Roșii TOXICE în România. Ce a găsit un român în legumele cumpărate de la un supermarket

Un bărbat din județul Buzău a făcut o descoperire șocantă într-una din roșiile pe care le-a cumpărat de la un supermarket înainte de Paști.
Buzoianul a descoperit în interior germeni de tomate, care semănau cu niște viermi, potrivit Adevarul.ro. Tomatele cu semințe încolțite încep să acumuleze solanină, o substanță care este toxică și care se regăsește în plantele din familia Solanaceae-lor, este explicația specialiștilor.
Buzoianul susține că, inițial, roșiile arătau cât se poate de normal și păreau proaspete: „Doar trei zile au stat la temperatura camerei, înainte să ne decidem să le consumăm. Soția a crezut că sunt viermi, însă la o privire mai atentă ne-am dat seama că sunt semințele încolțite. Am decis să aruncăm la tomberon toate cele trei kilograme de roșii cumpărate din supermaket. Pur și simplu nu știm ce consumăm, cu ce substanțe au fost tratate aceste roșii de le-au făcut să încolțească în asemena mod”.
Specialiștii ne sfătuiesc ca, atunci când cumpărăm roșii, să fim atenți atât la aspectul exterior, cât și la cel interior al produselor. „Pentru că analiza de laborator nu ne este la îndemână, putem ține cont de niște indicii. Codița să nu fie uscată la pipăit, chiar dacă este verde pentru că uscarea la întuneric păstrează această culoare. Când tăiem, analizăm cepul care nu trebuie să fie lemnos. Este semn că a fost maturată forțat. Dacă în pulpa ei găsim un cerc albicios este semn că a fost stimulată cu diverse substanțe. Dacă are mucron în vârf, știm că s-a intervenit cu stimulenți chimici. Conținutul mucilaginos cu semințe foarte mici dovedește că leguma a fost coaptă forțat", spune cercetătorul Costel Vânătoru.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Ochiade discromate: Din iunie și până în octombrie românii s-ar muta pe... rivieră

Lista COMPANIILOR STRĂINE din România cu cifre de afaceri uriașe care au raportat la final de an profit brut ZERO și, implicit, pierderi

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid

România are cel mai ridicat preț al energiei electrice din UE

Asociația Pro Consumatori: Numai două mărci de lapte conțin lapte nestandardizat, fără a fi prelucrat

OCULTA MONDIALĂ ARE ACUM UN NUME - SECTA BANCARĂ TIBETANĂ. OLIGOPOLUL: Cum conduc marile companii multinaționale lumea (II). Pepsi Cola și Coca Cola se ”joacă” de-a concurența?
Recomandările noastre

Doi Mesianici vor să belească un Apocaliptic – Nu e banc, dar lumea se bucură ca proasta!

Jeffrey Sachs: "Opriți-l pe Netanyahu, înainte să ne ducă pe toți la moarte!"

Funky-checkerșii lui Zuckerberg, sub lupa lui Stéphane Luçon: Cine îi verifică pe „verificatori”? O investigație despre cenzura deghizată în societate civilă în România

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)