Dau peste o știre nu tocmai băgată în seamă de mainstream media și alunec în curiozitate. Cică Banca centrală a Germaniei a repatriat numai anul trecut vreo 210 tone de aur din rezervele pe care le are peste hotare. De la Paris și New York. Iar în următorii cinci ani intenționează să mai repatrieze peste 300 de tone. O bună parte, probabil, din cele 400 de tone stocate la Bank of England. Păstrarea peste hotare a rezervei de aur a Germaniei este o reminiscență a sistemului Bretton Woods, înființat după cel de-al doilea război mondial.

Te întrebi ce i-o fi apucat așa, dintr-o dată. Iei imediat în calcul statutul de valoare de refugiu al aurului și că în perioadele dificile, adevărații "jucători” sunt deja asigurați că n-au prin șpais doar borcane de murături și tolbe cu maculatură bancară. Mai răsfoiești un picuț, te pui la curent și cu topul mondial al rezervelor de aur. SUA- primul loc, cu vreo opt mii de tone, Germania pe locul doi cu 3381 de tone...

 

Te mână brusc curiozitatea și pe site-ul BNR-ului, să vezi cum mai dă la cântar propriul șpais. Dă la fel: 103,7 tone de aur. De prin 2000 nu s-a mai pus de-o parte aur, fiindcă domnul Isărescu e "superstițios”, după cum declara plin de savoare acum vreo doi ani și un pic. Adăugând că de câte ori am trecut peste o sută de tone, România a pățit ceva... Și uite așa, lași în plan secund curiozitatea legată de mișcarile nemților și te adâncești un pic pe tarlaua ta.

Un scurt și necesar istoric. În 1920, după predarea tezaurului către Rusia și încheierea primului război mondial, România mai avea drept rezerve doar două tone de aur. Deși s-a trezit împinsă de marile puteri în tabăra celor care au fost obligați la plata daunelor de război și s-a lovit dur de criza economică premergătoare celui de-al doilea război mondial, anul 1940 găsește România pe locul 12 în lume ca rezervă de aur, cu aproximativ 140 de tone. Raportările reapar din 1973, la scurt timp după ce România a devenit membru al Fondului Monetar Internațional. Statul avea atunci rezerve de aur de 71 de tone, care au crescut constant până în 1985, când au ajuns la 119 tone. Rezerva a scăzut drastic după decizia lui Nicoale Ceaușescu de a vinde și aur pentru a rambursa datoria de stat, ajungând în 1988 la 45 de tone. Spre sfârșitul lui 1989, după achitarea datoriilor, BNR a pus din nou de-o parte aur, rezerva atingând 68 de tone. După 1989, a crescut constant timp de zece ani, fiind menținută apoi de BNR la 103-105 tone din 2000 până în prezent, potrivit www.mediafax.ro.

În ultimii 15 ani, așadar, am pus doar praf peste lingourile deja existente. Dar ia să vedem ce s-a mai întâmplat în acești ani în care domnul Isărescu a pozat în mai multe rânduri în superstițios și nu a vrut să sărim prea mult de suta de tone în rezervă... Păi, de exemplu, ne-am tras celebra "centură de siguranță” de 20 de miliarde de euro, asupra căreia ne dădea asigurări chiar șeful Băncii Naționale că ne e foarte necesară! Bani împrumutați de la FMI nu ca să producă alți bani, ci ca să stea cuminți și pe dobândă în rezerva BNR. Altceva? Da, uite...a mai apărut o carte. Din care aflăm că tot cam pe atunci,  fostul nostru ministru de externe, Mihai Răzvan Ungureanu, ar fi sabotat prin acte oficiale interne activitatea Comisiei pentru recuperarea Tezaurului României de la Moscova. Cartea, apărută în 2014, se numește "Tezaurul României de la Moscova” și este semnată de profesorul Ioan Scurtu, co-președinte al Comisiei pentru Tezaur între 2004 și 2012, când și-a dat demisia.

 

Te ia încet cu amețeală... Aproape că nici nu mai vrei să te gândești că în aceeași perioadă, chestiunea datoriilor Germaniei către România ridicată de profesorul Radu Golban a făcut merior pași sub preș, fără să înțelegi foarte clar de ce nu ar fi avut acesta dreptate. Gata, nu-mi mai bat capul- sigur nu sunt cel mai în măsură să fac socoteli din astea. Că îmi dă tot mai rău cu virgulă!

La o curiozitate timidă, de mucalit de rând, mă mai întind totuși... De ce n-or fi și alții superstițioși, domnule Isărescu?