LOVITURĂ: Mult-așteptata lege care ar PROTEJA întreprinzătorul român de abuzurile ANAF se AMÂNĂ

Așteptată cu mare interes mai ales de întreprizători, Legea prevenției va suferi o amânare de câteva luni.
Proiectul legii, care stabilește că inspectorii Fiscului nu mai pot amenda firmele la prima constatare a unei fapte, ci îi obligă să redacteze un plan de conformare pentru antreprenor, nu va avizată de Guvern în această lună, pe 23 februarie, așa cum era calendarul inițial.
Ionuț Mișa, secretar de stat în cadrul Ministerului Finanțelor. a anunțat că legea ar putea intra în vigoare cel mai devreme în luna aprilie.
Mecanismul de functionare a preventiei va fi următorul:
Cel mai probabil, amânarea este pe fondul recentei demisii a ministrului pentru Mediul de Afaceri, Florin Jianu, care lucra la acest document.

- Agentul constatator nu va putea aplica sancțiunea contravențională la prima constatare a unei fapte care constituie contravenție;
- Acesta va încheia un proces-verbal de constatare a neregulilor și va redacta planul de conformare, care va cuprinde aspecte ce trebuie remediate, precum și termenul de conformare pentru fiecare faptă;
- Termenul de conformare nu poate fi mai mic de 7 zile lucrătoare;
- După expirarea termenului de conformare, organul de control are dreptul să reia controlul;
- In situația în care se constată că nu au fost respectate obligațiile stabilite în planul de conformare, în termenul acordat, organul de control aplică sancțiunile prevăzute de actele normative;
- Contribuabilul beneficiază de măsurile de prevenție o singură dată pentru fiecare faptă care constituie contravenție, într-un termen de 3 ani.
Cel mai probabil, amânarea este pe fondul recentei demisii a ministrului pentru Mediul de Afaceri, Florin Jianu, care lucra la acest document.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Secțiuni: Finanțe-Bănci
Locații: România
Subiecte: Legea Prevenției
Organizații: ANAF Ministerul Finanţelor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)