Un nou mod de a face agricultură: pesticidele ar putea fi înlocuite cu sunete

S-a spus de multe ori că plantele aud muzica. Acum, o echipă de specialişti în comportamentul plantelor şi-a dat seama că acestea simt sunetele pentru a se apăra de paraziţi.
Fermierii pot folosi semnalele acustice la care reacționează plantele pentru a le pregăti din timp pentru un atac al dăunătorilor. Rezultatul ar putea fi un nou mod de a face agricultură - cu mai puţine pierderi şi zero pesticide. Plantele simt când sunt mâncate de dăunători. Secretă substanțe iritante, dar până își fac efectul, părți din plantă sunt compromise.
Heidi Appel și Rex Cocroft, doi cercetători de la Universitatea din Missouri, au înregistrat sunetele emise de insecte când se hrănesc și au expus apoi un grup de plante la semnalele acustice pentru a le păcăli că sunt atacate. Un al doilea grup de plante, din aceeași specie, nu a primit același tratament și a fost lăsat să se descurce singure în față dăunătorilor.
În ambele grupuri s-au pus apoi omizi pentru a vedea cum răspund la atac. Plantele expuse din timp la înregistrările cu sunetul dăunătorilor au reacționat mult mai bine - secretaseră din timp cantități mari de compuși sulfuroși protectori, astfel că omizile le-au evitat.
Echipa de cercetare și-a reluat experimentele, de această dată pentru a verifica dacă plantele reacționează la orice vibrație de sunet sau doar la sunetul insectelor care le fac rău. De această dată, grupul de plante expus la sunetele insectelor nepericuloase nu a avut nici o reacție chimică, în vreme ce plantele expuse la sunetul dăunătorilor au crescut puternic concentrația de substanțe iritante. Acestea funcționează exact ca un pesticid, doar că nu prezintă nici un pericol pentru sănătate, potrivit digi24.ro.
Cercetătorii își continuă acum experimentele cu plante comerciale, precum varza de Bruxelles și guliile, pentru a vedea dacă răspunsul e același. Stimularea mecanismului de apărare al culturilor ar elimina necesitatea tratamentelor chimice.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Nicușor Dan anunță că Piața Constituției va fi blocată și marți, pentru un protest la care nu participă nimeni

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid

Prof. Avram Fițiu: Supermarketul, ”a treia Romă” consumeristă, la groapa istoriei? Putem abandona Supermarketul, ca ”religie consumeristă”?

Răzvan Constantinescu: CUM CREEZI O CRIZĂ ALIMENTARĂ ÎN ȘAPTE PAȘI?

Prof. Ilie Bădescu: Războiul împotriva oilor în lumina Sfintei Scripturi

Narcisa Iorga: Poveste despre un mic producător agricol român: Micii producători, care se străduiesc să producă corect și curat, să culeagă la timp, n-au nicio șansă cu supermaketurile. Nicio șansă!
Recomandările noastre
Secțiuni: Agricultură
Locații: SUA
Subiecte: Pesticide înlocuite cu sunete
Organizații: Universitatea din Missouri
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)