Atenție, șoferi! Amenzile de circulație cresc din 2016

Valoarea acestora se calculează în funcție de salariul minim care va crește la 1.250 lei.
O dată cu majorarea salariului minim pe economie începând cu 1 mai 2016. se vor majora și amenzile de circulație. Aceasta deoarece valoarea punctului amendă este calculată în funcție de salariul minim, urmând să ajungă la 125 lei, de la 105 lei în prezent. Creșterea este de aproape 20 la sută.
Majorarea amenzilor va afecta diferențiat șoferii. În timp ce conducătorii auto cu venituri mici vor fi cât se poate de loviți, cei cu venituri ridicate nu vor simți la buzunar sumele plătite în plus.
”Sunt foarte mari, dar sperăm să supraviețuim. Recent mi-au luat 3 puncte pentru depășire de viteză”, spune un conducător auto.
”Dacă iau două amenzi într-o zi trebuie să muncesc 2 săptămâni să le plătesc”, adaugă altul.
Există și conducători auto ce spun că nu vor fi afectați de creșterea punctului de amendă. ”Respect regulile, așa că nu mă afectează”, afirmă un șofer.
Pentru o depășire modestă a vitezei legale, un șofer plătește acum echivalentul a trei puncte, adică 315 de lei, potrivit digi24.ro. Din mai, anul viitor, pentru aceeași abatere, sancțiunea va fi de 375 de lei. Tot din mai, pentru nepurtarea centurii de siguranță un șofer va da 375 de lei, față de 315 lei în prezent. Cei care urcă la volan băuți vor ajunge să plătească echivalentul a două salarii minime pe economie: 2.500 de lei, dintr-un foc.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Nicușor Dan a semnat pentru defrișarea unui parc din inima Capitalei. Au fost răpuși de drujbe zeci de copaci

Teren intravilan de 3500 de metri aproape de malul lacului Buftea, în satul Mănăstirea, comuna Crevedia, la preț de apartament - Un loc ideal de mutat la casă pentru tine sau pentru mai mulți prieteni cât și o oportunitate de afaceri. VÂNZARE DIRECTĂ

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)