În presă a apărut recent o dezbatere privind cumulul pensiei cu salariul în cazul Guvernatorului. Prompt, consilierul său Adrian Vasilescu, a publicat o opinie în ziarul Bursa ("Despre salarizari si pensionari la Banca Nationala") în care răspunde celor care l-au acuzat pe Guvernator că este supra-remunerat. Din care aflăm că, încă din vara lui 2014, Mugur Isărescu ar fi putut să-și depună dosarul de pensionare dar că nu a făcut acest gest deoarece...acest demers este un drept și nu o obligație. Este interesant și raționamentul pe care consilierul Vasilescu îl opune observației avocatului Piperea. "Eu, dacă aș fi profesor universitar și aș avea 65 de ani, aș fi obligat ca, în maximum câteva luni, să depun dosarul de pensionare, pentru că altfel m-ar da afară de la facultate", spunea Gheorghe Piperea. Ei bine, iată de ce nu este valabil asta și în cazul lui Mugur Isărescu, pe puncte, în viziunea consilierului său:

"1) Domnul Piperea, din câte știu, chiar e profesor universitar. Sau poate că nu știu eu bine... 2) De la facultate "ar fi dat afară" exact în ziua în care ar împlini 65 de ani... și nu "în maximum câteva luni". Ar fi "dat afară" în sensul că, prin efectul legii, i s-ar desface contractul de muncă în vederea pensionarii. 3) În niciun caz însă nu i s-ar desface contractul de muncă pentru că nu și-a depus dosarul de pensionare. 4) La împlinirea vârstei de pensionare, legea obligă facultatea să-i desfacă profesorului (ca să rămânem în cadrul universitar) contractul de muncă. A două zi însă, tot prin efectul legii, i se poate încheia un alt contract de muncă, în condiții noi. Să spunem-plata cu ora. 5) Noul contract de muncă nu va mai fi pe timp nedeterminat. 6) Pensia este însă o obligație pentru stat, ca să i-o plătească în condițiile legii. Pentru profesorul ajuns la vârsta pensionarii-e doar un drept. El nu e obligat să-și depună dosarul ca să primească pensie; iar dacă vrea să-l depună nu este legat de un termen. Îl poate depune peste un an sau peste 10 ani... 7) Și atunci, de unde concluzia că "dacă Mugur Isărescu nu și-a depus dosarul de pensionare-și asta înseamnă doi ani și jumătate de când ar fi trebuit să o facă - este complet ilegal"? Să fim riguroși: nu este complet ilegal, ci este absolut legal! Mai departe: Mugur Isărescu nu a refuzat să primească pensie în favoarea salariului! O astfel de alternativă (ori pensie, ori salariu) a fost într-o lege mai veche, abrogată prin 2012. Pur și simplu, guvernatorul nu și-a înaintat dosarul de pensionare. De ce s-ar plânge statul că, de mai bine de doi ani, nu-i plătește guvernatorului pensia ce i s-ar cuveni?!”

Cu alte cuvinte, BNR ar fi trebuit să-i desfacă șefului sau contractul de muncă în vederea pensionarii și să-i propună, înțelegem, o alternativă. Ce fel de alternativă? Guvernator la plata cu ora, ca în exemplul lui Adrian Vasilescu? Sau poate drepturi de autor? Orice proiect de reglementare, normă, regulament să fie semnat doar de Mugur Isărescu, încununare a eforturilor sale de creație literară și monetară?...Convenție civilă, o jumătate de normă, sau poate ar  dori domnul Guvernator să fie prins ca zilier la Banca Națională?

Să nu fi înțeles Adrian Vasilescu esență dezbaterii? Nu cuantumul veniturilor era principala problemă-în definitiv salariul Guvernatorului îl fixează Consiliul de Administrație al BNR-ului, cum sublinia în opinia sa și Adrian Vasilescu, nefiind bătut în cuie prin lege, așa că putea fi oricât îl mulțumește pe acesta-ci cramponarea lui Mugur Isărescu în funcție. Poate aici ar trebui să lucreze mai mult Adrian Vasilescu. Să ne explice de ce este indispensabil Mugur Isărescu, de ce ar trebui menținut cu orice preț în funcție și după împlinirea vârstei de pensionare, având în vedere că în ultimii 26 de ani ne-a purtat prin falimente bancare, hiperinflație, scandalul băncilor populare și falimentul FNI după asocierea sa cu CEC-ul, relaxarea normelor de creditare pe vârful bulei speculative imobiliare, scumpirea creditului în timp de criză financiară, etc...Ce are în plus candidatul Isărescu, exceptând toate aceste performanțe negative, față un potențial contracandidat din actualul Consiliu de Administrație sau poate  din zona Finanțelor (pe plan local sau, de ce nu, global) din exteriorul BNR? De ce am ajuns să identificăm omul cu instituția și instituția cu sfintele moaște? Mai ales că am avut mai degrabă de suferit în ultimele decenii din cauza lor (să nu pomeniți de apărarea cursului în 2008, de atunci leul s-a depreciat masiv, dar cu pași mici, așa că valul de emoție a fost evitat)...Suntem masochiști, amnezici sau pur și simplu nu înțelegem financereza?