Fondurile de pensii și companiile de asigurări se îndreaptă spre COLAPS: Pagubele se extind la deponenții din întreaga LUME... Au fost deja AFECTAȚI, și abia acum își dau seama
Modelul de business al companiilor de asigurări și al fondurilor de pensii s-ar putea schimba din cauza dobânzilor negative care s-ar putea instala pe o perioadă mai lungă în Europa, ceea ce i-ar putea împinge spre investiții periculoase, iar pe cele lipsite de inspirație spre bailouturi, scrie Zf.ro.
Bill Gross, un investitor celebru, le-a asemuit cu o gaură neagră, care apare atunci când economia bazată pe finanțare și-a epuizat combustibilul. Despre ele, Manulife, una dintre cele mai vechi firme financiare, avertizează că „sug” încrederea din sistem și sunt o politică oribilă.
”Astfel de dobânzi pot slăbi profitabilitatea și soliditatea instituțiilor cu pasive pe termen lung, cum sunt companiile de asigurare și fondurile de pensii, testând serios modelele lor de afaceri”, se arată într-o analiză a Băncii Reglementelor Internaționale (BIS).
Analiștii de la BIS spun că până acum dobânzile negative au avut efectul urmărit, însă sunt nesiguri de impactul lor dacă sunt menținute pe perioade mai lungi de timp. Bill Gross este sigur că efectele vor fi negative.
”În loc să genereze creștere economică prin crearea de avuție, ratele negative de investiții și extinderea bilanțurilor băncilor centrale prin relaxare cantitativă creează efecte negative”, spune el, citat de The Wall Street Journal.
Dobânzile negative pun în pericol băncile și orice model de afaceri care depinde de randamente anuale de 7-8% ale activelor, explică el. El vorbește mai ales despre companiile de asigurări și despre fondurile de pensii, un subiect pe care l-a abordat de multe ori.
„Iar pagubele se extind și la deponenți, vorbesc de gospodăriile din întreaga lume care-și fac economii pentru studii, pentru pensie sau pentru tratamente medicale. Au fost deja afectate, și abia acum își dau seama”, spune Gross.
La fel, contractele de asigurate de viață promit plata valorii nominale a poliței, nu țin cont de deflație. Aceasta înseamnă că banii administrați de fondurile de pensii și de companiile de asigurări trebuie să aducă un randament minim nominal pentru ca adiministratorii lor să-și poată respecta promisiunile. Pe măsură ce dobânzile se duc spre zero, angajamentele sunt din ce în ce mai greu de respectat. Dacă dobânzile se duc sub zero și stau acolo mult timp, onorarea oblogațiilor poate deveni imposibilă.
”La un anumit punct, fondurile de pensii și asigurătorii sunt insolvenți și va trebui să apeleze la autoritățile lor de reglementare sau la guverne pentru injecții de capital sau pentru concesii contractuale pentru obligațiile lor nominale”, descriu analiștii de la Barclays ce se va întâmpla dacă dobânzile continuă să scadă.
Prima serie de teste de stres efectuate în Europa pentru fondurile de pensii a găsit că dobânzile în scădere sunt un risc major în diverse scenarii care pot pune în pericol capacitatea acestor investitori de a-și respecta promisiunile. Rezultatele testelor, publicate în ianuarie, arată că planurile de pensii cu beneficii determinate ar putea înregistra un deficit de 750 miliarde de euro în două scenarii diferite.

Pe același subiect

Ordonanță de Urgență controversată. "Se vinde ultima bucată de Românie. Cu mască și fără mască" - Ilie Șerbănescu. "Guvernul Orban și BNR speculează economic pandemia în favoarea acționarilor privați ai băncilor" - Radu Soviani. "Miză de 20 miliarde Euro"

Două amenințări la adresa păcii mondiale (II)

Ministrul de Finanțe readuce în discuție impozitarea Bisericii Ortodoxe Române: Banii rămân la biserică pentru activități cu caracter social

Asociațiile de consumatori critică ordonanța amânării de la plată a ratelor: Măsurile luate de Guvern generează împovărarea debitorilor și acordă beneficii BĂNCILOR

„Lucruri fantastice se întâmplă pentru toți românii”. Avocatul Gheorghe Piperea anunță NOI INTERESE ascunse ale lui Florin Cîțu, care stau în spatele desființării Direcției Juridice a Ministerului Finanțelor

Consiliul Concurenței investighează 25 de bănci, IFN-uri și societăți de leasing. Printre cele vizate se află inclusiv Unicredit Bank, BCR, Bancpost și Raiffeisen Bank
Recomandările noastre

Merkel a anunțat la Consiliul European că la vară iese pașaportul digital UE! ROMÂNIA pe o listă a Pașapoartelor de vaccinare. „O amenințare kafkiană la adresa libertății noastre și o vacă pentru industria birocrației. Comisioane, specialiști, servicii!”

Brâncuși batjocorit la infinit de Ministerul Culturii. Coloana lui Brâncuși doborâtă de Ziua lui pe două capre la Muzeul Țăranului Român într-o „expoziție” de 218.099,44 euro din cadrul programului RO-CULTURA: Mirrors of Brâncuși

Atacul la Brâncuși este un atac la adresa națiunii române, a frumosului și credinței. Este un atac al urâtului și necredinței. „Arta nu s-a dezvoltat decât în epocile mari religioase. Când sentimentul religios scade urmează o decadență.” INTERVIU

“PACEPA NU A FOST AGENT CIA”. Interviu cu istoricul CNSAS Liviu Țăranu: “La Ion Mihai Pacepa falsul din memorialistică depășește 70%”. „Omorârea” lui Pacepa, o afacere de PR?
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)