ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Prim-ministrul Mihai Tudose a anunțat că pilonul II de pensii nu va fi naționalizat, dar ar putea să devină opțional începând din anul 2018, astfel încât românii vor putea să aleagă dacă preferă exclusiv pilonul I, al statului, sau vor depune bani și pentru o pensie privată, potrivit Digi 24.

„Ca să vă spun în premieră, cred că soluția spre care ne ducem este să anunțăm populația, în funcție de nivelul de salarizare, unde e mai bine să își pună banii. La pilonul I, la pilonul II... Toți la pilonul I... Nu desființează nimeni pilonul II, nu-l naționalizează nimeni, nu îl chinuie, nu îl schingium, dar va fi opțional. Românul va avea un tablou în față. Eu cu contribuția mea atât obțin pe punctul de pensie, dincolo atât obțin acel randament”, a declarat Mihai Tudose.

Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, în plenul Camerei Deputaților, că Guvernul ”nu se atinge” de Pilonul II de pensii, iar banii „rămân acolo”, prim-ministrul afirmând că nu va mai exista vreo naționalizare în România.

„Pilonul II – am declarat cu toții că nu ne atingem de el. Banii rămân acolo”, a declarat premierul Mihai Tudose, în cadrul ”Orei premierului”, în Parlament.

Tudose a exclus naționalizarea Pilonului II susținând că ultima naționalizare a avut loc în vremea când Guvernul era condus de un liberal, premierul făcând referire la Theodor Stolojan. 

„Ca să închidem discuția despre Pilonul II. Nu, nu naționalizăm. Ultima naționalizare a fost făcută de cineva care eu știu că vă este cunoscut – era prim-ministru și a naționalizat valuta. Înțeleg că aveți niște experiențe în apropiere. Cereți amănunte despre ce s-a făcut. Noi nu o s-o facem. Nu facem așa ceva. Naționalizare în România nu o să se mai întâmple”, a mai spus Tudose.