Asociația Pro Consumatori, organizatie de utilitate publica, membra a Organizatiei Europene a Consumatorilor, lansează Campania Națională de Informare și Educare „Stop 5G”, informează un comunicat primit pe adresa redacției.
Scopul acestei campanii este atragerea atenției autorităților statului român „asupra pericolelor generate de aplicarea tehnologiei 5G în România pentru mediu, oameni și orice altă formă de viață”.
Asociația afirmă că statul român a trecut la etapa de implementare a testelor în teren, la București de către Vodafone și la Florești(Cluj) de către Orange, „fără ca populația să fie informată despre efectele adverse asupra sănătății sau bunăstării consumatorilor de servicii de telefonie mobila si internet wireless”.
Iată ce afirmă Asociația Pro Consumatori:
S-a trecut in 2019 la etapa testelor de implementare in teren, la Bucuresti de catre Vodafone si la Florești din județul Cluj de catre Orange, fara ca populatia sa fie informata despre efectele adverse asupra sanatatii sau bunăstarii consumatorilor de servicii de telefonie mobila si internet wireless. Despre dezavantajele privind securitatea datelor personale se vorbeste tangential, mai mult din perspectiva vulnerabilitatii sistemelor institutionalizate de date. Aspectele privind securitatea datelor institutionalizate sunt publicate doar pentru eliminarea concurentei puternice a gigantului chinez de telecomunicatii Huawei.
Nimic nu scapa oficial despre efectele negative asupra sanatatii, bunăstarii oamenilor și a mediului. Daca se mai fac auzite voci neoficiale despre acest subiect, mai mult in mediul online, atunci acestea sunt rapid contracarate ca vehiculand probleme de mult timp reglementate in Uniunea Europeana sau promovand informatii neconfirmate, chiar tendentioase, contrare progresului tehnologic cu orice pret. Recent, peste 200 de cercetători din peste 35 de țări au semnat o petiție cerând un moratoriu pentru lansarea tehnologiei 5G, până când se va dovedi că nivelul de radiații la care vom fi expuși cu toții este sigur.
Înca din 2011 Organizația Mondială a Sănătății a clasificat radiațiile telefoniei mobile drept un posibil cancerigen, pe baza legăturilor asociate între telefonia mobilă și un risc sporit de gliom, o formă de cancer cerebral, motivand astfel: "În cazul moleculelor vii, oscilațiile produc modificări în metabolismul celular, ducând la scăderea imunității organismului și la scăderea coeziunii țesuturilor, facilitând inclusiv dezvoltarea a diferite forme de cancer, mai ales cerebral. Efectele nocive depind de intensitatea radiațiilor electromagnetice, care cresc exponențial, adică proporțional, în funcție de apropierea față de instalațiile ce le produc".Astfel, telefonia mobilă intră în aceeași categorie cu DDT-ul și cu vaporii de benzină. Cu toate acestea, conform Institutului Național pentru Cancer din SUA (https://www.cancer.gov/), doar „un număr limitat de studii au evidențiat o asociere statistică între folosirea telefoniei mobile și riscul de cancer cerebral…, dar cele mai multe studii nu au găsit nicio legătură”, iar poziția oficială a Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC, https://www.cdc.gov/) din aceeasi tară este că „nu există dovezi științifice care să dea un răspuns concret la această întrebare. Nu știm sigur dacă radiațiile de la telefoanele mobile pot cauza probleme de sănătate mai târziu în viață.”
Oare chiar asa sa fie?
In domeniul radiatiilor retelelor 5G am identificat peste 140 de articole tehnice si stiintifice publicate numai in 2018 pe plan international, care evidentiaza impactul negativ asupra sanatatii si mai ales efectele insuficient controlate ale acestor campuri electromagnetice pulsate. Totusi, dovezile clinice acumulate despre oameni bolnavi, sensibili și afectați de electrosmog, dovezi experimentale legate de distrugerea ADN, a celulelor și organelor într-o largă varietate de plante și animale, precum și dovada epidemiologică a faptului că majoritatea afecțiunilor civilizației moderne: cancer, boli de inimă și diabet sunt, în mare parte, cauzate de poluarea electromagnetică. Toate acestea constituie subiectul unei baze de articole de literatură stiintifica cu mai mult de 10000 studii de specialitate. Nicio persoană, animal, pasăre sau insectă de pe planetă nu va avea capacitatea de a evita expunerea, 24 ore pe zi, 365 zile pe an, la nivele de radiație din domeniul microundelor, care sunt de zeci până la sute de ori mai mari decât ceea ce există în acest moment. Densitatea planificată a transmițătoarelor de frecvențe pentru telecomunicatii este imposibil de imaginat. În plus față de milioanele de stații 5G noi de pe Pământ vor fi și 20.000 sateliți in spațiu pe orbita geostationara pentru aproximativ 200 miliarde de dispozitive mobile cu caracter receptor-transmițător.
Unele frecvențe utilizate de stațiile de telecomunicatii 5G, cum este cea de 23,8 GHz, pot furniza semnaturi identice cu cele ale vaporilor de apă, determinând astfel sateliții de meteorologie să furnizeze informații eronate. „Nu am ști dacă semnalul este complet natural”, a spus Jordan Gerth, meteorolog la Universitatea din Wisconsin-Madison. În consecință prognozele ar deveni mai puțin corecte, dacă meteorologii încorporează aceste date false în modelele lor, dupa cum se concluzioneaza intr-un articol publicat in prestigioasa revistă "Nature".
Pe de altă parte, corpul uman este constituit din apă in proportie de peste 70% la adulti si peste 80% la copii. Noutatea absoluta, ingrijoratoare pentru oamenii informati privind impactul asupra sanatatii si bunăstarii publice, este noua banda de frecvente de 26 GHz repartizata pentru telecomunicatii in Romania, foarte apropiata de 23,8 GHz, o frecventa de absorbtie rezonanta a apei. Efectele de penetrare a frecventelor de telefonie mobila actuala la nivelul capului sunt ilustrate mai jos.
Cercetătorii în neurologie au obiectivat prin termografie activitatea creierului, implicit reflectarea câmpurilor electrice, care se generează la nivelul acestuia, în activitatea psihomentală și reciproc. Se observa ca efectele remanente ale radiatiilor se manifesta la o adancime mai mare in cutia craniana la copii, cu atat mai mare cu cat varsta e mai mica si asta in conditii de absorbtie nerezonanta. Creierul copiilor in crestere este în mod deosebit în pericol, deoarece absoarbe de două ori mai mult radiația comparativ cu creierul adulților. Rezonanta amplifica foarte mult efectele de absorbtie. Înainte de această descoperire, psihofiziologii americani arătaseră că o reflectare similară are loc între activitatea psihomentală și substanțele descărcate la nivel cerebral (neurotrasmițători și hormoni).
Așadar, activitatea electrică a creierului, cea chimică și gândurile sau emoțiile unei persoane sunt intercorelate. Aceeași informație este oglindită în diferitele structuri ale ființei umane. Activitatea electrică a creierului nu este ecranată de niciun scut de protecție antiradiații. Cutia craniană protejeaza doar față de acțiuni mecanice sau acțiuni ale factorilor climatici obișnuiți: vânt, razele soarelui, ploaie. Deci, activitatea electrică a creierului este expusă oricărei influențe electromagnetice exterioare, cu alte cuvinte, oricărui dispozitiv Wi-Fi și oricăror emisii de unde electromagnetice.
Cu toate acestea, chiar si reglementarile internationale stabilite pana acum pentru 2G si 3G, exemple fiind European Community July 1999.1 si ICNIRP April 1998.2 cu aceleasi valori maxime pentru 950MHz si 1850MHz, nu sunt adoptate si respectate la fel in toate statele democratice. Italia, Elvetia si Belgia au adoptat nivele acceptate mai scazute decat in reglementarile mentionate, Germania a adoptat exact valorile statuate, iar Austria, Olanda, China, Japonia si SUA au facut opinie separata, adoptand valori mai mari. Deci, tocmai SUA, care nu recunoaste o asociere între folosirea telefoniei mobile și riscul de cancer cerebral, nu respecta nici reglementarile internationale in domeniul protectiei populatiei. Oare suntem doar cobai pentru multinationalele din domeniul telecomunicatiilor?
Cateva stiri importante din mediul online ne-au ridicat semne de intrebare, noua utilizatorilor, dar nu si "autoritatilor" din Romania in domeniul comunicatiilor si sanatatii publice:
1. Anglia, Lloyds din Londra, unul dintre cele mai importante grupuri de asigurări din lume, refuză să incheie contracte de asigurare a sănătății față de efectele tehnologiilor wireless 5G ("Wi-Fi"): https://principia-scientific.org/lloyds-insurers-refuse-to-cover-5g-wi-fi-illnesses/, publicata in 12 februarie 2019;
2. Italia, un district al Romei a votat impotriva testelor 5G. Sunt de așteptat alte voturi pentru stoparea testelor 5G în patru consilii regionale, un consiliu provincial și alte consilii municipale din Italia: https://www.terranuova.it/News/Attualita/Un-Municipio-di-Roma-vota-contro-il-5G-cosa-fara-la-Giunta, publicata in 28 martie 2019;
3. Rusia, Ministerul rus al Apărării refuză să transfere frecvențe pentru 5G, ceea ce întârzie efectiv orice lansare de 5G timp de mai mulți ani: https://www.vedomosti.ru/technology/articles/2019/03/28/797714-minoboroni-otkazalos-peredavat-5g, publicata in 28 martie 2019;
4. Italia, Florenta aplică principiul precauției, refuzând sa permita instalarea retelei 5G, referindu-se la "ambiguitatea și incertitudinea organismelor supranaționale și a organismelor private (cum ar fi ICNIRP)", care "au poziții foarte diferite unul fata de celălalt, în ciuda dovezilor uriașe ale studiilor publicate privind impactul asupra sanatatii": https://oasisana.com/2019/04/05/provoca-danni-al-corpo-firenze-frena-sul-5g-e-applica-il-principio-di-precauzione-approvata-con-voto-quasi-unanime-la-mozione-in-difesa-della-salute-notizia-esclusiva-oasi-sana/, publicata in 5 aprilie 2019;
5. Belgia, Ministrul Mediului a declarat ca Bruxelles opreste planurile de lansare a retelelor 5G, pentru ca nivelele de radiatii sunt imposibil de estimat si "Oamenii din Bruxelles nu sunt porci de Guineea, a căror stare de sănătate o pot vinde pentru profit": http://www.brusselstimes.com/brussels/14753/radiation-concerns-halt-brussels-5g-for-now, publicata in 1 aprilie 2019;
6. Germania, germanii au semnat in masa o petitie pentru a determina Bundestag-ul sa dezbata stoparea acordarii licentelor 5G pana la lamurirea impactului asupra sanatatii: https://www.telecompaper.com/news/germans-petition-parliament-to-stop-5g-auction-on-health-grounds--1287962, publicata pe 4 aprilie 2019;
7. Olanda, Membrii Parlamentului din Țările de Jos insistă ca cercetarea în domeniul impactului radiațiilor să fie efectuată înainte de aprobarea rețelelor 5G: https://takebackyourpower.net/5g-the-dominoes-are-starting-to-fall/, publicata in 4 aprilie 2019;
8. SUA, Judecătorii de la Curtea Supremă din California au validat în unanimitate o ordonanță din San Francisco din 2011, care impune companiilor de telecomunicații obținerea de autorizații de la nivelul local, nu federal, înainte de a plasa antenele pe infrastructura orașului: https://zero5g.com/2019/california-supreme-court-sides-with-cities-in-small-cell-faceoff/, publicata in 5 aprilie 2019;
9. Elvetia, Cantonul Vaud a adoptat o rezoluție prin care solicită un moratoriu asupra instalarii antenelor 5G până la publicarea în această vară a unui raport privind 5G de către Oficiul Federal Elvețian pentru Mediu: https://takebackyourpower.net/5g-vaud-switzerland-adopts-moratorium/, publicata in 9 aprilie 2019;
10. Elvetia, Geneva adoptă o moțiune pentru un moratoriu privind 5G, cerând Consiliului de Stat să solicite OMS să monitorizeze studii științifice independente, pentru a determina efectele nocive ale 5G: https://www.letemps.ch/suisse/geneve-adopte-une-motion-un-moratoire-5g, publicata in 11 aprilie 2019.
Autoritățile de reglementare din întreaga lume se vor reuni abia pe 28 octombrie 2019 la Sharm el-Sheikh, Egipt, pentru a încheia acorduri internaționale, prin care companiile vor putea utiliza frecvențele pentru transmisiile 5G și vor stabili un nivel acceptabil de interferență cu frecvențele de observare a Pământului.
Daca planeta nostra Terra are in mod natural o ionosfera, un scut magnetic geoterestru si centurile de radiații Van Allen, care ne protejeaza de radiatiile electromagnetice nocive si de bombardamentul ionilor provenind din Cosmos, atunci de radiatiile electromagnetice artificiale tot mai dense din imediata noastra vecinatate trebuie sa ne protejam singuri.
In fapt, retelele 5G si celelalte surse artificiale de radiatii electromagnetice genereaza electrosmogul, care reprezinta noul fumat: profitabil pentru industrie, nociv pentru consumatori.
Unica Recomandare U.E. nr. 519/1999 in domeniu, preluata in legislatia nationala prin Ordinul de ministru al Sanatatii nr. 1193/29.09.2006, publicat in M. Of. al Romaniei nr. 895/03.11.2006, este deja depasita, nu mai corespunde specificatiilor tehnice stabilite actualmente pentru efectele cumularii incontrolabile a radiatiilor 5G in aglomerarile urbane.
Oficial, Institutul National de Sanatate Publica (INSP) a raspuns ca exista trei comisii internationale (SCENIHR, ICNIRP, SCEER), care lucreaza la reevaluarea situatiei. Raspunsurile INSP nu dovedesc o reala preocupare pentru actualizarea si implementarea pe plan national a unor standarde de protectie a sanatatii publice, caci am vazut mai sus ca "Florenta aplică principiul precauției, refuzând sa permita instalarea retelei 5G, referindu-se la "ambiguitatea și incertitudinea organismelor supranaționale și a organismelor private (cum ar fi ICNIRP)." Atunci, de ce atata graba in implementarea in Romania a unor retele de telecomunicatii 5G cu efecte imprevizibile si reglementate in domeniul sanatatii umane?
Instanta lucrului deja judecat in acest domeniu al protectiei populatiei la radiatiile generate de antenele de telefonie mobila
Chiar si existenta unui risc potential justifica indepartarea antenelor de pe locuinte. Atat timp cat nu s-a stabilit cu un anumit grad de certitudine ca antenele GSM nu au nici un efect periculos asupra vietii si sanatatii unei persoane, care locuieste permanent in preajma acestor dispozitive, reclamantul trebuie sa beneficieze de principiul precautiei instituit de art. 174 din Tratatul de Instituire a Comunitatii Europene (fostul art. 130 R din Tratatul de la Maastricht), care s-ar traduce prin aceea ca, in lipsa unor date certe referitoare la consecintele pe termen lung ale expunerii la campuri electromagnetice, autoritatile trebuie sa protejeze cu prioritate individul contra riscurilor potentiale.
Instanta apreciaza ca dreptul la viata si integritate fizica, si implicit la sanatate, garantat de art. 2 din Conventia Drepturilor Omului ratificata de Romania prin Legea nr. 30 din 18.05.1994 (publicata in M. Of. Nr. 135/31.05.1994) si consacrat de art. 22, art. 34 si art. 35 din Constitutia Romaniei, presupune si eliminarea din mediul biologic al individului a oricarui risc potential pentru sanatatea si bunastarea sa.
Companiile de telecomunicatii vor trebui sa tina cont de faptul ca vor fi obligate sa-si indeparteze antenele de telefonie mobila din preajma unor imobile si sa piarda investitiile efectuate.
Precedente in justitie
1. Tribunalul Comercial Cluj a respins in aprilie 2011 acțiunea companiei de telefonie Orange prin care cerea obligarea locatarilor dintr-un bloc din Mănăștur să permită pornirea antenelor de pe imobil: http://ziuadecj.realitatea.net/eveniment/orange-pierde-procesul-antena-de-pe-bloc--64189.html.
2. Un orădean a înfruntat cu tenacitate compania Vodafone pentru desființarea antenei de emisie-recepție montate pe terasa blocului în care locuiește. Sentința obținută in februarie 2013 îi dă dreptate, instanța acceptând, pentru prima oară în România, că emisiile antenelor GSM sunt nocive și pot provoca inclusiv cancer cerebral: http://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-6/jos-antena-in-premiera-judecatoria-obliga-o-companie-de-telefonie-sa-si-demonteze-o-antena-de-pe-un-bloc-106241.html?mobile=no;
3. O asociație de proprietari din blocul nr. 30 B, din orașul Reșița, str. Petru Maior, județul Caraș Severin, a obtinut pe 6 decembrie 2016 la Judecătoria Sectorului 1 o decizie prin care compania de telefonie Vodafone este obligată să demonteze antena GSM de pe bloc.
HG nr. 520 din 2016 privind cerințele minime de securitate și sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscuri generate de câmpuri electromagnetice (M. Of. al Romaniei nr. 576 din 28 iul. 2016) stabilește cerințele minime pentru protecția lucrătorilor împotriva riscurilor pentru sănătatea și securitatea lor, generate sau care pot fi generate de expunerea la câmpuri electromagnetice la locul de muncă. Daca pentru lucratori exista reglementari specifice privind expunerea temporara la câmpuri electromagnetice, atunci de ce nu ar beneficia de acestea si oamenii care locuiesc permanent in astfel de amplasamente?
În data de 29 ianuarie 2015, a fost adoptată în Franța legea cu privire la limitarea expunerii la undele electromagnetice (publicată oficial în 10 febr. 2015). Este începutul recunoașterii pericolului radio-frecvențelor asupra sănătății.Legea prevede reguli mai stricte privind publicitatea în domeniul telefoniei mobile și a celorlalte tehnologii fără fir: a fost interzisă recomandarea și vânzarea unui telefon mobil copiilor sub 14 ani. În plus, toate reclamele despre telefoanele mobile trebuie să recomande utilizarea căștilor. A fost interzisă utilizarea rețelelor Wi-Fi în locațiile destinate activităților pentru copii mai mici de trei ani, iar în școli sunt permise doar în spații dedicate activităților legate de tehnologia informației: http://www.vie-publique.fr/actualite/panorama/texte-discussion/proposition-loi-relative-sobriete-transparence-concertation-matiere-exposition-aux-ondes-electromagnetiques.html.
Deocamdata, masurarile test de campuri electromagnetice, efectuate de ANCOM in Romania, sunt pe doua cazuri izolate "device to device", nu pe campuri multiple cumulate in hot spot-uri specifice aglomerarilor urbane de tip smart-city si nu sunt concludente privind impactul pe termen lung asupra sanatatii populatiei. Pe plan international masurarile au fost un esec chiar din punct de vedere tehnic, vitezele de download 5G nu au fost mai mari decat cele furnizate acum de tehnologia 4G. Costurile imense de implementare si lipsa telefoanelor mobile pentru 5G sunt alte impedimente care intarzie lansarea oficiala a retelelor 5G.
Oameni de stiinta de top confirma temerile noastre
Dr. Martin Pall de la Universitatea Statului Washington,vorbind la o masa rotunda organizata de NIH si CDC, a afirmat: "Introducerea retelelor 5G fara ca un singur test biologic sa fi furnizat dovada sigurantei in ceea ce priveste sanatatea fiintelor umane, animalelor si mediului este absolut nebuneasca.": https://www.youtube.com/watch?v=kBsUWbUB6PE si https://s3.amazonaws.com/media.electrosmogrx.com/dr-pall-5g-hazard-letter.pdf.
Aceasta actiune este echivalenta cu a pune la dispozitia publicului noi medicamente fara a efectua un singur test privind siguranta si eficacitatea acestora.
Lipsa standardelor de protectie a populatiei nu constituie insa un impediment pentru actorii care promoveaza "progresul" cu orice pret uman.
Pentru a inrautati situatia, telecomunicatiile 5G necesita instalarea a zeci de milioane de noi antene "cu celule mici". Vorbim despre o antena la fiecare 3 până la 12 case în zone rezidențiale și la fiecare bloc din zonele centrale, iar cel mai ingrijorator este ca nu stim cum ne va afecta sanatatea.
Reducerea expunerii la radiatii electromagnetice se realizeaza urmand pasi simpli:
#1: Invata cum sa recunosti simptomele expunerii la radiatii. Ele sunt redate in tabelul alaturat.
#2: Invata cum radiatiile afecteaza fiecare celula. Recent, oamenii de stiinta au descoperit ca radiatiile de la telefoanele mobile, router-ele wifi si turnurile de antene activeaza nenumarati senzori microscopici care se gasesc pe suprafata fiecareia dintre celule. Atunci când acești "senzori de tensiune" sunt expuși semnalelor electromagnetice străine, celulele tale sunt înșelate si permit unor cantități mari de calciu să curgă în interiorul lor. În mod normal, calciul este un mineral sănătos, dar prea mult calciu in interiorul celulei echivaleaza cu a turna gaz pe foc și astfel se declanșează o serie de efecte negative asupra sănătății, cum ar fistresul oxidativ, spargerea ADN-ului, epuizarea melatoninei, infertilitatea și cancerul (https://s3.amazonaws.com/media.electrosmogrx.com/dr-pall-5g-hazard-letter.pdf).
#3: Invata sa te lipsesti de telefonul mobil sau sa-l tii cat mai departe de corp si sa simti beneficiile minimizarii expunerii la radiatii electromagnetice.
#4: Invata sa utilizezi mijloacele de ecranare electromagnetica.
"Guvernul României vinde sănătatea românilor pe câteva miliarde de lei care se vor obține din vânzarea drepturilor de utilizare a benzilor de frecvențe specifice tehnologiei 5G. Asociația Pro Consumatori somează Guvernul României să aplice principiul precauției, așa cum au procedat și alte state sau orașe europene, în privința tehnologiei 5G, și să oprească orice demers în vederea realizării operabilității acestei tehnologii. În prezent există în lume mii de studii realizate de insitute de cercetare și universități de prestigiu, referitoare la impactul devastator generat de folosirea acestei tehnologii asupra mediului și ființelor vii!" a precizat dl.conf. univ. dr. Costel Stanciu, Președinte APC.”
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)