Ziarul Financiar a publicat azi câteva concluzii din suplimentul "Capitalul Privat Românesc” în curs de apariție privind comportamentul capitalului autohton din economie. Iar partea legată de comparația cu capitalul străin este deosebit de interesantă, în condițiile în care ponderile sunt apropiate. Mai exact, "firmele cu capital privat românesc au avut o pondere  de circa 47% în totalul cifrei de afaceri de circa 1.088 mld. lei în 2014, cele străine - de 49%, restul de 4% fiind firme de stat”.

Ei bine, "deși au desfășurat afaceri aproximativ egale, firmele private românești au declarat un rezultat net consolidat (profituri nete plus pierderi) de 14 miliarde de lei în 2014, față de 2 miliarde de lei pierderi declarate de firmele străine. Între 2008 și 2014, firmele private românești au înregistrat un rezultat net consolidat de 54 de miliarde de lei, față de 3 miliarde de lei rezultatul firmelor străine”.

Care să fie explicațiile acestei diferențe de performanță? Sunt managerii autohtoni mai imaginativi și mai eficienți, băncile sunt mai darnice cu românii, statul îi favorizează în dauna capitalului străin? Glumim, evident. Poate capitalul autohton să fie înșurubat în zone mai profitabile? Dar ce poate fi mai profitabil decât distribuțiile din energie, marile lanțuri de retail, telecomul, industria pharma sau cea auto, dominate net de străini? În topul primelor 100 de firme exportatoare în 2014 sunt doar 4 românești ne spune tot ZF-ul. Atunci cum se explică?

Explicațiile sunt simple iar acestea se numesc paradisuri fiscale, strategii de transfer, optimizare. Despre paradisurile fiscale nu detaliez, lucrurile sunt clare, te înregistrezi unde vei plăti taxe mai reduse sau deloc. Iar străinii stăpânesc mai bine aceste pârghii fiscale. Strategiile de transfer fac ca fiicele (subsidiarele românești) să se împrumute scump de la mame, chiar dacă nu au nevoie, uneori fără să primească efectiv banii pentru care plătesc dobânzi grase. Sau să achiziționeze echipamente la supra-preț ori să cumpere consultanță exorbitantă. Scopul este să diminueze până la dispariție profitul impozabil, ceea ce le-a reușit de minune în 2015. Exemple?

 

Va amintiți de achiziționarea de către Petrom de la OMV cu ceva ani în urmă a unui lanț de benzinării din regiune? Ce noimă avea să se mute active între entitățile din parohia OMV dacă nu reducerea proftului și a dividendelor ce urmau să fie împărțite cu alți acționari, mișcare tentantă de vreme ce austriecii aveau doat 51% din acțiuni...Sau de Artrom Slatina, companie listată la bursă la rândul sau, care raporta ani de-a rândul profituri trimestriale frumoase care dispăreau însă invariabil într-un împrumut-gigant luat de la compania-mamă? În încercarea de a reduce aceste practici tentând firmele să scoată la lumina o parte din profit, fostul Guvern decisese de altfel să reducă impozitul pe dividende la 5%. 

O altă discrepanță care sare în ochi este între numărul de angajați: 2,4 miloane la firmele românești și numai 1,2 milioane la cele străine, dovadă că se practică în companiile străine nu numai optimizarea fiscală ci și cea de personal. Și distribuția capitalului este relevantă, străinii orientându-se spre extragerea cât mai comodă de rente din economia românească, la marjele cele mai mari de profit. Astfel, străinii domină toate cele 20 de industrii clasificate CAEN, mai puțin pe cea alimentara (marje mici), au 80% din sectorul telecom. Românii domină agricultură (87%), transporturile terestre (67%), construcțiile de clădiri (80%), comerțul cu ridicata și amănuntul (55%).