Încă o bancă majorează avansul pentru creditele imobiliare, după ce a intrat în vigoare legea dării în plată

Încă o bancă de pe piața românească a anunțat că va majora avansul minim la creditele imobiliare, măsură luată în urma intrării în vigoare a legii privind darea în plată.
Astfel, UniCredit Bank va majora de luni, 16 mai, avansul pentru creditele imobiliare și ipotecare la 25%, de la 15% pentru finanțările în lei, respectiv 20% pentru cele în euro, după ce legea privind darea în plată a intrat în vigoare vineri, 13 mai, fiind a zecea bancă din sistem care anunță înăsprirea condițiilor de creditare.
Banca va acorda de luni produsul de credit ipotecar, imobiliar de achiziție sau de construcție cu avans minim de 25%, atât pentru creditele în lei, cât și pentru cele în euro. „Această decizie a fost adoptată în urma analizelor interne pe care le-am realizat ca urmare a intrării în vigoare a legii dării în plată. Monitorizăm cu atenție evoluția pieței imobiliare și consecințele adoptării legii dării în plată", au declarat reprezentanții instituției de credit, citați de News.ro.
UniCredit subliniază că intenționează să susțină în continuare cererea de finanțări ipotecare, atât prin programul „Prima Casă", pentru care speră suplimentarea fondurilor, cât și prin finanțările de credite ipotecare cu avans de 25%, potrivit paginadebanci.ro.
Până la acest moment, nouă bănci au înăsprit deja condițiile de creditare pe fondul apariției legii dării în plată, majorând în general avansul pentru creditele imobiliare la circa 30%-40%.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Finanțe-Bănci
Locații: România
Subiecte: Credite Legea dării în plată Prima Casă
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)