Raiffeisen Bank a fost cea de a treia bancă din România care a intrat pe piața creditelor în franci elvețieni, în anul 2006.

O serie de documente din corespondența internă a băncii arată procesul prin care Raiffeisen a ajuns să pună pe piață aceste credite și modul în care au gândit finanțarea și acoperirea riscurilor.

Într-un document datat 29 august 2006 și adresat centralei Raiffeisen de la Viena, Raiffeisen România (RBRO) expune strategia privind vânzarea de credite în franci elvețieni (CHF) și cere aprobarea pentru punerea pe piață a produsului începând cu 1 septembrie 2006. Raiffeisen România menționează creșterea cotei de piață a competitorilor OTP Bank și BRD pe segmentul de credite CHF și arată că ar vrea să concureze cu cele două bănci cu o ofertă proprie, se arată în documentele Raiffeisen Bank și prezentate de Profit.ro.

În document se arată că Banca Națională a României pregătește măsuri pentru restrângerea creditării, astfel încât lansarea creditului în franci elvețieni era esențială pentru a crește vânzările băncii. Banca menționează că ratele de schimb între leu-franc și leu-euro au avut aceeași evoluție în ultimii trei ani, astfel că împrumuturile în franci elvețieni nu induc un risc valutar mai mare decât cele în euro, perechea euro/franc fiind "una dintre cele mai stabile”. Totodată, dobânzile mai mici decât la euro permit clienților să împrumute sume mai mari, aceste fiind și criteriul după care debitorii aleg banca cu care lucrează, potrivit expunerii Raiffeisen.

Doar o variație mai mare de 20% a EUR/CHF, susținută pe o perioadă mare de timp, ar duce la influențarea performanței portofoliului, se arată în document. Banca arată că va monitoriza evoluția pieței valutare și propune un "trigger”, un declanșator, la o apreciere de 15% a cursului. "Dacă limita este atinsă vom revizui portofoliul și vom dispune măsurile necesare (…) La acel moment, departamentul de colectare va contacta clienții și îi va întreba dacă vor să-și schimbe contractele în EUR sau RON. În situația respectivă, va fi semnat un act adițional la contractul inițial și contractul de ipotecă va fi rescris”, se arată în document.

Banca menționează că o apreciere cu 15% a francului (care era la 2,2 RON la acel moment, deci cursul ar fi trebuit să atingă 2,53 RON per CHF, pentru a declanșa procesul de conversie) ar duce la creșterea serviciului datoriei – DTI, debt to income – de la 35% la 40,57%.

Francul a trecut pentru prima oară de valoarea de semnal în toamna lui 2008, când bursele se topeau în preajma falimentului Lehman Brothers, apoi a ajuns la 2,7-2,9 lei în 2009, a urcat la peste 3,2 lei în 2010, 3,5-3,8 lei în până în 2015, când la începutul anului Banca centrală a Elveției a renunțat la politica de a ține moneda legată de euro. Cota francului a ajuns chiar și la 4,5 lei, iar cea mai mare parte a variat între 4 și 4,2 lei, cu 80-90% față de nivelul la care se afla când Raiffeisen a lansat oferta. La capitolul riscului aferent costurilor de finanțare, Raiffeisen arată că are risc de trezorerie prin faptul că fondurile sunt atrase pe termen de o lună și creditele sunt acordate pe termen de 20 de ani.

Banca menționează că acest risc este acoperit de o clauză din contracte care permite băncii să modifice dobânda în funcție de evoluția pieței financiare, ce ulterior a fost disputată de clienți în procesele pe clauze abuzive: "Banca poate modifica Rata dobânzii curente în funcție de evoluția pieței financiare, urmând să aducă la cunoștința împrumutatului noua Rată a dobânzii (…)”.

Oferta băncii pentru creditele în CHF avea o dobândă de 5,9% și comision anual de 0,9% pentru împrumuturile de achiziție sau construcție și de 6,9% dobândă și comision inclus de 2% pentru cele de consum cu ipotecă. La euro, dobânda pornea de la  6,9% pentru creditele de achiziție. Raiffeisen se aștepta ca vânzările de credite în franci să reprezinte până la 30-35% din creditele noi pe parcursul derulării promoției. În alt document, datat 10.05.2007 și adresat angajaților, este prezentată strategia băncii de creștere a dobânzilor în perioada imediat următoare.

Astfel, pentru creditele acordat înainte de finele lui 2006, dobânda crește începând cu mai 2007 de la 4,9% la 5,9%, în cazul creditelor de achiziție, și de la 5,9% la 7%, în cazul celor de consum cu ipotecă. Pentru clienții achiziționați în ianuarie - aprilie 2007, dobânda va crește cu aceleași cote începând cu 1 ianuarie 2008. Pentru creditele în euro, dobânda avea să crească la 8,5%, în cazul creditele imobiliare.

Angajații băncii sunt instruiți cum să comunice clienților decizia de a le crește unilateral dobânzile și cum să-i convingă să nu refinanțeze creditele la alte bănci, prin argumente referitoare la costul operațiunii – taxe notariale, noi taxe bancare – cât și la comisionul de 3% pentru rambursarea anticipată. Raiffeisen nu avea de unde să tragă linii de credit în franci, astfel că finanțarea urma să se facă prin swap-uri.

Dobânzile la franci, mai mici decât cele la euro, permiteau băncii să obțină o marjă netă mai ridicată, de 2,7% față de 2%, în condițiile în care finanțarea se făcea la 3,17% pe franci, față de 4,86% pe euro. LIBOR CHF 1M, dobânda de bază în structura finanțării, a crescut de la 1,42%, în august 2006, la 2% în decembrie și la 2,2% în mai 2007, deci un avans de 0,8 puncte procentuale la momentul în care banca a transmis clienților creșterea dobânzilor la credit.

Apoi, LIBOR a avut un vârf de 3% în toamna lui 2008, după care în octombrie-decembrie 2008 a scăzut spre 0%, și chiar sub 0% ulterior. Din studiul, de-a lungul timpului, a mai multor zeci de contracte în CHF semnate între Raiffeisen și clienți în perioada 2006-2008, rezultă că banca nu a procedat la scăderea dobânzilor în momentul în care Libor a scăzut. Raiffeisen a lansat la finele lui 2015 o ofertă de conversie din franci în lei, adresată clienților cu grad de îndatorare mai mare de 65%. Dacă își plăteau ratele la timp, clienții obțineau un discount cumulat la sold până la 20%. Oferta a fost îmbunătățită în 2017.

La începutul anului, Raiffeisen comunica un portofoliu de 5.600 de credite în franci elvețieni, în valoare de 210 milioane de euro. La finele lui 2015 banca avea un bilanț mai mare pe franci elvețieni cu 1.100 de credite și 170 de milioane de euro, dată la care menționa că făcuse deja conversia pentru 1.500 de împrumuturi. Dobânda băncii, practică răspândită Din 2008, Raiffeisen a trecut la sistemul cu dobândă "introductorie”, fixă în primul an, după care o dobândă variabilă al cărei cuantum nu era dezvăluit sau evaluat în contract. Băncile au utilizat în masă clauzele prin care dobânda se calcula discreționar, în funcție de "evoluția pieței financiare”, "politica băncii” sau "dobânda de referință a băncii” (prime rate).

Spre exemplu, Banca Comercială Română, liderul pieței, utiliza tot o dobândă fixă pe o perioadă scurtă, după care rata curentă era formată din "dobânda de referință variabilă a băncii”, la care se adaugă o marjă fixă. După expirarea perioadei fixe, dobânda aproape că se dubla, unii clienți ajungând să plătească dobânzi de 10% la euro după 2008. În cazul Alpha Bank, dobânda varia "în funcție de condițiile dominante ale pieței sau a modificărilor circumstanțelor în care aceasta a fost inițial stabilită, precum și în raport de politicile de creditare ale Băncii. OTP Bank stipula în contracte că dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii și că aceasta poate fi modificată unilateral, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută (ex EURIBOR (EUR) / LIBOR (CHF)/ROBOR (RON), fără a exista obligația efectivă de a se raporta la indicii din piață.

Banca Românească folosea o dobândă variabilă compusă dintr-o marjă fixă, la care se adăuga dobânda de referință a băncii. În cazul Bancpost, clauza de dobândă spune că rata este fixă în primul an de credit, după care variază în funcție de indicele de referință stabilit de bancă, iar acesta se stabilește în funcție de costul surselor de creditare și de evoluția dobânzii la creditele ipotecare de pe piața bancară din România, la care se adaugă o marjă (de 0 puncte procentuale în unele contracte). Mihai Bogza, președintele Consiliului de Administrație al Bancpost din 2005 și președinte executiv în perioada 2009-2011, semna în 2004, pe când era viceguvernator BNR, înainte de a conduce Bancpost, o scrisoare în care informa băncile că trebuie să calculeze transparent dobânzile variabile la credite. Din 2010, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 50/2010, băncile sunt obligate să calculeze dobânda variabilă după formula indicator de piață + marjă fixă.

Legea, care inițial trebuia să acopere și creditele în derulare, a fost aplicată în favoarea băncilor, care au calculat noi marje de dobândă, prin scăderea indicatorilor de piață din dobânda curentă la acel moment, în condițiile în care Euribor și Libor CHF erau sub nivelurile din 2007-2008, la valori apropiate de 0. Astfel, au fost cimentate în contracte dobânzile rezultate după ce băncile au crescut dobânzile clienților.