De ce nu scade prețul la carburanți. Benzinarii dau vina pe Guvern, iar șoferii sunt cei care suportă consecințele

Petroliștii au un motiv în plus să nu scadă prețurile în benzinării. Statul vrea creșterea tarifului de transport pentru țițeiul extras din România. Suma nu este mare, dar îngroașă numărul taxelor și impozitelor cerute companiilor. Astfel, benzinarii aruncă vina în curtea Guvernului. Din dispută, pierd tot șoferii.
Anul trecut, prin conductele Conpet au trecut aproape 4 milioane de tone de petrol, iar anul acesta, cantitatea transportată s-a redus la 3,64 milioane de tone. Pe lângă semnalul de alarmă tras de producția mai mică, compania de stat cere o creștere a tarifului de transport cu 1,41%. Costul în plus suportat de producătorii de petrol va fi de 3,6 milioane de lei anul acesta, însă toți acești bani vor fi recuperați tot din prețul final de la pompă.
„Cred că ar trebui să fim mai atenți la faptul că avem această scădere a producției și o creștere a tarifelor. Orice creștere a poverii de natură costuri sau de natură povară fiscală poate afecta un lanț economic întreg”, declară Daniel Apostol, secretar general al Asociației Companiilor Petroliere Ropepca.
„Nu putem să protejăm prețul benzinei la pompă în detrimentul transportului”, adaugă Ninel Paiajen, reprezentant ANRM, potrivit digi24.ro.
După ce este scos din pământ, petrolul urmează lungul drum al tarifelor puse acestei resurse. Până să ajungă în rezervorul românului, carburanții își dublează, practic, prețul. Vorbim de redevențe, accize, tarife de transport, taxe și impozite impuse de stat, dar suportate tot de consumatori.
Deși cotația barilului de petrol a scăzut până la 32 de dolari, cel mai mic nivel din ultimii 11 ani, în România carburanții nu se pot ieftini cu mult mai mult decât în prezent. Și asta pentru că din prețul unui litru de benzină, 58% încasează statul prin taxe și accize.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Nicușor Dan a semnat pentru defrișarea unui parc din inima Capitalei. Au fost răpuși de drujbe zeci de copaci

Teren intravilan de 3500 de metri aproape de malul lacului Buftea, în satul Mănăstirea, comuna Crevedia, la preț de apartament - Un loc ideal de mutat la casă pentru tine sau pentru mai mulți prieteni cât și o oportunitate de afaceri. VÂNZARE DIRECTĂ

Care sancțiuni? Rubla rusească a ajuns cea mai performantă monedă din lume, depășind dolarul, coroana suedeză, francul elvețian și aurul
Recomandările noastre
Secțiuni: Economie
Locații: România
Subiecte: Pret benzina
Organizații: Guvernul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)