După cum este cunoscut, poporul grec a votat ieri într-o proporție covârșitoare împotriva unui așa-zis plan de „redresare” financiară oferit cu „generozitate” executivului elen de către CE, BCE și FMI. Dar de ce au aruncat grecii la lada de gunoi a istoriei această „generoasa” ofertă ? Care au fost principalele motive – subiective și obiective - ale acestei decizii fără precedent istoric ?

Principala motivație subiectivă a acestui vot istoric îl constituie lipsa de scrupule cu care liderii CE, BCE și FMI au încercat să șantajeze guvernul și poporul grec. În ce a constat acest șantaj ? În faptul că „negociatorii” de la Bruxelles și Washington nu au acceptat, timp de peste cinci luni,  să schimbe nici măcar o virgulă dintr-un așa-zis plan de redresare financiară a Atenei, un plan care viza falimentarea și nu redresarea financiară a Greciei. Mai mult, constatând că nici liderii executivului și nici poporul grec nu acceptă acest dictat, președintele CE și ceilalți oficiali implicați în negocierea unei soluții de redresare financiară a Atenei au vrut să șantajeze executivul grec și societatea civilă greacă proferând amenințarea explicită că un eventual vot popular împotriva acestui „acord” înrobitor va determina în mod automat excluderea Greciei din ZE ! Însă, actualul Tratat de Funcționare al UE nu permite nici CE, nici PE și cu atât mai puțin BCE excluderea Greciei din ZE. În acest context, rezultatul referendumului de ieri demonstrează fără putință de tăgadă că poporul grec nu poate fi îngenunchiat, mai ales printr-un asemenea gen de șantaj. 

Pe de altă parte, „NU-ul” de ieri al grecilor implică o evidentă motivație de tip obiectiv, o motivație determinată în cea mai mare măsură nu de inflexibilitatea iresponsabilă a negociatorilor de Bruxelles, Berlin și Washington, ci de consecințele catastrofale ale planului de redresare financiară pe care acești negociatori au încercat să-l impună prin șantaj Atenei.

În primul rând, Bruxellesul, Berlinul și Washingtonul au vrut să impună Atenei o așa-zisă soluție de evitare a insolvenței bazată exclusiv pe politici regresive: amputarea cheltuielilor guvernamentale și creșterea semnificativă a poverii fiscale. Dar oricine poate să înțeleagă că asemenea politici generează în mod inevitabil efecte recesive dramatice, mai ales într-o țară ajunsă în pragul colapsului social, economic și financiar. Efectele catastrofale ale politicilor macroeconomice impuse Greciei în ultimii 5 ani de către CE, BCE și FMI - amputarea cheltuielior guvernamentale de la 54% la 49,3% din PIB și creșterea  poverii fiscale de la 38,7% la 45,8% din PIB - pot fi observate cu ușurință în următorul tabel. Astfel, politicile regresive impuse guvernului grec de așa-zisa troikă a creditorilor (CE, BCE și FMI) au determinat diminuarea în perioada menționată a veniturilor publice cu 7,7%,  a cheltuielile publice cu 28,8% , a produsului intern brut (PIB) cu 22% și a investițiilor cu 56,4% (!). Dacă la toate acestea mai luăm în considerare și creșterea numărului de șomeri în perioada menționată cu 162,7%  (485 000 în 2009 vs 1 274 000 în 2014), rezultă că votul de ieri din Grecia a fost un vot extrem de rațional și nu irațional, așa cum glosează presa aservită Bruxellesului, Berlinului și Washingtonului. (1,2). 
 
 
Sursa: 1. Eurostat, Economy and finance. 

În al doilea rând, principala disfuncție, ca să folosesc un eufemism, a planului de evitare a insolvenței pe care Jean-Claude Juncker & Company au vrut să-l impună Atenei o constituie inadecvarea sa frapantă la specificitatea ZE în ceea ce privește poziția de monopol pe piața creditului a băncilor germane, olandeze, austriece și belgiene. Așa cum arătat într-un text publicat recent, includerea în aceeași zonă monetară, așa cum este ZE, a unor economii competitive și a unor economii cu o competivitate redusă reprezintă un risc extrem, deoarece, mai devreme sau mai târziu, economiile competitive vor devora pur și simplu economiile necompetitive. Acest risc specific ZE a fost evidențiat acum două decenii de Maurice Obstfeld și Alan Taylor, dar proiectanții ZE l-au subestimat în mod iresponsabil. Drept urmare, făcând abstracție de pseudo-statele Malta, Luxemburg și Țările Baltice,  ZE s-a fracturat în două grupuri divergente: un grup de cinci state creditoare: Germania, Olanda, Belgia, Austria și Finlanda și  un grup mult mai mare format din nouă state cu niveluri excesive de îndatorare: Franța, Irlanda, Grecia, Spania, Italia, Cipru, Portugalia, Slovenia și Slovacia (3).

În acest context, actuala implozie economică și financiară a Greciei nu reprezintă un efect marginal, ci un simptom al deprecierii catastrofale a fiabilității ZE în ansamblu. Dar Bruxellesul a neglijat în mod iresponsabil contracararea în mod eficace a imploziei ZE datorită îndatorării excesive și a deprecierii competivității în cele nouă state menționate. În schimb, CE și BCE intenționează să să contracareze insolvența guvernelor care s-au îndatorat excesiv, mai puțin a Greciei (!), prin injectarea în următoarele luni a 1,5 trilioane euro în sistemul financiar –bancar al ZE. Însă, o asemenea politică va atenua doar efectele și nu va determina o reducere a deficitului de competivitate din cele nouă state supraîndatorate ale ZE. Pentru contracararea în mod eficace a unei implozii financiare la nivelul ZE este nevoie de o cu totul altă abordare. 

Prevenirea deficitului de competivitate și a supraîndatorării statelor debitoare din ZE împlică, înainte de orice, o contracarare eficace a politicilor monopoliste de pe piața creditului practicate de băncile germane, austriece, belgiene și olandeze.  În cazul guvernului grec, putem vorbi chiar de un jaf haiducesc practicat de aceste bănci deoarece nivelul mediu al ratei dobânzilor la creditele pe termen lung  contractate de guvernul grec în perioada 2010 – 2014 a fost de 12,86% pe an. În schimb, valoarea aceluiași parametru la nivelul ZE a fost de numai 3,37% pe an (1). 
Să analizăm acum impactul acestei rate a dobânzii în ceea ce privește serviciul datoriei (costul rambursărilor și al dobânzilor). Să presupunem că guvernul grec își propune o reducere a actualului nivel al datoriei publice de la 317,094 miliarde euro (177,1% din PIB) la 179,094 miliarde euro (100% din PIB) într-o perioadă de 10 ani (1). Această diminuare a nivelului datoriei echivalează cu rambursarea a 138 de miliarde euro într-un deceniu. Calculând acum serviciul anual al datoriei (SAD) cu relația:
SAD = 138 x ((0,1286 x 1,128610)/(1,128610 -1)), rezultă: SAD = 138 x 0,18326 = 25,29 miliarde euro, ceea ce este echivalent cu 30,8% din veniturile guvernului grec din anul trecut (1). Evident, costul îndatorării este prohibitiv la actualul nivel al dobânzilor pe care le plătește guvernul grec, deoarece fiecare euro rambursat implică un cost adițional cu dobânzile de 83 de eurocenți (!), iar ponderea serviciului datoriei în nivelul veniturilor (30,8%) este nesustenabilă. 

Ce s-ar fi întâmplat, însă, dacă guvernul grec nu ar fi contractat datoria de 138 de miliarde euro de la bănci comerciale ci direct de la BCE, cu o dobândă anuală de 2% ? În acest caz ipotetic:
SAD =138 x ((0,02 x 1,0210)/(1,0210 -1)) = 138 x 0,1113 = 15,359 miliarde euro. Desigur, în acest caz costul dobânzilor în serviciul datoriei(11 eurocenți per euro) și ponderea serviciului datoriei în veniturile guvernului grec de anul trecut (18,7%) devin sustenabile.

Să calculăm acum care este randamentul financiar brut al capitalului propriu în cazul unei ipotetice bănci germane care a finanțat datoriile guvernului grec cu o rată anuală a dobânzii de 12,86%. Dacă structura capitalului acestei bănci ar fi fost de 10% capital propriu și 90% capital împrumutat de la deponenți, atunci, la o rată anuală a dobânzii pentru depozite de 4%, valoarea procentuală a randamentului financiar brut (RFB) poate fi calculată cu relația:
RFB (%) = 12,86% + (90%/10%) x (12,86 % - 4%) = 92,6% !
Studiul de caz prezentat anterior este, în opinia mea, deosebit de semnificativ. Deși avea un acord cu CE, BCE și FMI încă din 2010, guvernul grec a fost jefuit ca în codru de băncile comerciale germane, austriece, belgiene și olandeze, bănci care au impus guvernului grec dobânzi cămătărești cu acordul tacit al acestor instituții. În loc, deci, ca aceste instituții să contracareze acest jaf, ele au încercat să-l legitimeze prin șantaj și persuasiune. 
Din această perspectivă, votul de ieri din Grecia reprezintă o victorie istorică a demnității, a curajului, a solidarității, a patriotismului, a rațiunii și a bunului simț. Grecii au arătat ieri întregii planete că nu pot fi îngenuncheați nici de Bruxelles , nici de Berlin și nici de Washington. Sunt fericit că am avut parte de o asemenea zi. Dumnezeu să binecuvânteze poporul grec !

Surse: 1. Eurostat, Economy and finance; 2. Eurostat, Population and social conditions; 3. Nicolae Țăran, Insolvența guvernului grec va va grăbi sfârșitul Zonei Euro, www.activenews.ro.