Prețuri ca în Germania, salarii ca în România. Comparație între cele mai mici salarii oferite de Kaufland în cele două țări. Diferențele sunt imense

Dacă la capitolul prețuri, produsele comercializate de grupul Kaufland în România sunt aproximativ la fel sau mai mari în unele cazuri decât produsele similare vândute în Germania, nu același lucru se poate spune și despre salariile angajaților care lucrează în această companie în cele două țări.
Cel mai mic salariu al unui angajat Kaufland în Germania a ajuns la 10 euro pe oră, în timp ce un român îl câștigă abia într-o zi, anunță Zf.ro.
La un calcul sumar rezultă astfel că, în timp ce un neamț câștigă minimum 1.600 de euro pe lună în cadrul acestei companii, pe o poziție similară un român câștigă de 7-8 ori mai puțin. Salariile minime sunt acordate de regulă lucrătorilor comerciali aflați la început de drum.
În ceea ce privește diferențele dintre salariul minim din Kaufland România și Germania, acestea sunt similare și la nivelul întregii economii. Astfel, salariul mediu net în România, de 380 de euro, este de circa 6-7 ori mai mic decât salariul mediu net din Germania.
Kaufland este liderul comerțului local, cu afaceri de 1,8 mld. euro anul trecut și cu peste 100 de hipermarketuri.
Același lanț de hipermarketuri a decis să trimită către compania-mamă din Germania 25 de milioane de euro. Mutarea companiei apare în contextul în care Kaufland și-a frânat și expansiunea. Deocamdată nu se cunosc motivele din spatele acestei reduceri de capital.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Lista COMPANIILOR STRĂINE din România cu cifre de afaceri uriașe care au raportat la final de an profit brut ZERO și, implicit, pierderi

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid

OCULTA MONDIALĂ ARE ACUM UN NUME - SECTA BANCARĂ TIBETANĂ. OLIGOPOLUL: Cum conduc marile companii multinaționale lumea (II). Pepsi Cola și Coca Cola se ”joacă” de-a concurența?

Asociația Pro Consumatori: Numai două mărci de lapte conțin lapte nestandardizat, fără a fi prelucrat

România are cel mai ridicat preț al energiei electrice din UE

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)