Cei peste 2 milioane de români care muncesc în străinătate trimit, în medie, 200 de euro pe luna rudelor din țară. Fonduri care sunt dijmuite cu hărnicie de firmele de transfer de bani ce folosesc comisioane exorbitante cuprinse între 4-16% la trimiterile uzuale de 100-500 euro.

Ce alternative are un lucrător mărunt din România plecat la muncă în Italia, Spania, etc să trimită bani rudelor de acasă? Cel mai elegant ar fi să opereze niște transferuri bancare prin internet banking și ar scapa cu mai puțin de 10 euro costuri. Asta ca să nu sugerăm soluții sofisticate gen M-Pesa de la Vodafone (pentru retragerea a 300 euro costul este de 5,5 euro), Pay Pal (2 euro costuri la retragerea a 100 euro) și mă opresc aici pentru că lucrurile tind să se complice pentru cunoștiințele unor lucrători în multe cazuri necalificați. Principalul obstacol pentru efectuarea acestor operațiuni este însă deschiderea unui cont bancar în țara în care lucrează, care să poată fi alimentat pentru că destinatarul fondurilor să poată retrage bani în România, fie deschizând la rândul său un cont, fie prin intermediul unui card-duplicat. Sunt bariere de limbă, de identificarea unui domiciliu-mulți locuiesc fără forme legale, sau a unui loc de muncă stabil în țara de adopție-destui lucrează la negru. Așa că cei mai mulți "căpșunari” apelează la soluțiile de plată cele mai simple procedural, dar cele mai scumpe tarifar. 

Prin Western Union te costă între 16-32 euro să trimiți sume cuprinse între 101-500 euro în România. Ai la dispoziție mii de locații prin băncile partenere, poți ridica direct cu cardul fără să te mai prezinți la ghișeu (ca la Banca Transilvania) dar realitatea dureroasă este că plătești între 6,4% și 16% (!) din suma trimisă acasă, cu atât mai mult cu cât suma e mai mică (16 euro te costă evident pentru trimiterea a 101 euro în România). Pentru a aprecia la adevărată lor valoare aceste costuri gândiți-va că dobânda la depozitele în valută este de aproximativ 1% în România. O soluție ceva mai ieftină este oferită de MoneyGram. De pildă, prin BCR costurile pentru sume între 101 și 500 euro sunt cuprinse între 13-22 euro, ceea ce echivalează cu un comision de 4,4-13% (4,4% se ia la sume de 500 euro). Și acum să ne gândim la valoarea remiterilor. Între 2007 și 2008 am avut vârful acestui proces-6,2 miliarde euro în 2007 și 6,6 miliarde euro în 2008.

 

Apoi, pe fondul crizei sumele au început să scadă (4,3 mld în 2009, 4 mld în 2010, 3,7 mld în 2011, 3,8 mld în 2012, 3,6 mld în 2013, etc) deși ne putem gândi și că o parte a lucrătorilor au decis să rămână în țările unde munceau iar rudele, cărora le trimiteau banii, i-au urmat. 

Am făcut estimările de costuri pornind de la intervalul 100-500 euro pentru că în această plajă se încadrează marea majoritate a sumelor trimise lunar în țară, cel mai frecvent între 100-300 euro. Or, pentru o medie de 200 de euro lunar costurile ar fi de aprooximativ 10% prin cei doi giganți ai transferurilor. Ceea ce echivalează cu venituri de 400 milioane euro anual pentru aceștia, la o valoare a remiterilor de 4 miliarde euro. 

Dacă prin alte părți, soluțiile de transfer rapid de bani sunt practicate în cazuri de urgență, oarecum apărute accidental, jumulirea consecventă a căpșunarilor lăsați fără alternative reale de transfer de bani în condițiile unei mobilări oricum mai modeste ale acestora în materie de educație financiară, este scandaloasă. Statul s-ar fi putut implică în deschiderea unor parteneriate la costuri rezonabile, de pildă între Poșta Română și alte instituții similare, dar nu a existat nici interes și nici imaginație pentru asta.  Astfel încât banii câștigați cu greutate de căpșunari sunt dijmuiți cu ușurință de firmele specializate în căratul banilor..electronici.