Având în vedere apropierea marii sărbători a Învierii, experții Asociației Pro Consumatori (APC), au făcut câteva recomandări în ceea ce privește masa de Paști, precum și produsele pe care este bine să le evităm din comerț, în această perioadă.

Iată recomandările APC România, trimise pe adresa redacției ActiveNews:

 

Masa de Paști este bogată în această zi și la cei săraci. Nu lipsesc de pe masă ouăle roșii și colorate, pasca și cozonacul, vinul roșu, carnea de miel, peștele, pâinea proaspătă și alte numeroase bunătăți. Masa începe cu ciocnitul ouălor roșii, cu vârful, moment în care cei doi dialoghează: Hristos a înviat! Adevărat a înviat! În ziua de Paști nu se mănâncă oul cu sare, se spune că transpiri tot anul. La masa de Paști e bine să mănânci mai întâi un ou, existând credința că acesta aduce sănătate pe parcursul anului, apoi pește și pasăre, pentru a fi sprinten precum peștele și ușor ca pasărea.

Evident, meniul de Paști conține și mâncare gătită după variate rețete care folosesc ouă, carne de miel sau ied (cum sunt: ciorba, stufatul, drobul), brânză (plăcinte, brânzoaice), cocă de cozonac (colaci, păscuțe), legume, verdețuri etc. La o masă care se respectă se pot deosebi, în derularea mesei, multe bunătăți grupate pe rosturile lor: pască și ouă roșii, aperitive (drob, pateuri, rulade, chec-aperitiv, ouă-umplute), ciorbă/borș de miel, sarmale (sarmale cu păsat), miel (friptură, grătare, frigărui), mușchi de vită, pește, pasăre (pui, rață, curcan), iepure, patiserie, plăcinte, cofetărie, cozonaci și băuturi (neapărat vinul roșu ritualic). O zicală potrivită pentru mesele de Paști: „Trei zile, masă-ntinsă”

Ca trebuie să știm despre carnea de miel!

Carnea de miel este o carne roșie, bogată în acizi grași Omega 3, zinc (100 g carne de miel conține 40% din doza zilnică recomandată de zinc), complexul de vitamine B, este hipocalorică, din 100 g carne de miel preparată numai la grătar sau la cuptor asimilăm 160 kcal.

Cum se recunoaște carnea de miel proaspată?

Aprecierea prospețimii cărnii de miel se realizează cu ajutorul organelor de simt: văz, miros și pipăit. Astfel, la aprecierea calității cărnii se verifică:

aspectul cărnii: la carnea proaspătă suprafața este acoperită cu o peliculă uscată, iar în secțiune, carnea este lucioasă și slab umedă;

culoarea cărnii: la suprafață este roz, iar în secțiune culoarea este roșie, caracteristică regiunii anatomice;

consistența cărnii: fermă și elastică, urma lăsată de apăsarea cu degetul dispare repede;

mirosul cărnii: plăcut, caracteristic speciei;

culoarea și consistența grăsimii: albă și compactă;

măduva oaselor: elastică, lucioasă, iar în secțiune umple complet canalul medular;

tendoanele și articulațiile: lucioase, elastice, tari, lichid sinovial limpede;

bulionul (fiertura de carne după sedimentare): limpede și aromat, cu un strat de grăsime la suprafață.

Recomandăm consumatorilor să achiziționeze miei verificați de către medicul veterinar, cu o greutate a carcasei de peste 12 kg. Mieii sub această greutate au un conținut ridicat de apă, ceea ce face ca prin operația de pregătire (fierbere, prăjire, frigere) să se diminueze cantitativ foarte mult cantitatea de preparat rămasă de consum. Prețul unui kg de carne de miel variază de la 20 lei, în orașele mici, la 30 de lei în marile orașe (București, Constanța, Timișoara etc).

Drobul de miel

În acest preparat industrial din carne se folosesc până la 16 aditivi alimentari (E120 – carmin; E262 – acetați de sodiu; E300 – acid ascorbic; E301 – ascorbat de sodiu; E315 – acid izoascorbic; E316 – eritorbat de sodiu; E407 – caragenan; E412 – gumă guar; E415 – gumă xantan; E450 – difosfați; E451 – trifosfați; E452 – polifosfați; E471 – mono și digliceride ale acizilor grași; E472d – esteri ai acidului citric; E520 – nitrit de sodiu; E621 – glutamat monosodic).

Atenție la sarea iodată!

În prezent, mulți producători din industria alimentară folosesc sarea iodată și în alte ramuri ale industriei, cu toate că acest lucru nu mai este obligatoriu decât pentru industria pâinii și a produselor de panificație, fapt ce poate genera probleme de sănătate consumatorilor. În sarea iodată pe lângă iod se mai adaugă și ferocianură de potasiu - E536 – un agent antiaglomerant. La peste 100 grade celsius ferocianura de potasiu se descompune în cianură de potasiu și clorură de fier, fapt ce provoacă reducerea transportului de oxigen către sânge, dificultăți în respirație, dureri de cap și amețeli.

Ce trebuie să știm despre borșul la plic!

În compoziția borșului comercializat sub forma de pudră producătorii folosesc următoarele ingrediente: acid citric, acid lactic, monoglutamat de sodiu, lactat de calciu, 5-ribonucleotide disodice, ascorbil palmitat, alfa tocoferol, caramel, riboflavină, ulei de palmier, ulei vegetal de floarea soarelui, ulei vegetal de rapiță, lactoză, maltodextrină, tărâțe de grâu, făină de grâu, făină de porumb, făină de secară, zahăr, sare, amidon din porumb, amidon din cartofi, arome, țelină deshidratată, ceapă deshidratată, frunze de pătrunjel deshidratate, mărar deshidratat, praz deshidratat, morcov deshidratat, rădăcină de leuștean, leuștean, ardei gras roșu, păstârnac, semințe de țelină, extract de leuștean, zer, lapte degresat, lapte praf degresat, smântână pudră, extract de rozmarin, drojdie deshidratată, tumeric, curcumă.

Date fiind cele de mai sus, o alternativă sănătoasă la borșul la plic o constituie borșul tradițional care poate fi preparat în casă de fiecare dintre noi prin folosirea următoarelor ingrediente: 5 l apă, 500 g tărâțe de grâu, 100 g pâine neagră (fără aditivi alimentari), 3 linguri făină de porumb (mălai) și leuștean. Prepararea acestuia se face în două etape:

Într-un vas emailat cu capac se face o plamadă (maia) prin umezirea cu apă rece a amestecului format din 250 g tărâțe și 100 g pâine neagră fărămițată. Se lasă timp de 2 zile la dospit.

Se adaugă restul de tărâțe, cele 3 linguri de mălai și leușteanul. Peste acestea se toarnă apa la temperatura de 60 grade, cca 2/3 din capacitatea vasului. Se amestecă cu o lingură de lemn de 2-3 ori pe zi. Vasul cu conținutul obținut se păstrează într-un loc călduț. După limpezire, lichidul se toarnă în butelii de sticlă și se păstrează la frigider.

În cazul în care nu aveți timp și disponibilitate pentru reteța de mai sus, vă recomandăm folosirea borșului comercializat la sticlă.

Ce trebuie să știm despre cozonac!

Nici cozonacul nu mai este ce-a fost! S-a inventat cozonacul cu fibră de cartof și pesmet! Citiți eticheta! Alegeți în cunoștință de cauză! Faceți alegeri calitative, NU cantitative!

Cozonacul este pâinea dulce a secolelor trecute, deseori evocată de călătorii străini care au trecut sau locuit în spațiul românesc. Cu o istorie străveche și un neam mare și ales (echivalente ale cozonacului sunt cunoscute și preparate în toate țările europene, iar lumea contemporană îl cunoaște pe toate continentele), prețiosul produs are și un loc de frunte la toate mesele importante și la toate evenimentele de suflet din spațiul românesc. Evident, nu ar fi fost de conceput să lipsească de pe masa de Paști a oricărei gospodării, oricât de modeste. Simbolistica sa acoperă o arie largă de semnificații: bucuria vieții, bunăstarea sau măcar speranța la bunăstare, armonia, sublimul. Din cozonac au derivat numeroase alte produse cu simboluri particulare, între care pasca de rând și pasca ritualică. 

Cozonacul este dulcele tradițional de Paște. Este un produs cu o densitate energetică mare, dezechilibrat din punct de vedere nutrițional, cu cantitate mare de glucide (peste 50 g glucide la 100 g de produs). Rețeta de cozonac folosită de către bunici/mame și prietene este pe bază de făină, ouă, zahar, unt, ulei, lapte, drojdie, esență de rom, sare, nuca și/sau stafide/rahat. Din păcate, marii producători de produse de panificație și produse de cofetărie, au umblat la rețeta tradițională a cozonacului, folosind materii prime de calitate scăzută. Ne referim la făina care nu este panificabilă decât prin folosirea amelioratorilor. De asemenea, s-a scos din rețetă untul și laptele, pentru a scădea costul de producție, și s-au introdus mulți aditivi alimentari. Pe piața românească există sortimente de cozonac si cu 14 aditivi, adică „chimicale cu lingura”.

În cozonacul industrial se folosesc pana la 33 de aditivi alimentari (E120 – acidul carminic; E133 – albastru briliant; E150a – caramel simplu; E150c – caramel amoniacal; E150d – caramel sulfit de amoniu; E160b – colorant portocaliu; E163 – antocianină; E170 – carbonat de calciu; E171 – dioxid de titan; E200 – acid sorbic; E202 – sorbat de potasiu; E211 – benzoat de sodiu; E282 – propionat de calciu; E300 – acid ascorbic; E330 – acidul citric; E331 – citrații de sodiu; E401 – alginat de sodiu; E412 – gumă de guar; E415 – gumă de xantan; E420ii – sirop  de sorbitol; E422 – glicerină; E464 – hidroxipropilmetilceluloză; E471 – mono și digliceride ale acizilor grași; E472 – esteri ai glicerolului cu acidul acetic și acizi grași; E472e – esterii acizilor mono și diacetiltartric cu mono și digliceridele acizilor grași; E481 – stearoil-2-lactilat de sodiu; E500 – carbonatul de sodiu; E503 – carbonatul de amoniu; E920 – cisteină; E950 – acesulfam de potasiu; E952 - ciclamat de sodiu; E954 – zaharina; E1520 – propilen glicol).

Cozonacul industrial este un produs care, în cele mai multe situații, nu mai are nimic din gustul și savoarea cozonacului tradițional. În compoziția acestuia există ingrediente care au denaturat rețeta acestui produs, cum ar fi: șrot de soia, spărtură de soia, făină de soia degresată, oțet din vin, fibre de cartofi, făină de porumb, amidon de porumb etc, la care se adaugă coloranți, conservanți și îndulcitori artificiali. Le sugerăm consumatorilor să cumpere cozonac numai după o atentă verificare a ingredientelor, în special, a umpluturii, cu cât este mai mare cantitatea ingredientelor care formează umplutura (cacao, nucă, rahat etc.) cu atât produsul respectiv are o calitate ridicată. Totodată, trebuie acordată o atenție deosebită termenului de valabilitate și să fie circumspecți la anumite mențiuni nutriționale sau de calitate, care apar pe ambalajul produselor de acest tip, care de cele mai multe ori nu reflectă nivelul de calitate real.

Ouăle roșii de Paște

Oul pascal își are originea în vremuri imemoriale, fiind simbol cu multiple semnificații la toate culturile. Aproape fără excepție, a simbolizat nașterea, începutul, reînvierea dar și nemurirea, semnificații pe care le are și în cultura creștină. Tradiția cere să se înroșească ouăle de Paști, obiceiul rememorând episodul uciderii Mântuitorului, când sângele trupului său răstignit pe cruce s-a scurs peste ouăle din coșul adus de mama sa – Maica Domnului, înroșindu-le. În multe arii culturale (țările occidentale), ouăle se vopsesc și în alte culori vii, sugerând primăvara, vigoarea vieții etc. În partea de vest a țării s-a extins obiceiul decorării ouălor cu abțibilduri (imagini de simboluri pascale: iepurași, puișori, flori), foarte apreciate de copii, dar considerate păgâne de oamenii bisericii. Tot din partea vestică a țării a provenit și tradiția mascării cu frunzulițe a oului la vopsire pentru a obține efecte cromatice originale. O artă sublimă s-a consacrat în legătură cu ouăle încondeiate (împestrițate, mărgelate etc.) care are o lungă tradiție în spațiul central-estic al Europei, care cuprinde și partea de nord-est a României.

În comerț, ouăle se vând în cofraje de 6, 10, 15 si 30 de bucăți. În conformitate cu reglementările legale in vigoare, pe fiecare ou trebuie să fie aplicate, prin ștanțare, informații referitoare la:

- sistemul de creștere a găinilor, fiind reprezentat de o cifră de la 0 la 3, astfel:

cifra 0 corespunde ouălor provenite de la găini crescute în sistem ecologic;

cifra 1 corespunde ouălor provenite de la găini crescute în aer liber;

cifra 2 corespunde ouălor provenite de la găini crescute în hale, unde se pot deplasa;

cifra 3 corespunde ouălor provenite de la găini crescute în baterii îmbunătățite.

- țara de origine (România – RO, Polonia – PL etc.)repezentată de un cod de două litere;

- județul (Buzău – Bz, Bacău – Bc, etc.) reprezentat de un cod de două litere;

- numărul de identificare în cadrul județului, reprezentat de un cod de trei cifre, de la 001 la 999.

Totodată, se aplică, tot prin ștanțare, pe fiecare ou data durabilității minimale (DDM), care este data până la care ouăle pot fi consumate. Data durabilității minimale trebuie fixată la mai puțin de 28 de zile după data ouatului. Cele două categorii de informații se aplică pe fiecare ou supus comercializării.

Pentru o înțelegere a informațiilor de mai sus vă oferim o interpretare a următorului exemplu de ștanțare aplicat pe un ou. Astfel, codul alfanumeric 3ROBZ012, urmat de codul D.D.M. 21.04.2020, se interpretează după cum urmează: oul provine de la o găină crescută în baterii modernizate (cifra 3), țara de origine este România, crescătorul de păsări se află în județul Buzău, iar 012 reprezintă un număr de identificare acordat producătorului, oul poate fi consumat până la data de 21 aprilie 2020, inclusiv.

Pe ambalajul de comercializare (cofrag) trebuie să fie menționate, cu caractere vizibile și lizibile, informații referitoare la:

-          Mărimea/greutatea oului, există următoarea clasificare după greutate: ouă XL (73 g și peste), ouă L (de la 63 g până la 73), ouă M (de la 53 g până la 63) și ouă S (sub 53 g);

-          Numărul de ouă aflate în ambalajul de comercializare (cofrag);

-          Clasa de calitate (ouă categoria A sau ouă proaspete, ouă categoria B sau ouă calitatea a doua);

-          Numele sau denumirea și adresa unității care a ambalat sau a celei pentru care se ambalează ouăle;

-          Țara de origine;

-          Termenul de valabilitate, urmat de recomandările de depozitare;

-          Metoda de producție/sistemul de creștere al găinilor (0,1,2 sau 3).

Opțional, pe cofrag mai pot fi menționate: prețul de vânzare, indicații despre modul de furajare a găinilor ouătoare, informații nutriționale la 100 g produs sau pentru un ou cu greutate medie (53 grame), informații care să promoveze vânzarea ouălor cu condiția ca acestea și modul în care sunt alcătuite să nu inducă în eroare consumatorul.

Ouăle nu se spală, respectiv nu se curăță înainte sau după clasificarea lor. Ouăle nu se supun niciunui tratament de conservare, nu se păstrează în spații refrigerate (unde temperatura este menținută artificial sub + 5 ⁰C). După cumpărare, ouăle se păstrează în frigider. Dacă de la data ouatului au trecut nouă zile, ouăle sunt considerate extra proaspete, după 9 zile de la data ouatului până la a 27 zi după data ouatului, ouăle sunt considerate proaspete.

Calitatea unui ou depinde de sistemul de creștere al găinilor (0, 1, 2 și 3) și de hrana administrată acestora. Ouăle cele mai gustoase și hrănitoare sunt cele provenite de la găini crescute în sistem ecologic, unde există norme stricte legate de suprafață, dar și de furajele care se administrează acestora. Aceste ouă sunt marcate cu cifra 0. La polul opus se află ouăle provenite de la găini crescute în baterii modernizate. Prețul ouălor depinde de cantitatea de ouă dintr-un cofrag, greutatea acestora și modul în care au fost crescute găinile (0, 1, 2 și 3).

În final, vă oferim următorul sfat: cu cât data durabilității minimale este mai departe de momentul cumpărării, cu atât oul este mai proaspăt, astfel crescând șansa dvs de a cumpăra ouă extra proaspete.

Producătorii de vopsele de ouă folosesc până la 32 de aditivi alimentari (E 101ii – riboflavina – 5 – fosfat; E 102 – tartrazină; E 104 – galben de chinolină; E 110 – galben portocaliu S.; E 120 – carmin; E 122 – azorubină (carmoisine); E 127 – eritrozină; E 131 – albastru patent V; E 132 – indigotină; E 133 – albastru briliant FCF; E 141ii – complexe de cupru ale clorofilinelor; E151 – negru briliant BN; E 160b – annato – colorant portocaliu natural – extras cu solvenți dintr-un fruct exotic; E 171 – dioxid de titan; E 172 – oxid de fier; E 200 – acid sorbic; E 202 – sorbat de potasiu; E 211 – benzoat de sodiu; E 223 – metabisulfit de sodiu; E 270 – acid lactic; E 296 – acid malic; E 300 – acid ascorbic; E 330 – acid citric; E 524 – hidroxid de sodiu (soda caustică, leșie); E 410 – gumă din semințe de caruba; E 412 – gumă de guar; E 415 – gumă de xantan; E 422 – glicerină (glicerol); E 433 – polisorbat 80; E 470b – săruri de magneziu ale acizilor grași; E 555 – silicat alumino potasic (antiaglomerant); E 640 – glicină – potențiator de aromă);

Recomandăm evitarea vopselelor de ouă care au în compoziție azorubină (E122) un colorant roșu toxic, folosit în industria textilă, ce poate produce astm sau hiperactivitate la copii. Acest colorant este interzis în Japonia, Suedia, SUA, Austria și Norvegia. Experții APC vă recomandă să cumpărați ouă de categoria 0 și 1 întrucât au coaja mai groasă și nu va trece vopseaua prin ele ajungând la conținut. Ouăle de categoria 2 și 3 provin de la găini crescute în hale industriale sau baterii, găini stresate, și au coaja foarte subțire, prin urmare vopseaua de ouă poate ajunge in interior. Odată pătate cu vopsea, ouăle nu mai pot fi mâncate pentru că devin toxice. De asemenea, experții APC recomandă să fierbeți ouăle înainte de vopsire și să le vopsiți cu produse naturale: cafea, ceai, ceapă roșie sau albă, turmeric, paprika, afine, coacăze, varză sau piper. În comerț găsiți și ouă gata vopsite. Acestea provin numai de la găini crescute în baterii.

Ce trebuie să știm despre vinuri!

Asocierea  vinului cu preparatele culinare, în general, și de Paște, în special! În asocierea vinului cu preparatele culinare există câteva reguli pe care le vom enumera mai  jos. De reținut însă, pentru cei mai curajoși în experimentarea acestor asocieri, este că regulile sunt făcute pentru a fi... încălcate. Oricum, dincolo de acest aspect non-conformist, trebuie precizat de la început că există niște reguli de bază, stabilite după numeroase experimente făcute de-a lungul evoluției bucătăriei moderne.

Reguli de bază

Culoarea - vinurile albe cu preparatele din carne albă și vinuri roșii cu preparate din carne roșie.

Preparatele fine se asociază cu vinurile fine, iar preparatele consistente cu vinuri mai puternice.

Asocierile regionale sunt datorate afinităților și obiceiurilor locale; le întâlnim atât în diferite țări, cât și în diferite regiuni; o mâncare tradițională este asociată cu un vin specific.

Pentru a înțelege interacțiunea dintre vin și mâncare, trebuie cunoscuți termenii care definesc elementele gustului.

Mâncărurile dulci și umami (proteinice) reduc caracterul aromatic al vinurilor, făcând textura vinului să pară mai puternică (acidă, astringentă și taninoasă).

Mâncărurile mai amărui sau sărate reduc textura vinului, făcând-o mai dulce și mai catifelată, și accentuează aromele.

Atunci când asocierea mâncare - vin este echilibrată, fără ca un anumit gust să fie dominant, caracteristicile vinului rămân, în principiu, neschimbate.

Reguli generale de asociere a vinurilor cu preparatele culinare.

La pește, stridii, melci, crustacee se servesc vinuri albe seci, spumoase ușoare, șampanie brută;

La antreuri și aperitive  se servesc vinuri albe, seci sau demiseci, vinuri roze.

La carne roșie (vițel, miel, porc) și la carne de pasăre se servesc vinuri roșii buchetoase, ușoare, mai puțin pline, vinuri albe seci, aurii.

La carne roșie (ovină, bovină) se servesc vinuri de marcă roșii, pline, generoase și puternice.

La vânat, aceleași recomandări ca și mai înainte, rezervându-se însă vinurile delicate și elegante pentru vânatul cu pene și vinurile pline, pentru vânatul cu păr.

La sfârșitul mesei se servește vin roșu sau vin alb licoros.

La brânzeturi, vinurile se asociază cu preparatele culinare, astfel: la brânzeturile fermentate, de consistență moale se servesc vinuri roșii puternice, de mare sevă; la cele de consistență semidură, cu pete verzi în interior se servesc vinuri roșii ușoare; la brânza de oi se servesc vinuri rozé, albe seci, roșii nesățioase și fructuoase; la brânza proaspătă, ca o pastă topită se servesc vinuri albe și roze dulci;

În privinta deserturilor, în mod normal, majoritatea sunt dulci și vor fi asociate cu vinuri dulci. Dacă vinul este mai dulce decât desertul, consumatorul nu va sesiza aciditatea vinului la fel de mult. De cele mai multe ori se crede că dulceața vinului se va asocia foarte bine cu cea a desertului, însă acest lucru este greșit.  Vinul va fi simțit ca fiind mai puțin dulce și mai vioi.

La fructe se servesc vinuri albe dulci, spumante, demidulci;

La cafea se servește vinars (distilate învechite, de tip cognac), rachiu de fructe, lichioruri de marcă;

Dacă la pregătirea unui fel de mâncare s-a folosit vin, se recomandă servirea aceluiași vin la masă.

Reguli de aur în privința servirii vinurilor

Vinurile rose se pot asocia oricărei compoziții gastronomice.             

Vinul spumant se poate servi la o masă de la început până la sfârșit.

Vinurile roșii se servesc la temperatura camerei, iar atunci când sunt păstrate în pivnițe se aduc la temperatura de servire cu câteva ore înainte de masă. Vinurile roșii speciale se servesc până la 22°C.

Vinurile albe se servesc întotdeauna reci. Cu cât vinul este mai vechi, mai dulce, mai licoros ori mai spumant, cu atât se servește mai rece.

Vinurile noi se servesc înaintea celor vechi.

Vinul sec se servește înaintea celui demisec și dulce.

Vinul roșu se servește după vinul alb sec și demisec.

Vinurile vechi se recomandă iarna, îndeosebi cele roșii.

„Carnea de miel este indicată a fi consumată de către copiii care au vârsta mai mare de doi ani, cantitatea recomandată fiind corelată cu vârsta copilului și variind între 50 și 200 gr/zi.
Carnea provenită de la mieii hrăniți cu iarbă este o sursă foarte importantă de acizi grași Omega 3, aceasta fiind cu aprox. 25% mai ridicată, comparativ cu carnea mieilor crescuți în sistem convențional. În state precum Australia, carnea de miel reprezintă alimentul care are cea mai importantă cantitate de acizi grași Omega 3, fiind esențiali pentru stoparea inflamației cronice din organismul nostru. De asemenea, un miel crescut pe o pajiște verde face mai multă mișcare, reducându-se în acest mod țesutul adipos și reflectându-se în mod pozitiv și asupra structurii nutrienților regăsiți în carne. Conform portalului whfoods.com, într-un cotlet slab de miel care cântărește aprox. 115 gr se regăsește jumătate din necesarul zilnic recomandat de proteine, seleniu și Vitamina B3. În plus, conține toată cantitatea de Vitamina B12 recomandată zilnic și surse importante de zinc și fosfor. În același timp, carnea de miel este integrată în dieta de tip mediteranean, una dintre cele mai sănătoase diete din lume. Nu recomand consumul cozonacilor de către copii, întrucât conțin zahăr, drojdie, agenți de creștere și carbohidrați cu ardere rapidă, toate aceste ingrediente alimentând fungii în intestin și dereglând nivelul glicemiei. În plus, cozonacii comercializați în magazinele noastre conțin îndulcitori, coloranți sau conservanți, putând declanșa multe probleme gastro-intestinale care se pot complica destul de ușor. Sunt de părere că acest produs de patiserie poate fi substituit cu alternative mult mai prietenoase cu sistemul digestiv, recomandând în ultimă instanță consumul deserturilor vegetariene, nepreparate termic. Susțin ideea consumării ouălor roșii de către copii, atât timp cât sunt proaspete și vopsite în mod natural. Totuși, nu-i sfătuiesc pe părinți să le dea micuților mai mult de un ou pe zi. În același timp, este esențial să vă procurați ouăle bio dintr-o sursă de încredere, în caz contrar putând crește riscul contaminării cu bacteria Salmonella. Ulterior, procesul de vopsire a ouălor va aduce cu siguranță nenumărate bucurii și celor dragi nouă. În încheiere, sunt de părere că tradițiile noastre trebuie păstrate la loc de cinste în cultura tuturor românilor, considerând alimentația sănătoasă ca fiind cel mai important mijloc de prevenire a multora dintre afecțiunile pediatrice ale prezentului.” Medic specialist pediatru Ingrid Ada Bălan, Cabinet www.vindecadai.ro

Vopseaua de ouă conține diferiți coloranți în funcție de culoarea pe care o oferă (E101ii, E102, E104, E110, E120, E122, E127, E131, E132, E133, E141ii, E151, E160b, E171, E172). Deși ei sunt numiți generic „coloranți alimentari”, totuși prezintă toxicitate asupra organismului uman. Se fixează cu ușurintă pe suprafața exterioară a cojii de ou. Teoretic nu ar trebui să fie ingerați. Și totuși, ei ajung în stomac. Cum? Coloranții pot penetra ușor coaja oului fiert către interiorul acestuia. De cele mai multe ori observăm acest fapt, deoarece suprafața albușului capătă o nuanță în tonul în care coaja oului este colorată. Mai mult, mâinile noastre preiau colorantul de pe coajă și îl aduc pe suprafața albușului. Astfel, împreună cu oul consumăm și colorantul! Există numeroase studii știintifice care demonstrează că nu este deloc sănătos să folosim coloranți alimentari „sintetici” (compuși de sinteză) în compoziția alimentelor. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) impune concentrații limită ale acestor compuși în compoziția alimentelor (mg/kgcorp/zi)(http://www.efsa.europa.eu/en/topics/topic/food-colours). Motivele principale sunt efectele adverse care însoțesc consumul lor, cum ar fi hiperactivitatea (ADHD) și reacții alergice mai ales la copii, stări de migrenă, astm și chiar cancer. Un studiu al agenției americane CSPI (Center for Science in the Public Interest) prezintă detaliat aspecte ale toxicității coloranților alimentari susținute de date experimentale (https://cspinet.org/resource/food-dyes-rainbow-risks). E102, E110, E120, E122, E127, E132 și E133 sunt coloranții considerați ca fiind un „curcubeu” de risc pentru organismul nostru. Acești coloranți apar adesea pe eticheta vopselei de ouă. Vopseaua tipografică constituie uneori alternativa pentru vopsirea ouălor. În acest caz, riscurile de îmbolnăvire se amplifică considerabil față de cazul utilizării coloranților alimentari. Vopseaua tipografică conține hidrocarburi (alcani, izoalcani), hidrochinone, săruri organice, toate cu acțiune iritantă la contactul direct cu ochii și pielea, adevărate otrăvuri atunci când, accidental, sunt ingerate. Vopseaua tipografică nu trebuie să intre în contact cu alimentele! În aceste condiții, poate ar fi util să revenim la coloranții naturali. Putem folosi frunze de ceapă roșie pentru culoarea roșu, spanac pentru a colora în verde, afine și frunze de varză roșie pentru culoarea albastru, morcovi pentru portocaliu, etc. Cu puțină imaginație și inventivitate putem avea la îndemână o paletă largă de culori doar din surse naturale. Desigur, ouăle colorate astfel nu vor fi la fel de „strălucitoare” ca în cazul coloranților alimentari sau în cazul vopselei tipografice, dar putem fi siguri că vor fi mult mai sănătoase.” Lector univ. dr. Mădălina Săndulescu, Departamentul de Chimie Organică, Biochimie și Cataliză, Facultatea de Chimie, Universitatea din București.


Cozonacul de fabrică este proiectat pentru ... consumatorii de cozonac, o categorie niciodată clară ca structură și dimensiune. Se presupune obiectiv că în categoria respectivă au loc consumatori de ambele sexe, de toate vârstele, din toate straturile societății, de la cei mai sănătoși până la consumatori cu probleme grele de sănătate. Cel puțin două grupuri de probleme delimitează cozonacul de casă de cel de fabrică: un grup de probleme se referă la cei ce fac și vând cozonac (afaceriștii în domeniu), iar celălat grup este centrat pe consumator. La cozonacul de casă, toate problemele vizează aceleași persoane, neconturându-se interese divergente: fiecare își face produsul în funcție de cel mai bun raport dintre dorințe și posibilități, fiind interesat să obțină satisfacții maxime atât pe plan alimentar, cât și în privința cheltuielilor antrenate. Cozonacul de casă se face deseori sub imperiul încercării unei noi experiențe, concretizării unei curiozități, dar evitând formule de risc pentru sănătatea personală și a membrilor familiei. Cozonacul de fabrică este un produs pentru altul, cel mai adesea necunoscut. Interesul celui implicat în afacere este orientat primordial către profit, apoi către imaginea firmei și numai pe urmă către satisfacția clientului. Afaceristul are grijă să nu intre în conflict cu terțul interesat (organisme cu atribuții în vegherea și controlul relațiilor dintre ofertă și cerere), iar în ce privește relația cu purtătorii cererii trebuie să țină cont de regimul reglementărilor, cel mai adesea plasate în zona limitărilor și interdicțiilor (să fie atenți ce să nu facă); doar agenții economici din zona de top sunt interesați de zona lucrurilor care trebuie făcute. Cozonacul de fabrică va conține, în cele mai multe cazuri, multe adaosuri tehnologice (aditivi, E-uri) care să asigure vandabilitatea produsului (să-l facă atrăgător mai mult timp, deci să-i mențină prospețimea, să-i corecteze unele neajunsuri determinate de folosirea unor materii prime mai economice – lapte praf, praf de ouă etc., arome nenaturale și altele asemenea), care, lipsesc la cozonacul de casă. În consecință, un bun cozonac de fabrică ar putea fi nepericulos, poate chiar plăcut, accesibil la preț până la stadiul la care un consumator comod poate constata că e mai ieftin decât cel făcut acasă. Cât privește impactul pentru sănătate, asta e o problemă care nu interesează pe cei comozi.” Prof. univ. dr. Ion Schileru, ASE București.

„Orice preparat culinar poate conține unul sau mai multe din cele cinci elemente de bază ale gustului: dulce, acru, sărat, amar și umami (un al cincilea element component al gustului, descoperit de japonezi la începutul secolului, care desemnează capacitatea proteinică a unei mâncări). Aceste nuanțe își pun amprenta și asupra gustului vinurilor. Armonia dintre felurile de mâncare și vinurile servite creează o stare de satisfacție și mulțumire pentru orice consumator, iar capacitatea de a alege sau propune vinul cel mai bine adaptat situației este unul dintre cele mai importante criterii de apreciere a unui serviciu din restaurant sau în fața invitaților, dacă suntem gazde.”  Prof. univ. dr. Dan Boboc, președinte Asociația Degustătorilor Autorizați din România (ADAR).

„Borșul la plic este un produs lipsit de nutrienți valoroși, în timp ce borșul tradițional este un aliment probiotic ce conține fermenți care reglează microflora intestinală, bogat în vitamine din complexul B ( B1, B2, B6 și B12), vitamina C și PP, în minerale (magneziu, potasiu, sodiu, sulf, siliciu, mangan și iod), calciu și oligoelemente cum ar fi zincul sau seleniul. Borșul tradițional este un condiment ușor de preparat, necostisitor și benefic pentru organism prin proprietățile sale curative. La fiecare aliment, prospețimea este cea care ar trebui să ne preocupe în primul rând, deoarece numai alimentele proaspete ne pot asigura întreaga cantitate de nutrienți existentă în acestea, în plus, ne putem proteja și de eventuale toxiinfecții alimentare generate de alimentele fabricate fără a fi respectate condițiile de igienă sau la care s-a realizat întreruperea lanțului de frig. Din păcate, marii procesatori de alimente au denaturat rețetele multor alimente tradiționale. Reclama acestora nu are un rol informativ, ci doar unul înșelător. Consumatorii trebuie ajutați să revină la obiceiurile alimentare sănătoase prin intermediul unor astfel de studii care prezintă compoziția alimentelor tradiționale”. Conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte APC