Sub aparenta scădere a prețurilor după apariția hipermarketurilor se ascund pierderea de locuri de muncă și închiderea micilor afaceri din retail, reducerea calității produselor comercializate, salariile mici și descurajarea sindicalizării, reducerea producției autohtone în dauna celei din import, sufocarea traficului urban. 

Apariția rețelelor de magazine din "comerțul modern”, cum le place patronilor de hipermarketuri să se alinte, și creșterea lor rapidă până la dominarea retailului autohton presupune o serie lungă de dezavantaje ascunse abil sub aparența scăderii prețurilor. Cu numai 1,1% din totalul magazinelor de pe piață și 25% din suprafața de vânzare, cele 12 rețele mari de retail cumulau încă de la finalul anului 2013 jumătate din cifra totală de afaceri a pieței de retail (comerț modern și comerț tradițional), potrivit unui studiu Vektor Marktforschung, iar în acest moment au deja partea leului. Românii lăsau în 2015 în hipermarketuri o treime din bugetul lor pentru alimente și produse de îngrijire personală și a locuinței (evident, ponderea este mult mai mare în zona urbană, n.n), fiind în fruntea clasamentului din Europa alături de țări ca Franța și Rusia, așa cum arată un studiu Planet Retail. Dincolo de succesul de suprafață sunt însă și dezavantaje evidente.

Există destule studii în străinătate (vezi unul aici) care demonstrează că apariția unui hipermarket duce în mod real la pierdere de locuri de muncă în zonă (în cazul analizat la 10 locuri noi de muncă create se pierdeau 14 locuri de muncă existente) și nu la reducerea șomajului. Destul de curând micile afaceri, confruntate cu presiunea prețurilor mai mici din hipermarketuri obținute prin puterea mai mare de negociere cu producătorii, vor fi forțate să se restrângă sau să își închidă porțile. În cazul României, tendința poate fi chiar mai pregnantă având în vedere că hipermarketurilor li s-a permis să ocupe locații chiar în mijlocul orașelor, contribuind în plus la sufocarea traficului urban pe langă pulverizarea micului comerț stradal. Succes asigurat din start, cei dispuși să cumpere din hipermarket găsind oferta la 2 pași de casă, fără să mai fie nevoie să se deplaseze în afara orașului sau la o extremitate a sa cum se întâmplă în străinătate. Mai multe despre efectele negative ale hipermarketurilor constatate prin alte părți găsiți aici. 

Un alt aspect mai puțin vizibil dar foarte palpabil al prezenței hipermarketurilor este reducerea calității produselor comercializate. Producătorii sunt supuși unei presiuni draconice pentru reducerea prețurilor, sufocați cu tot soiul de taxe suplimentare pentru promovare (de raft, de poziționare, de pliant, etc) și în consecință aceștia vor dori să se revanșeze cumva. Iar singurul lor debușeu este calitatea produsului care va semăna tot mai puțin cu cea inscripționată pe etichetă. Riscurile sunt mici-controalele OPC/ANPC rare iar amenzile relativ modeste-astfel încât consumatorii plătesc din plin cu propria sănătate pentru prețurile aparent mici din hipermarketuri.

 

Sare în ochi de asemenea reprezentarea foarte slabă a vânzărilor accelerate (vânzări cu discount pentru produsele ajunse în pragul expirării) spre deosebire de varianta occidentală a hipermarketurilor autohtone. Una dintre explicații este că în destule cazuri se reciclează...doar eticheta, o alta fiind alegerea hipermarketurilor să arunce respectivele produse în loc să le scadă prețul pentru a nu crea consumatorilor un reper fals de preț determinându-i să nu mai cumpere decât în apropierea acestuia. De altfel, există în prezent un proiect de lege depus la Senat ("legea anti-risipă”) care prevede ca magazinele și restaurantele să doneze alimentele care se apropie de termenul de expirare, dar sunt consumabile, către orfelinate, cămine de bătrâni sau spitale, inițiativa fiind menită să reducă risipa de alimente și să ajute ONG-urile cu rol social.

Descurajarea productiei și producătorilor locali în dauna celor externi este încă un aspect neplăcut al prezenței rețelelor mari de retail. Și nu vorbim doar de produse fine precum salamurile scumpe și brânzeturile de fițe, vorbim de banalele legume care au început să vină din Belgia, Olanda, Franța sau Germania sub pretextul subțire că producătorii locali nu pot livra cantitățile cerute la standardele impuse. De fapt, e vorba de relațiile preferențiale cultivate în ani lungi de colaborare în țările de origine ale hipermarketurilor și de canale suplimentare de vânzare pentru produsele agricole străine puternic subventiontate la origine astfel încât ajung să concureze producătorii autohtoni. Acest fapt a fost sesizat într-un târziu de forurile legislative din România iar Senatul a adoptat în octombrie o lege care impune magazinelor din România (inițial în textul legii era vorba doar de hipermarketuri dar pasajul a fost ajustat pentru ca legea să nu fie atacată pentru discriminare) să vândă în proporție de cel puțin 51% carne, fructe și legume românești sub sancțiunea unor amenzi de 25.000-50.000 lei. Vezi aici. 

În sfârșit, deși operează cu marje semnificativ mai mari de profit decât în țările de origine, mult mai așezate în zona de retail, hipermarketurile din România își plătesc angajații prost, în vecinătatea salariului minim pe economie în multe cazuri, descurajând simultan orice asociere care să pună sub semnul întrebării politica salarială. Sindicatele sunt slabe atunci când li se permite totuși să existe. Vezi aici. Altfel, salariul minim pentru un angajat Kaufland în Germania este de 10 euro pe ora, o suma pe care un angajat din Kaufland România o câștigă într-o zi după cum reiese de aici.