ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un fermier din comuna Deleni, județul Vaslui, a fost amendat cu 1.000 de lei în urma unui control efectuat de polițiștii locali. Bărbatul susține că motivul amenzii ar fi că produce pepeni prea mari și zemoși.

Polițiștii locali din Vaslui i-au spus că sunt nereguli în carnetul de comercializare, însă producătorul suspectează altceva. Potrivit acestuia, adevăratul motiv ar fi faptul că „zemoșii” lui sunt foarte apreciați de vasluieni și le strică piața celorlalți pepenari.

„Duminică mi-au dat 1000 de lei amendă pe motiv că nu aș avea această cultură de pepene galbene, că producție așa mare se face numai în țările din Occident. Când mi-au dat amenda, mi-au spus că e imposibil să am o cultură așa mare de pepeni și că îi aduc din altă parte. Probabil, după mintea lor, îi aduc din Olanda, cu elicopterul. I-am invitat să-mi vadă pământul unde am puși pepenii, să vadă cât de mult muncesc ca să îi obțin”, a povestit Paul Comisescu, pentru ziarul local Vremea Nouă.

„Alții n-au trecut averi de milioane de euro în declarațiile de avere și pe mine m-au executat. Am căutat să le explic. Mi-au zis „ciocu’ mic la mine, că vorbești cam mult”. Cu tot respectul pentru cei care îmbracă uniforma statului, dar să zici "ciocu’ mic” unui cetățean care a trecut de 70 de ani, nu mi se pare normal”, a mai spus fermierul.

Bărbatul nu se află la prima încercare de intimidare de acest fel si spune că va contesta amenda în instanță, având până acum câștig de cauză de fiecare dată.

Potrivit sursei citate, mai mulți producători au fost amendați în ultima perioadă din motive mărunte.