Avocatul Gheorghe Piperea: Toată lumea „bună", educată, sare în ajutorul săracelor bănci. Că ce nasol e să fie transformate în ținte, când ele, săracele, fac așa eforturi de umanizare de-ți vine să suspini de să sară cămașa de pe tine de mila lor

Băncile românești au obținut performanța de a urca pe primul loc în topul celor mai profitabile din Europa, rata rentabilității capitalurilor (ROE) situându-se la 15,6% la finalul T1 acest an, de două ori peste media europeană, potrivit statisticilor Autorității Bancare Europene (EBA).
Sistemul bancar românesc se situa pe locul doi în topul european al profitabilității la finalul anului trecut, după cel maghiar.
În urma scandalului în privința sistemului bancar în care unele dintre instituțiile de creditare nu plătesc taxe și impozite în țara noastră, ba mai mult decât atât, declară și pierderi an de an, iată că au fost destui deontologi „educați” care să sară în apărarea acestora și a ingineriilor financiare pe care acestea le fac în România.
Avocatul Gheorghe Piperea a comentat această situație și a dezvăluit faptul că o singură bancă din sistem ar cheltui 39 de milioane de euro pe an pentru recâștigarea încrederii populației.
„Toată lumea „bună", educată, sare în ajutorul săracelor bănci. Că ce nasol e să fie transformate în ținte, când ele, săracele, fac așa eforturi de umanizare de-ți vine să suspini de să sară cămașa de pe tine de mila lor. În afară de „educați", noi, restul, ăia cam „ne-educați" și neduși la biserica sfintelor bănci, ne păstrăm starea de spirit (neutralitate, încredere naivă, neîncredere funciară). Devine neclar de ce, în asemenea condiții, o singură bancă din sistem cheltuiește 39 de milioane de euro pe an pentru re-câștigarea încrederii.”, a scris Gheorghe Piperea pe Facebook.
Băncile din România au înregistrat un profit agregat record de 1,2 mil. lei în intervalul ianuarie-martie al acestui an, după ce anul trecut au închis cu un plus de 4,3 mil. lei. Dacă și în următoarele trimestre băncile vor obține profituri comparabile cu cel din T1, anul 2017 ar putea aduce un câștig record la nivelul sistemului bancar.
Profitabilitatea este extrem de concentrată la vârf, în condițiile în care câștigurile primelor trei bănci după active - BCR, Banca Transilvania și BRD SocGen - au reprezentat aproximativ două treimi din câștigul total realizat la nivelul sistemului bancar.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Av. Gheorghe Piperea: Plafonarea numerarului este neconstituțională. IATĂ DE CE!

Cade America? - Ridurile pe care Fardul nu le mai poate ascunde

Ilie Șerbănescu: ”Nu mă pune pe mine să folosesc card, ca să îmbogățesc băncile! Principalii evazioniști în România sunt multinaționalele, care externalizează cel puțin 90% din câștiguri fără justă impozitare. Restul sunt povești pentru tâmpiți”

Elena Radu: Limitarea încasărilor și plăților cu numerar (cash) e de fapt o excepție de la regula interzicerii operațiunilor cu numerar. ACCEPTĂM SAU NE REVOLTĂM?

BlackRock: Noi conducem America, nu Biden! – Am dori ca Războiul din Ucraina să nu se termine niciodată – Care e prețul lui Zelenski? (VIDEO)

Dictatura Băncilor: Creditul Social chinezesc e mai aproape decât credeți!
Recomandările noastre

Ion Cristoiu a descoperit în Arhiva SRI un nou document epocal privind asasinarea Căpitanului Mișcării Legionare din 29/30 noiembrie 1938, noaptea Sfântului Andrei: ”Avem ordin să-l împușcăm pe Corneliu Codreanu”. FOTO / VIDEO

Este posibil un Război Civil pan-occidental?

Reuters: Putin NU va face Pace în Ucraina înainte de alegerile din SUA din 2024 – Adevăr sau Provocare?

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)