Ministrul Muncii confirmă că plata contribuțiilor de către angajați ar putea duce la scăderea salariilor nete

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a afirmat joi că salariile în Educație vor crește cu 25% de la 1 ianuarie 2018, însă această creștere va fi doar a salariului brut. Astfel, angajații din educație vor lua în mână doar cu 4% mai mult, cât va fi de fapt creșterea salariului net, scrie Ziare.com.
Olguța Vasilescu a precizat că sindicatele și-au dat acordul pentru trecerea contribuțiilor pentru CAS și CASS de la angajator la angajat.
„În ceea ce privește această salarizare, de la 1 ianuarie vor crește toate salariile pe brut cu 25%. În ceea ce privește educația și sănătatea, din martie vor mai avea creșteri, la educație încă 20%, iar sănătatea urcă direct în grilă până în 2022. Ei vor avea salariile din start foarte mari, la care ceilalți bugetari se vor opri în 2022", a declarat ministrul Muncii, citat de Antena3.
Întrebată care va fi creșterea salariului net, Olguța Vasilescu a afirmat că este vorba despre o creștere cu doar 4%: „Vorbim despre brut. Pe net, vor avea o creștere de 4% de la 1 ianuarie, iar de la 1 martie vor avea o creștere, cumulată cu prima, de la 1 ianuarie, de aproximativ 30% pe net".
Ministrul Muncii a confirmat și un lucru afirmat de mai mulți experți în spațiul public, și anume că această creștere a salariilor va fi acoperită prin trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat:
„Le-am explicat celor din sindicate, pentru că spuneau că în programul de guvernare scria altceva, și le-am demonstrat că ne-am ținut de tot ceea ce ținea de programul de guvernare. În sensul că acolo se făcea o precizare că este o creștere salarială la 1 iulie de 25% și încă una de 30% de la 1 ianuarie 2018, dar în programul de guvernare, acolo ne opream cu creșterile pentru sistemul de educație".
Economiștii de la PricewaterhouseCoopers România atrag atenția că, în urma trecerii CAS și CASS la angajați, așa cum a precizat Ministerul de Finanțe, România va fi singurul stat membru al UE care lasă plata contribuțiilor de asigurări sociale și de sănătate exclusiv în sarcina angajatului. De asemenea, experții avertizează că angajatorii privați nu pot fi obligați să crească salariile brute ale angajaților, astfel încât aceștia să nu fie afectați.
Experții PwC România subliniază că, pentru ca angajații să nu fie afectați de această creștere a poverii fiscale in sarcina lor, angajatorul ar trebui sa le crească salariile brute, potrivit programului anunțat de Guvern, cu 22,75%.
„Conform prevederilor legale actuale, angajatorii din mediul privat nu pot fi obligați să modifice nivelurile salariale, decât pentru salariații plătiți la nivelul salariului minim pe economie, contractele de muncă fiind înțelegeri private, iar statul nu poate impune modificarea acestora fără acordul părților”, notează compania de consultanță, potrivit Agerpres.
În plus, specialiștii atenționează asupra faptului că pot apărea situații în care angajații vor avea un salariu mai mic cu circa 22%.
„Poate că cei mai mulți dintre angajatori vor înțelege să acopere acest cost suplimentar care va reveni angajaților, prin creșterea salariilor, însă nu este obligatoriu ca acest lucru să se întâmple în toate cazurile. Astfel, pot apărea situații în care angajații vor avea un salariu net mai mic decât în prezent cu circa 22%. Pe de altă parte, aceste efecte vor fi parțial contrabalansate de reducerea impozitului pe venit, de la 16% la 10%”, explică Mihaela Mitroi, liderul Departamentului de Consultanță Fiscală și Juridică, PwC România.
Experții precizează că, dacă măsurile anunțate de Ministerul de Finanțe vor fi implementate, România ar deveni singura țară din Uniunea Europeană care lasă contribuțiile sociale exclusiv în sarcina angajaților.
„Acest sistem nu se aplică în niciun alt Stat Membru, pentru că implicarea angajatorului în plata contribuțiilor a avut ca scop, încă de la începuturile introducerii acestora, susținerea anumitor categorii de persoane care beneficiază de ajutor social fără, însă, a contribui la sistem (ex. elevi, studenți, pensionari care beneficiază de asigurarea socială de sănătate fără plata contribuției)”, susține Mihaela Mitroi.
Analiza de specialitate relevă faptul că, în medie, la nivel european, contribuțiile angajatorilor sunt mai mari decât cele ale angajaților.
„În medie, la nivel european, contribuțiile angajatorilor sunt mai mari decât cele ale angajaților. Potrivit calculelor PwC, media contribuțiilor sociale suportate de angajator în statele UE este de 23,57%, pe când media contribuțiilor angajaților este de doar 13,35%. Iată, deci, că Executivul dorește să crească nivelul contribuției angajaților în România la aproape de 3 ori media europeană și să elimine contribuția angajatorului”, arată sursa citată.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Finanțe-Bănci
Persoane: Lia Olguţa Vasilescu
Locații: România
Subiecte: Legea salarizarii Salarii România
Organizații: Ministerul Muncii și Protecției Sociale
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)