Cum a reuşit un român să le vândă chinezilor 15 tone de miere. România este al patrulea mare producător de miere al Europei

Mierea românească a ajuns şi în China, ţara cu cea mai mare producţie din lume. 15 tone au luat deja calea estului, iar afacerea se poate dezvolta dacă guvernele celor două ţări ar semna acorduri bilaterale de export pentru miere, aşa cum au pentru vin sau carne.
Ca să cumpere de la noi, chinezii pun şi câteva condiţii: mierea să fie livrată în borcane şi să i se facă zeci de analize. Anual, apicultorii români trimit peste graniţă peste 10.000 de tone de miere.
80% din mierea românească de export ajunge în Germania, restul în Spania și țările nordice. Nou intraţi pe lista clienţilor sunt chinezii, care nu se încurcă când vine vorba de comenzi. Prahoveanul Traian Dobre tocmai ce le-a vândut 15 tone de miere de tei şi polifloră.
"Iniţial au vrut să ia o cantitate mai mare, dar s-au lovit de lipsa unui document pe miere între guvernul român şi chinez. Este pe vin, ulei, carne dar nu şi pe miere. Au vut peste 100 de tone şi au luat numai 15 tone. Dar or să mai ia", spune apicultorul Traian Dobre, citat de digi24.ro.
Mierea nu provine de la stupii proprii. Apicultorul prahovean colectează mierea de la aproape 2.000 de apicultori din toată țara și o vinde mai departe peste hotare. O afacere care anul trecut i-a adus încasări de peste 5.000.000 de euro. Profitul se face însă greu când dai de clienţi pretenţioşi. Chinezii, de exemplu, au cerut un număr mult mai mare de analize faţă de standardul pentru exporurile europene. Au mai dorit şi ca mierea să fie ambalată direct în borcane.
"Dacă noi pentru Europa facem 28 de analize şi numai la laboratoare de afară, ei mi-au cerut 50", afirmă Traian Dobre.
Un kilogram de miere românească pleacă la export cu aproape 5,5 euro, mult prea puţin, se plâng apicultorii. Nemţii, bunăoară, obţin cu 30% mai mult. Ţara noastră e al patrulea mare producător de miere al Europei, cu o producţie anuală medie de 20.000 de tone, din care aproape jumătate pleacă la export. Paradoxal, românii nu se dau în vânt după miere. Consumă, în medie, 450 - 500 de grame de miere pe an, de trei ori mai puţin decât nemţii şi olandezii.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Nicușor Dan a semnat pentru defrișarea unui parc din inima Capitalei. Au fost răpuși de drujbe zeci de copaci

Teren intravilan de 3500 de metri aproape de malul lacului Buftea, în satul Mănăstirea, comuna Crevedia, la preț de apartament - Un loc ideal de mutat la casă pentru tine sau pentru mai mulți prieteni cât și o oportunitate de afaceri. VÂNZARE DIRECTĂ

Care sancțiuni? Rubla rusească a ajuns cea mai performantă monedă din lume, depășind dolarul, coroana suedeză, francul elvețian și aurul
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)