După aderarea la Uniunea Europeană datoria publică a explodat iar față de sfârșitul anului 2006 când aveam de rambursat doar 18,6 miliarde euro am ajuns la finalul lui septembrie 2015, după numai 9 ani, cu o datorie de 65 miliarde euro. O datorie ce trebuie plătită în principal străinilor, din taxele și impozitele românilor.

Dacă am împărți datoria publică la populația României la nivelul anului 2007 am fi avut de rambursat fiecare mai puțin de 1000 euro (930 mai exact). Doar 63 miliarde lei era datoria publică la finalul anului 2006 (18% din PIB), cu puțin timp înaintea aderării la UE, asta la un curs mediu euro/leu de 3,38. 

Apoi lucrurile au luat-o razna, a venit criza, statul s-a împrumutat cu 20 de miliarde de euro de la FMI (13 miliarde) plus UE, BIRD (diferența) și apoi a luat alte împrumuturi pentru a le rostogoli pe primul împrumutându-se simultan din piața internă și externă pentru a-și finanța deficitele și iată că avem acum de dat înapoi echivalentul a 287 miliarde lei (40% din PIB). Transformat în euro și împărțiți la cei 18 milioane de români care se mai află efectiv pe aici rezultă o datorie de 3.600 euro pentru fiecare, față de puțin peste 900 euro în 2006, când eram cu cel puțin 2 milioane mai mulți. 

Cu alte cuvinte, ne-am cumpărat cu 2.700 de euro ceva speranța în cei 9 ani scurși de la aderare, timp în care am devenit datori și pe persoană fizică după bula creditului din care puțini s-au sustras. Statul s-a mai subțiat la rândul său de atunci după ce a renunțat la principala bancă din sistem, bună parte din distribuțiile din energie, activele cu care a împroprietărit Fondul Proprietatea (și care au ajuns tot la străini via samsarii locali), etc și trebuie să strângă acum mai mult cureaua dacă vrea să rămână bun platnic.

Și acum, ce-i de făcut cu cele 287 de miliarde de lei datorie la nivelul lunii septembrie? Serviciul datoriei (costurile cu dobânzile și fracțiunile din principal rambursate) pare relativ acceptabil, măcar aparent. La nivelul anului 2015 acesta este de 59 miliarde lei, din care dobânzile și comisioanele însumau "doar” 9,5 miliarde lei iar restul de 50 de miliarde lei erau fracțiunile din principal ce urmau să fie returnate și care puteau fi deci "rostogolite” (acoperite prin noi împrumuturi, evident cu dobândă). Numai că cei aproape 10 miliarde lei din dobânzi și comisioane (1,5% din PIB acum) sunt calculați la un minim istoric al dobânzilor din piața internă și externă iar o dublare a acestora-în spațiul UE nici nu e prea greu având în vedere că în acest moment dobânzile sunt aproape de zero-ar face lucrurile dureroase. Asta deoarece un cost cu dobânzile de 20 miliarde lei la un PIB de 700 miliarde la nivelul acestui an ar reprezenta aproape 3% din PIB. 

Iar problema este că veniturile statului sunt mici, ponderea lor în PIB este de aproximativ 30%-din care trebuie acoperite cheltuielile pentru sistemul sanitar, de învățământ, apărare, interne, etc-și iată că avem dimensiunea riscului la care ne-au expus guvernările de după 2006. În perspectivă putem avea deci de plătit în contul dobânzilor și comisioanelor la datoria publică 10% din încasările totale ale statului (20 de miliarde din cele 210 miliarde veniturile statului). Spre comparație, bugetul Agriculturii pentru 2016, cu tot cu subvențiile UE deci, este de 5,3 miliarde lei. Cum ar fi să plătim de 2 ori bugetul Agriculturii pe dobânzi la datoria publică? Alt exemplu. Bugetul Apărării abia acum tinde spre 2% din PIB, cu doar 0,5% peste nivelul actual al dobânzilorde achitat anual la datoria publică.

Câteva cifre suplimentare din bucătăria internă a datoriei publice. Din cele 287 miliarde lei datorie publică, 272 miliarde sunt datoria Guvernului iar restul datorie locală. Datoria internă a Guvernului este de 152 milliarde lei iar cea externă de 119 miliarde. Datoria internă include în principal emisiunile de obligațiuni de stat (109 miliarde), certificate de trezorerie (9,4 miliarde)  și alte împrumuturi (112 miliarde) în timp ce datoria externă este împărțită între euroobligațiuni (63 miliarde lei) și alte împrumuturi (56 miliarde lei). Ponderea titlurilor de stat (obligațiuni și certificate de trezorerie) deținute de bănci este de 50% , acestea având 60 de miliarde de recuperat de la stat, mulțumită în principal suveicii organizate împreună cu BNR (banca centrală le oferă fonduri nelimitat prin licitațiile Repo, băncile cumpără cu banii titluri de stat pe care le pun apoi drept garanție pentru noi împrumuturi de la BNR și tot așa).

Morala? Având în vedere că grosul datoriei publice guvernamentale este deținută de străini (investitori în euroobligațiuni, bonduri în dolari, instituții internaționale, bănci locale cu acționar străin ce dețin titluri de stat în lei, etc) Guvernului îi va fi tot mai greu să reziste presiunii acestora când interesele le sunt amenințate. Iar asta se simte în deciziile autorităților de ieri și de azi. Vezi împrumutul de la FMI luat în paralel cu eliberarea rezervelor BNR pentru bănci, retrimiterea mai recentă a legii dării în plată în Parlament, amânarea repetată a legii falimentului personal, lipsa corupătorilor externi în nenumăratele dosare instrumentate de DNA, etc, etc.