Daniel Gheorghe, PNL, despre legea off-shore: Să impunem redevențe decent, de țară civilizată. Resursele țării trebuie exploatate de către stat în folosul românilor
Deputatul PNL Daniel Gheorghe a făcut un apel la colegii săi parlamentari pentru a modifica legea off-shore astfel încât statul român să beneficieze de redevențe mai mari, „nu de lumea a patra”, cum se întâmplă în prezent.
„Prima variantă a legii off-shore a fost dezastruoasă, a doua e tot defavorabilă statului român, dar nu la fel de proastă precum prima. Atâta timp cât nu vom crește redevențele la exploatarea gazului și petrolului, proporțional cu interesele strategice ale României și cu dreptul suveran al statului român, nu vom reuși să obținem decât câteva firmituri și să ne bucurăm că încasăm și noi un mărunțiș.
Cred că ar trebui să ne regândim foarte bine felul în care vom concepe strategia de exploatare a petrolului și gazelor, prin a începe să impunem redevențe la un nivel decent,de țară civilizată, nu de lumea a patra, cum se întâmplă acum. De asemenea, trebuie reintrodus un principiu de pe vremea Brătienilor, unul constituțional, legitim, legal, încălcat foarte mult de către guvernanți: resursele țării trebuie exploatate de către stat în folosul românilor", a spus deputatul liberal în Parlament.
Reamintim că legea off-shore a fost adoptată la Camera Deputaților într-o formulă schimbată față de Senat, dar președintele Iohannis a retrimis legea în Parlament.
Secțiuni: Economie
Persoane: Daniel Gheorghe
Locații: București
Subiecte: Legea Offshore
Organizații: Partidul Național Liberal (PNL)
Tip conținut: Știri
Pe același subiect

Prof. Petrișor Peiu spulberă propaganda despre „bunăstarea” Transilvaniei și a Banatului sub ocupație străină: Din provincii sărace și îndepărtate, în 100 de ani s-au dezvoltat la un nivel pe care majoritatea teritoriului maghiar doar îl visează

CEL.ro, dat în judecată de către eMag și Consiliul Concurenței, în procedură de urgență, fără a avea timp să-și pregătească apărarea, pentru cenzurarea opiniei exprimate în social media despre demersurile celor două entități

În loc să apere resursele țării, SRI-ul face lobby „de specialitate” la legea offshore pentru multinaționale și în dauna României

Pr. Mihai-Andrei Aldea: Dacă BOR ar administra companiile Hidroelectrica, Poșta Română și CFR, în cel mult cinci-șase ani de zile ar deveni profitabile și moderne

Deputatul Daniel Gheorghe (PNL): „Cea mai proastă idee pe care o poate propune cineva după marea criză economică este ideea privatizării activelor economice pe care statul le deține în economia națională”

Analiză Frames: Tăierea pădurilor românești, o afacere de 2,5 miliarde de euro. Numărul firmelor active în exploatare forestieră s-a dublat în ultimii zece ani/ Reacția HS Timber Productions
Comentarii de pe facebook
Recomandările noastre
Irlandezul Peter Hurley, la Vaslui: Pentru mine, a fi român înseamnă o construcție spirituală, o combinație între limbă, credință, locul (pământul), tradițiile vii și această cămașă albă a jertfei pe care ați purtat-o pe parcursul a sute de ani

Portretul real al lui Iuliu „Tom” Maniu, „spionul patriotic”. Caracterizarea necruțătoare pe care i-a făcut-o Patriarhul Miron Cristea

Istoricul Marius Oprea: De ce mă aflu la Periprava. În chilia părintelui Iustin Pîrvu am învățat că nu trebuie să renunț, pentru că morții așteaptă o cruce la căpătîi și o lumînare aprinsă, pentru a urca în lumea sfinților, oriunde îi găsim

Jurnalistul Silviu Andrei Vlădăreanu, interviu despre situația bisericească din Ucraina: Istoria Bisericii ne învață că tot ce a fost de la oameni și nu de la Dumnezeu s-a risipit

Un studiu teribil despre sexualizarea copiilor din lumea de azi. Esența răului: sexul cu copii a devenit big bussines în America

De Ziua Independenței României, Alianța USR/PLUS și-a lansat „Manifestul pentru Europa”. Documentul susține crearea unei identități europene, migrația controlată și noi instituții suprastatale. Copiii ar urma să învețe despre „Istoria Europei”

To be or not to be

1 Decembrie: Nouă personalități ne oferă 100 de motive pentru care să credem în România!

Generația Unirii, secerată în închisorile comuniste

Prof. Dan Dungaciu: „Identitatea va reconfigura spațiul politic din zona euro-atlantică și nu numai. Să ignori chestiunea identitară în România, în acest moment, mi se pare o iresponsabilitate”

De ce se împușcă adolescenții americani? Răspunsul părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa
Karl Marx nu s-a născut în Orientul European

Prima oră de război cu Rusia și zilele numărate ale dolarului ca monedă-cheie. ULTIMA PARTE. România și posibilul viitor război: premise, mize și o singură soluție. Pacea

Un moment istoric: trecerea protestelor #rezist de la raportul de drept la raportul de forță

Gregorian Bivolaru confirmă: ”Dacian Cioloș a PRACTICAT yoga în cadrul școlii MISA” (VIDEO)

Roșu și negru

Roșu și alb

Declarația de la Paris.Apel împotriva TIRANIEI birocrate, corecte politic și multicultural imperiale: Europa în care putem crede. Sever Voinescu: Un document ce spune adevăruri mari și periculoase pentru aceste timpuri
Vrei să crești un copil ascultător? Un psiholog american reputat explică: Secretul e în ATITUDINE. Fii concis, expune CLAR și calm ce așteptări ai de la copil și mai ales nu te coborî la nivelul lui

Analiza discursului șefului SRI, Eduard Hellvig, de la Universitatea de Vest din Timișoara. Patria a priori, dar patria cui?

A murit ultimul supraviețuitor al Bătăliei de la Oarba de Mureș. Avea 103 ani și o pensie de 252 de lei. Aureliu Surulescu: Moșu Șomlea a plecat lăsând România pustiită de eroi, pustiită de oameni. A fost îngropat FĂRĂ onoruri militare

Biofizicianul Virgiliu Gheorghe, despre legea vaccinării obligatorii: Dacă va trece, atunci orice altă lege care include ideea de consimțământ prezumat va deveni posibilă: de la eutanasiere la prelevare de organe (VIDEO)

Colțul Anacronic: Wall Street și Revoluția bolșevică. Demonstrația impecabilă a faptului că bancherii internaționali au finanțat Revoluția bolșevică
Ce sunt „fake news”? Despre ce e vorba în scandalul „știrilor false”
Ministrul de Externe se adaugă personalităților care citesc și distribuie știrile ActiveNews. Mulțumim!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)
De ce raportați acest conținut?