ONG-urile din sănătate ar putea beneficia de 3,5% din impozitul pe venitul persoanelor fizice

Ministerul Finanțelor Publice ar putea crește procentul de 2% din impozitul pe venitul persoanelor fizice destinat ONG-urile din sănătate la 3,5%, a declarat Eugen Teodorovici.
„Ajutorarea acestor ONG-uri care au ca principal obiect de activitate sprijinirea celor cu nevoi deosebite trebuie făcută. Altfel nu pot să asigure ceea ce au de făcut și scopul pentru care au fost înființate. Am avut și ieri discuții cu doamna prim-ministru și astfel de asociații care se ocupă de aceste situații. Am stabilit cu doamna prim-ministru ca toate aceste propuneri pe care dânșii le-au ridicat să fie în următoarele două săptămâni centralizate pentru a vedea fiecare problemă în parte”, a spus Teodorovici, la Palatul Parlamentului.
El a precizat că sunt mai multe scenarii de creștere a procentului care poate fi redirecționat din impozitul pe venitul persoanelor fizice iar măsura este menită să compenseze reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10%. Potrivit ministrului finanțelor, o decizie finală va fi luată în luna martie.
„Statul trebuie să vină să sprijine. De exemplu, pe partea de nevăzători avem aproximativ 100.000 la nivel național și avem structuri care se ocupă. Statul trebuie să se implice. Sunt mai multe scenarii de creștere a cotei de la 2% la 2,5%, 3% - 3,5% pentru a vedea exact cât este necesar să creștem. În luna martie va trebui să luăm o decizie”, a precizat ministrul Finanțelor.
ONG-urile, care se bazează pe fonduri din donații pentru diverse proiecte sociale, au protestat vehement în ultimele săptămâni, după ce unele administrații fiscale au aplicat riguros legea în vigoare, care prevede ca un contribuabil să depună direct sau prin împuternicit declarațiile fiscale, și au cerut că formularele 230 să fie depuse direct de către aceștia.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Finanțe-Bănci
Persoane: Eugen Teodorovici
Locații: București
Organizații: Ministerul Finanţelor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)