Au cedat presiunilor! PNL cere exceptarea programului Prima Casă din Legea dării în plată

Vești proaste pentru câteva sute de mii de români. Presiunile făcute de bancheri, chiar de șeful acestora Guvernatorul BNR Mugur Isărescu, asupra politicienilor dau rezultate. Concret, una dintre cele mai importante cerințe ale băncilor - Programul ”Prima Casă” să fie scos din Legea dării în plată, pe motiv că ar avea efecte nefaste asupra economiei - a fost însușit de liberali, cei care sunt chiar inițiatoriii actului normativ, prin deputatul Daniel Zamfir.
”Suntem pentru eliminarea plafonului stabilit în Senat, pe motiv că este un plafon care stabilește o discriminare foarte clară și temerea noastră că această lege în baza acestui articol poate fi atacată la CCR este reală. Suntem pentru eliminarea programului ‘Prima Casă’ de sub incidența legii dării în plată. Această lege se va aplica celor care sunt titulari de contract, celor care au casa ca și locuință, eliminăm din noțiunea de consumator absolut orice idee de speculă sau orice idee de profit pe care unul sau altul ar fi vrut să îl obțină”, a spus liderul PNL Alina Gorghiu.
Ieri a avut loc un schimb dur de replici între Daniel Zamfir și premierul Dacian Cioloș pe tema legii dării în plată.
"Opriți minciuna, intoxicarea și abuzul împotriva legii dării în plată și, pe cale de consecință, împotriva sutelor de mii de familii din România care așteaptă această lege sufocate de credite pe care nu le mai pot plăti nu din cauza lor, nu din rea-voință, ci din cauza crizei, produselor mincinoase vândute de bănci, clauzelor abuzive din contracte și lipsei de supraveghere a Băncii Naționale. Dumneavoastră, premierul României, ați ales să serviți interesele unor bancheri străini care, în a doua cea mai săracă țară din Europa, au făcut profit dublu față de media europeană, în loc să serviți demn interesele celor care cu adevărat aveau nevoie să fie reprezentați de dvs: cetățenii României! În timp ce o mână de bancheri s-au ales cu bonusuri, sute de mii de familii de români au viitorul sub spectrul ruinei", a scris Daniel Zamfir pe Facebook.
"Când vorbesc de aruncarea în aer a sistemului bancar nu mă refer la a salva cu orice preț băncile, pentru că premierului i-s dragi băncile și nu li-s dragi cetățenilor, dar, dacă noi destabilizăm sistemul bancar, tot asupra celor care iau credite de la bănci sau își țin banii la bănci se vor resfrânge negativ aceste efecte. Eu am avut o discuție cu băncile foarte deschisă și foarte clară: băncile au făcut anumite greșeli în trecut și acum, într-un anumit fel, plătesc prețul acestor greșeli și acestei imobilități sau rigidități în modul de a aborda anumite situații, însă, pe de altă parte, este important pentru economia României și pentru clienții băncilor să avem stabilitate în sistemul bancar, iar o lege ca și aceasta poate să arunce în aer sistemul bancar, dacă nu este gândită bine", a replicat Cioloș.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Finanțe-Bănci
Persoane: Alina Gorghiu Dacian Cioloș Daniel Zamfir
Locații: România
Subiecte: Legea dării în plată
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)