Cel mai larg lanț de restaurante din lume a închis peste 900 de locații în 2017: „Brandul este obosit. Chiar și angajații arată obosiți”

Lanțul de restaurante din Statele Unite a închis 909 unități în 2017, pe teritoriul Statelor Unite, aproape de trei ori mai multe decât în anul precedent.
Subway are 25.835 de locații deschise, potrivit unui reprezentant, în comparație cu 26.744 de locații deschise în 2016. Aceste date se referă doar la locațiile din Statele Unite, scriu cei de la Ziarul Financiar.
Business Insider a discutat cu trei francizați din diferite regiuni ale Americii în legătură cu starea în care se află lanțul de restaurante. Majoritatea dintre ei spun că sunt pregătiți pentru mai multe vești proaste și fac diferite speculații cu privire la viitorul locațiilor lor.
Pe baza unor conversații și ale unor statistici de vânzare la nivel național, unul dintre francizați a estimat că o treime din locațiile Subway nu sunt profitabile.
Un alt antreprenor susține că în cadrul unei discuții cu un agent de dezvoltare Subway – francizor responsabil cu dezvoltarea unei regiuni – acesta i-a dat de înțeles că majoritatea francizorilor speculează închiderea unui număr și mai mare de magazine în perioada următoare.
Săptămâna trecuta, New York Post scria că aproape 400 de francizați protestează împotriva planului lanțului de restaurante de a aduce înapoi în meniul produsul clasic de 5$. La două zile distanță, directorul de marketing al Subway, Karlin Linhardt, a demisionat din cadrul companiei.
Traficul în restaurantele Subway a scăzut cu 25% în ultimii cinci ani, potrivit the Post.
Compania a transmis că „realiniază piețele pentru a se asigura că magazinele Subway se află în locațiile potrivite”. De asemenea, a susținut că remodelează restaurantele, introduce noi produseși noi „operațiuni de rafinare”.
„Brandul este obosit”, spune Joel Libava, un consultant de francize. „Chiar și angajații arată obosiți”.
Experții și specialiștii spun că Subway s-a luptat să rămână în competiție cu piața în ultimii ani.
Subway se promova în trecut ca o alternativă mai sănătoasă a lanțurilor de tipul McDonald s. Cu toate acestea, francizații spun acum că lanțul rămâne în urmă.
„Cu ani în urmă, comandam zilnic produse proaspete de la producători locali”, spune un francizat pentru Business Insider. „Ne-au forțat să nu mai facem asta”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Nicușor Dan a semnat pentru defrișarea unui parc din inima Capitalei. Au fost răpuși de drujbe zeci de copaci

Teren intravilan de 3500 de metri aproape de malul lacului Buftea, în satul Mănăstirea, comuna Crevedia, la preț de apartament - Un loc ideal de mutat la casă pentru tine sau pentru mai mulți prieteni cât și o oportunitate de afaceri. VÂNZARE DIRECTĂ

Care sancțiuni? Rubla rusească a ajuns cea mai performantă monedă din lume, depășind dolarul, coroana suedeză, francul elvețian și aurul
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)