ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Românii au stabilit luna trecută un nou record la împrumuturile în lei. Au luat din bănci cea mai mare sumă din istorie, peste valoarea din perioada de boom economic din 2008.

Datele Băncii Naţionale arată că în iunie populaţia a primit credite de 3,2 miliarde de lei. Şi firmele au luat credite de 2,2 miliarde de lei.

Interesant este că, în cazul populaţiei, valoarea creditelor de consum este de două ori mai mare decât a celor imobiliare.

În ceea ce priveşte creditele noi în euro, acestea au ajuns la 280 de milioane de euro, departe de nivelul din perioada 2007-2008, de peste un miliard de euro pe lună.

„Banii aceştia nu provin din economisirile populaţiei, ci provin de la robinetul de bani. Adică băncile comerciale primesc bani foarte ieftini de la Banca Centrală, pe care apoi să îi redistribuie în economie.

Noi, economiştii, spunem că acesta este startul unei noi crize. Practic, până la urmă, România este ca sa zic aşa, încălzită puternic de robinetul de bani şi aceasta este, zic eu, principala explicaţie a exploziei acestor credite”, a declarat pentru Digi24 Cristian Păun, profesor de economie.