Declarat ilegal de UE, timbrul de mediu se plătește în continuare la înmatricularea mașinilor
Cei care își înmatriculează o mașină continuă să plătească timbrul de mediu, deși Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că taxa este discriminatorie și a obligat statul român să restituie banii astfel încasați.
„Timbrul de mediu se mai plătește încă la înmatricularea unei mașini, iar recuperarea sumei respective se face fie pe cale administrativă, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, fie pe cale judecătorească, dacă contribuabilul dă statul în judecată”, a declarat vineri Cristiana Pașca Palmer, ministrul Mediului, conform Mediafax.
Pe de altă parte, taxa de mediu este contestată la Curtea Constituțională.
„Consider că eliminarea taxei de timbru este un dezastru pentru protecția mediului. Țara va fi invadată de mașini second hand. Însă trebuie schimbată forma actuală a acestei taxe, care a fost declarată discriminatorie de UE. Am propus ca taxa să fie inclusă în prețul combustibilului”, a declarat ministrul Mediului.
Cristiana Pașca Palmer a adăugat că sumele aferente taxei de mediu erau utilizate de Administrația Fondului de Mediu pentru proiecte care au avut success, cum ar fi Programul Rabla sau Casa Verde.
La data de 9 iunie 2016, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a emis o decizie prin care statul român este obligat să restituie și timbrul de mediu (taxa auto în vigoare) pentru mașinile la mâna a doua, după ce și celelalte trei forme ale taxei au fost declarate nelegale. Impactul bugetar estimat de Guvern este de 6,5 miliarde de lei.
Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
FRITZ vs PAHONȚU sau sloganul ascuns ”Fără Români în Funcții Publice” - USR, comuniștii de la Renew, Bolojan și Țoiu, totul pentru omul Berlinului de la Timișoara, cu ambiții la Palatul Cotroceni. De ce a pus tunurile Rețeaua Soros pe șeful SPP
Marele Protest din 15 Septembrie 2026. Ciobanul Ionică: Toți românii sunt așteptați alături de noi - VIDEO. Legitimă Apărare: Rezerviștii se alătură! Uniți suntem România!
Donald Trump somează Europa să deconteze miliardele trimise de Biden în Ucraina
Gheorghe Piperea: Absolut tot ce anticipam s-a întâmplat: 5,3 lei/euro și România în prăpastie. Ce se va întâmpla, cu siguranță: stagflație, adâncirea sărăciei și secătuirea resursei umane
Gheorghe Piperea: UE, în pragul insolvenței. Datoriile cresc, dobânzile explodează, iar nota de plată ajunge la statele membre
Profesorul Petrișor Peiu a prezentat Răspunsul AUR la prioritățile anunțate de PSD: Noi propunem 10 puncte concrete, între care și anularea CASS pentru mame, veterani și foști deținuți politici
Recomandările noastre
Istoricul Marius Oprea: Recorder e folosit de servicii, dar nu de serviciile de la noi. Recorder este o creație a KGB, actualul FSB. Legăturile fondatorului Recorder cu Securitatea - VIDEO
Ce înseamnă ”suveranism de Temu”: să susții că ești ”suveranist” și să lauzi China în același timp - adică cel mai crunt sistem antiuman existent. Semnal de la Sf. Munte Athos: În Grecia se implementează scorul de credit de tip chinezesc
EVZ: Culisele atacului la șeful SPP. Mirel Curea și Victor Roncea dezvăluie miza reală - VIDEO ”HAI ROMÂNIA”. Punctul de vedere al lui Lucian Pahonțu
NEWSMAX repară dispariția din NEWSWEEK: Interzisul Călin Georgescu - un Simbol al Reînnoirii Naționale. Criza Politică din România Amenință Bruxellesul
Secțiuni: Economie
Persoane: Cristina Pașca Palmer
Locații: România
Organizații: Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)