Decizie: Angajații trebuie să fie plătiți și pentru orele petrecute în drum spre muncă

Angajații ai căror loc de muncă nu are un sediu fix pot cere angajatorilor să le plătească și timpul petrecut pe drum. Aceasta este decizia luată de Curtea Europeană de Justiție cu scopul de a proteja sănătatea și siguranța angajaților.
Mai mult, dacă angajații se îmbolnăvesc în timpul unui concediu, aceștia vor avea dreptul de a cere reprogamarea concediului.
În această situație s-a aflat și Francisco Pereda, din Madrid, care s-a îmbolnăvit fix înainte de concediul de odihnă de o lună pe care și-l luase. Acesta și-a anunțat angajatorul, însă nu a fost întâmpinat cu un acord pozitiv privind reprogramarea concediului.
„Dacă angajații sunt bolnavi, este evident că nu se bucură de vacanță". Ar trebui să fie permis ca aceștia să își ia timpul liber despre care s-a discutat atunci când se simt mai bine", a declarat un reprezentat Unison.
Totuși, există și persoane care nu sunt de acord cu această decizie.
„Pericolul de abuz este clar - un angajat ar putea să își mărească dreptul la concediu declarând că este bolnav, deși nu este adevărat", a afirmat un partener al firmei de avocatură Eversheds.
Legea nu specifică ce dovezi trebuie să aducă angajații pentr a-și confirma starea de sănătate și nici când trebuie să-și anunțe șeful despre acest lucru.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Nicușor Dan a semnat pentru defrișarea unui parc din inima Capitalei. Au fost răpuși de drujbe zeci de copaci

Teren intravilan de 3500 de metri aproape de malul lacului Buftea, în satul Mănăstirea, comuna Crevedia, la preț de apartament - Un loc ideal de mutat la casă pentru tine sau pentru mai mulți prieteni cât și o oportunitate de afaceri. VÂNZARE DIRECTĂ

Care sancțiuni? Rubla rusească a ajuns cea mai performantă monedă din lume, depășind dolarul, coroana suedeză, francul elvețian și aurul
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Economie
Locații: Europa
Subiecte: Legislatia muncii
Organizații: Curtea Europeana de Justitie
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)