Marian Munteanu: Este timpul să oprim cămătăria. E firesc ca o bancă să aibă un profit, dar românilor li se ia și pielea de pe ei. Propunerile Alianța Noastră România

Marian Munteanu a vorbit despre un subiect extrem de delicat, legat de legile permisive ale României în ceea ce privește sistemul bancar.
Liderul Alianța Noastră România consideră că vremurile în care băncile comerciale au profituri uriașe pe spatele românilor trebuie să apună, iar pentru acest lucru are câteva propuneri care în opinia sa ar schimba ceea ce se întâmplă în prezent pe piața bancară din România.
Marian Munteanu este de acord că băncile trebuie să aibă un profit, însă dobânzile practicate de acestea sunt printre cele mai mari din Europa, iar cetățenii României sunt tratați diferențiat față de cei din Germania sau Franța, acolo unde ratele dobânzilor sunt mai mici, deși puterea de cumpărare este cu mult mai mare.
„Este timpul să oprim cămătăria. Noi asistăm la o operațiune fără precedent de înșelăciune. Oamenii din această țară sunt supuși unor tratamente incalificabile, iar aceste bănci au depășit orice limită a nerușinării. În numele Aliaței Noastre România declarăm un război total acestor bănci care își bat joc de cetățenii României prin tot felul de contracte și aranjamente. Cadrul legal trebuie modificat, iar miorlăielile politicienilor care i-au acoperit ani de zile trebuie să înceteze. Noi avem nevoie de legi care să funcționeze în favoarea cetățenilor României. Propunem efectiv schimbarea conducerii BNR, intervenția autorității bancare pentru supravegherea activităților băncilor comerciale care să nu-i mai înșele și să nu-i mai fure pe cetățenii României prin tot felul de menajamente. Nu se mai poate răbda lucrul ăsta, nu se mai poate accepta ca prin tot felul de subterfugii oamenii să fie înșelați. Sunt de acord că orice bancă trebuie să câștige, este normal. Se acordă un credit, este firesc ca banca respectivă să aibă un profit, dar românilor li se ia și pielea de pe ei. Nu se poate accepta așa ceva. Trebuie intervenit, iar noi vom susține în Parlament acțiuni legislative clare care să nu le mai îngăduie autorităților bancare, BNR și așa mai departe, să îngăduie acest jaf. Să nu-și imagineze aceste bănci comerciale că pot face tot ce vor. Putem interveni în așa fel, cu ajutorul populației să le ducem în faliment pentru că nu se poate accepta ca ei să-și bată joc de cetățenii României. Există economie de piață care funcționează în Franța, în Germania, vrem să funcționeze la fel și în România, nu cu dobânzile care se practică aici, nu cu intervențiile camuflate sub tot felul de aranjamente. Noi dorim să avem un tratament legal, așa cum se bucură toți cetățenii europeni, să fim tratați cu respect pentru că și banii noștri contează la fel de mult ca cei ai tuturor”, a spus Marian Munteanu la Realitatea TV.
„Neîncrederea românilor în instituții - inclusiv în cele financiare - a atins cote foarte mari, și pe bună dreptate ! Oamenii se simt înșelați și nedreptățiți - și așa și sunt.
E nevoie de responsabilitate din partea tuturor factorilor implicați. Este nevoie de mai multă corectitudine și mai puțină lăcomie. Altfel, încrederea oamenilor se va prăbuși”, a scris Marian Munteanu pe contul său de Facebook.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Teroare și Profit: Cine s-a umplut de bani de pe urma Atacului Hamas din 7 octombrie
Av. Gheorghe Piperea: Plafonarea numerarului este neconstituțională. IATĂ DE CE!

Cade America? - Ridurile pe care Fardul nu le mai poate ascunde

Elena Radu: Limitarea încasărilor și plăților cu numerar (cash) e de fapt o excepție de la regula interzicerii operațiunilor cu numerar. ACCEPTĂM SAU NE REVOLTĂM?

Ilie Șerbănescu: ”Nu mă pune pe mine să folosesc card, ca să îmbogățesc băncile! Principalii evazioniști în România sunt multinaționalele, care externalizează cel puțin 90% din câștiguri fără justă impozitare. Restul sunt povești pentru tâmpiți”

Dictatura Băncilor: Creditul Social chinezesc e mai aproape decât credeți!
Recomandările noastre

Cacapitecul CTP îl atacă analfabet pe Eminescu, de mână cu un actor grăbit și pe urmele lui Pleșu, Patapievici și Cărtărescu. Constantin Barbu despre Falsurile lui Eugen Simion, Inchizitorul Ramolit, și Cazul HISTORY, Marcel Iureș, CTP (III)

Adio, NATO! – De ce a mai fost nevoie de Război?

Interviu cu Regele Mihai: „Naționalismul și patriotismul constituie ceva foarte adânc din punct de vedere moral. Tinerii să aplice învățăturile lui Hristos”. 6 ani de la moartea ultimului Rege al României (25 octombrie 1921 - 5 decembrie 2017)

Acad. Ilie Bădescu: Războaiele axiale. Erminia zilei de 1 Decembrie
Persoane: Marian Munteanu
Locații: România
Subiecte: Contracte bancare Secret bancar
Organizații: Alianța Noastră România
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)