Raiffeisen Bank, presiuni fără precedent la Klaus Iohannis și Dacian Cioloș. De ce amenință austriecii România

Raiffeisen Bank International a reclamat că și-a redus profitul în România din cauza Legii dării în plată.
Grupul finajciar austriac cere autorităților române să accepte negocieri "pe teren neutru" până pe 30 septembrie pentru reanalizarea acestei legi din cauza căreia consideră că investițiile i-au fost grav prejudiciate. În lipsa unui acord, grupul austriac atenționează că va iniția un proces împotriva României de la jumătatea lunii noiembrie.
Documentul semnat de conducerea Raiffeisen este inclusiv pe masa președintelui Klaus Iohannis și a prim-ministrului Dacian Cioloș. Documentul a fost trimis și către ambasada Austriei la București.
"Din păcate, conduita României și a diverselor sale instituții, inclusiv Guvernul și Parlamentul față de noi, în ceea ce privește investițiile noastre în România, a dat naștere unui diferend referitor la investiții în temeiul Acordului dintre Austria și România privind promovarea și protejarea investițiilor. Dorim să rezolvăm această dispută pe cale amiabilă, dar ne vedem nevoiți să constatăm că investițiile noastre au fost grav prejudiciate ca rezultat al comportamentului României", scrie banca.
Raiffeisen Bank deservește aproximativ 2 milioane de clienți persoane fizice, 96.000 IMM-uri și 8.000 de companii din România.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Finanțe-Bănci
Persoane: Dacian Cioloș Klaus Iohannis
Locații: România
Subiecte: Legea dării în plată
Organizații: Raiffeisen Bank
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)