Fondul american de investiții JC Flowers a cumpărat Piraeus Bank România

Fondul american de investiții JC Flowers a cumpărat subsidiara din România a Piraeus Bank, a anunțat banca. Tranzacția a fost notificată autorităților săptămâna trecută și este estimată să fie finalizată în prima jumătate a anului viitor.
Părțile nu au comunicat valoarea tranzației. La 30 septembrie, Piraeus Bank România avea active totale de 1,5 miliarde de euro, 99 de sucursale, 1.300 de angajați și 150.000 de clienți activi. J.C. Flowers are un capital de 15 miliarde de dolari, investit în 50 de companii în 17 țări în industrii precum cea bancară, de asigurare și reasigurare, precum și alte firme din domeniul finanțelor.
Firma cu capital privat a lansat trei fonduri de plasamente private până acum, de la înființarea sa în 1998, de către bancherul J. Christopher Flowers, fost partener la Goldman Sachs.
Recent, Piraeus Bank, cea mai mare bancă elenă după active, a ajuns la un acord pentru vânzarea operațiunilor bancare și de leasing din Serbia, în cadrul unui program prin care urmărește să își reducă expunerea pe piețele externe, inclusiv în România.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)