Autobuzele supraetajate îşi reiau circulaţia în Bucureşti

Linia turistică a RATB deservită de autobuze supraetajate, denumită şi Bucharest City Tour, îşi reia circulaţia de vineri, 15 mai.
Traseul cuprinde 14 staţii, iar maşinile opresc în dreptul celor mai importante obiective turistice din oraş, informaţii despre acestea fiind prezentate în ghiduri audio, în patru limbi. Cele patru autobuze sunt închiriate şi gestionate de RATB şi vor circula între orele 10.00 şi 21.00, pe traseul Piaţa Presei Libere-Piaţa Unirii. Preţul unui card de transport este de 25 de lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copiii cu vârste între 7 şi 14 ani. Copiii cu vârsta de până la 7 ani, însoţiţi de adulţi, beneficiază de transport gratuit. Cardul de călătorie este valabil 24 de ore de la prima validare şi poate fi cumpărat din autobuzele turistice.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Nicușor Dan a semnat pentru defrișarea unui parc din inima Capitalei. Au fost răpuși de drujbe zeci de copaci

Teren intravilan de 3500 de metri aproape de malul lacului Buftea, în satul Mănăstirea, comuna Crevedia, la preț de apartament - Un loc ideal de mutat la casă pentru tine sau pentru mai mulți prieteni cât și o oportunitate de afaceri. VÂNZARE DIRECTĂ

Care sancțiuni? Rubla rusească a ajuns cea mai performantă monedă din lume, depășind dolarul, coroana suedeză, francul elvețian și aurul
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Economie
Locații: București
Organizații: Societatea de Transport București (STB)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)