ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



România devine din ce în ce mai atractivă pentru amatorii de turism. Cei care aleg să petreacă câteva zile în țara noastră au ocazia să descopere obiective unice, iar vechile cetăți, adevărate scuturi împotrivă asupritorilor, sunt printre cele mai căutate, scrie Tai-Tai.net
  
Trecerea timpului, dar și influența omului au schimbat în cele mai multe cazuri aspectul inițial al acestor cetăți, dar farmecul lor este același.
 
CETATEA RUPEA se află situată pe o colină pe drumul ce leagă Brașovul de Sighișoara. În urmă cu 2 ani s-au încheiat lucrările de reabilitare, astfel că acum se prezintă în condiții excelente. Rupea a fost inițial cetate dacică, purtând numele de Rumidava. Românii i-au dat numele pe care îl poartă și astăzi, rupes în latină însemnând piatră sau stâncă. La Cetatea Rupea se poate ajunge pe E60, construcția fiind situată la 65 de km de Brașov și la 53 de Sighișoara. 
 
În apropiere de orașul Târgu Neamț se află una dintre cele cunoscute monumente medievale din țara noastră. CETATEA NEAMȚULUI a fost construită în timpul domniei lui Petru I Mușat, același domnitor care a ridicat și cetatea de la Suceava. Cetatea a fost fortificată de Ștefan cel Mare în secolul XV și, după ce a rezistat mai multor invazii ale otomanilor și polonezilor, este distrusă din ordinul domnitorului Mihai Racoviță, în anul 1718. Cetatea a intrat într-un proces de degradare, distrusă de vreme și de localnici. După trei etape de reconstrucție, acum cetatea arată perfect.