Parlamentul a votat, Iohannis a promulgat. Anulări de obligații fiscale pentru anumite tranzacții imobiliare

Diferențele de obligații fiscale, reprezentând impozit pe venit și contribuțiile sociale, inclusiv dobânzi și penalități, calculate de Fisc pentru anumite tranzacții imobiliare sunt anulate, iar persoanele care au efectuat deja plățile vor primi banii înapoi, stabilește o lege care a intrat astăzi în vigoare.
Facilitatea vizează în principal dezvoltatorii imobiliari și este argumentată prin aplicarea neunitară a legislației fiscale privind impozitarea veniturilor obținute de persoane fizice din transferul proprietăților imobiliare. Argumentul principal este că neadoptarea măsurii ar conduce la dubla impozitare a persoanelor fizice care au plătit impozit pe venit pentru transferul proprietății imobiliare din patrimoniul personal (având ca bază valoarea tranzacției), acestea fiind obligate să achite și impozitul pe venit (16%) din transferul proprietății imobiliare ca venituri din activități independente.
Fostul șef al Fiscului Gelu Ștefan Diaconu apreciază însă că este vorba de anularea impozitului pe venit, a contributiilor sociale și a penalităților calculate de Fisc până la 1 iunie 2017 dezvoltatorilor imobiliari care au construit cvartaluri de blocuri de birouri și locuințe în București, alte mari orașe, precum și pe litoral și care „au construit pe persoană fizică” plătind impozite reduse. „Diferența de taxare între persoanele juridice și persoane fizice este uriață. Doar cu titlu de exemplu: de la 16% impozit pe venit la valoarea tranzacției la 1% (sau 2-3% pentru alte praguri valorice)!", spune Diaconu.
În același timp, sunt anulate diferențele de TVA și accesoriile aferente acestora, pentru perioadele fiscale anterioare datei de 31 decembrie 2016, ca urmare a depășirii plafonului de scutire de 220.000 lei, realizate de către persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu sediul activității economice în România, care au realizat activitățile de producție agricolă, inclusiv activitățile de transformare a produselor agricole prin alte metode decât cele industriale sau au furnizat servicii agricole utilizând munca manuală proprie și/sau echipamentele specifice.
„Sunt anulate TVA-ul datorat și accesoriile calculate până la 31 decembrie 2016, pentru depășirea plafonului de înregistrare în scopuri de TVA opozabilă marilor proprietari de terenuri care și-au valorificat propria producție. În schimb, cei care cumpără produse agricole și le prelucrează/consumă, la depășirea plafonului de TVA, au plătit TVA, de 24-20-19-9% (în funcție de perioadă)", arată fostul șef al Fiscului.
Legea a fost inițiată de patru parlamentari PNL: Bogdan-Iulian Hutuca, Claudiu-Vasile Răcuci, Ion Ștefan și Raluca Turcan. Proiectul a fost adoptat de Senat pe 7 noiembrie 2017 și apoi de Camera Deputaților, decizională, pe 21 decembrie 2017. Legea a fost trimisă președintelui Iohannis pentru promulgare pe 30 decembrie 2017. Șeful statului a promulgat-o luni, 15 ianuarie.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)