ALERTĂ pe piaţa asigurărilor. 3,5 milioane de români, în pericol să nu fie despăgubiţi

Alertă pe piaţa asigurărilor. 3,5 milioane de români care şi-au asigurat locuinţele sunt în pericol să nu primească nici o despăgubire în cazul unui cutremur major sau dacă locuinţa le este luată de ape la inundaţii. Potrivit unui raport al autorităţilor, companiile de asigurări nu au banii necesari pentru plata daunelor.
În condiţiile în care cel mai pesimist scenariu ia în calcul pagube de aproape 10 miliarde de lei, un raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară susţine că 12 din cele 13 companii de asigurare nu-şi pot onora angajamentele.
„9,9 miliarde, aproximativ, necesar a fi acoperit în cazul unui cutremur. La fel, în cazul unei inundaţii severe avem un deficit de 6,5 miliarde”, spune Valentin Ionescu, director în Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Şefului Autorităţii de Supraveghere Financiară nu poate răspunde însă celei mai importante întrebări: câţi oameni ar fi afectaţi de problemele asiguratorilor.
"Nu am ajuns până acolo ca să spunem câţi oameni vor fi... că nu e vorba de oameni aici!", susţine Mişu Negriţoiu, preşedintele Autorității de Supraveghere Financiară, potrivit digi24.ro.
Din păcate, nici Fondul de Garantare nu poate plăti despăgubirile în caz de calamitate, pentru că sumele strânse aici sunt de zece ori mai mici decât este nevoie.
„Soluţia este să revedem întregul pachet al asigurărilor de proprietăţi şi să revedem pachetul legislativ. Aşa cum este el făcut astăzi, nu este sustenabil. Pentru noi trebuie să fie un semnal de alarmă”, a spus Mişu Negriţoiu, preşedintele Autorității de Supraveghere Financiară.
Autorităţile au cerut companiilor de asigurări să vină cu o soluţie până pe 4 august, iar măsurile să fie aplicate până la mijlocul lunii octombrie.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Lista COMPANIILOR STRĂINE din România cu cifre de afaceri uriașe care au raportat la final de an profit brut ZERO și, implicit, pierderi

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid

OCULTA MONDIALĂ ARE ACUM UN NUME - SECTA BANCARĂ TIBETANĂ. OLIGOPOLUL: Cum conduc marile companii multinaționale lumea (II). Pepsi Cola și Coca Cola se ”joacă” de-a concurența?

Asociația Pro Consumatori: Numai două mărci de lapte conțin lapte nestandardizat, fără a fi prelucrat

România are cel mai ridicat preț al energiei electrice din UE

SECREȚIE DE MUSCĂ ÎN BOMBOANELE KINDER. Europenii consumă chiar acum excrețiile unor insecte fără să știe. Bomboanele de ciocolata cu lapte de la Kinder sunt cerate cu un aditiv care se obține din rășina unei muște verzi. FOTO / VIDEO cu E904
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)