Guvernul va interzice cumpărarea unei a doua locuințe prin programul Prima Casă

Persoanele care dețin o locuință achiziționată sau construită prin programul "Prima Casă" nu vor mai avea posibilitatea să cumpere sau să ridice o nouă casă, mai mare sau mai scumpă, cu refinanțarea creditului inițial, prin acordarea unui al doilea credit, Guvernul urmând să modifice în acest sens actualul sistem.
În prezent, o nouă locuință poate fi cumpărată sau construită prin acest program dacă creditul acordat inițial este lichidat până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sau este refinanțat prin acordarea celui de-al doilea credit.
Un proiect de ordonanță de urgență, obținut de Profit.ro, arată însă că Guvernul va elimina posibilitatea refinanțării.
"Eliminarea refinanțării creditului este făcută la sugestia finanțatorilor, care au arătat că, în practica bancară, creditul de refinanțare este acordat în vederea actualizării și adaptării tuturor elementelor ce țin de structura unui împrumut (perioada de rambursare, monedă, costuri și nevoi) cu noul profil al beneficiarului, răspunzând unei cereri stringente de diminuare a costurilor și modificând acele componente care au contribuit la plata unei rate mai mari, fapt cu efect negativ în derularea programului Prima Casă", arată Guvernul, în document.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Secțiuni: Finanțe-Bănci
Persoane: Dacian Cioloș
Locații: România
Subiecte: Prima Casă
Organizații: Guvernul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)