După cum am constatat, viziunea dominantă neoclasică consideră că sistemul capitalist este prin însăși natura sa unul a-etic și că, drept consecință, singura cale legitimă de relaționare între economia capitalistă și valorile etice o reprezintă intervenția reglementatoare a statului.
 
Viziunea opusă, libertariană, înțelege sistemul capitalist ca fiind impregnat în mod natural de valori etice. Iar această natură intrinsec etică a capitalismului este găzduită în sfera relațiilor de proprietate. Funcționând în regimul ordinii proprietății private, piața este unica instituție (inter-personală) umană ce realizează alocarea rațională a resurselor economice rare:
 - rațională, în sensul că alocarea are loc corespunzător preferințelor voluntar exprimate de operatorii de pe piață (prin contractele de vânzare-cumpărare încheiate);
 - rațională, în sensul că piața (ca instituție inter-personală) furnizează neabătut ceea ce i se cere: dacă oameni vor droguri, arme, aur, piața le va oferi aceste lucruri. Dacă oamenii vor discoteci mai degrabă decât spitale, mașini scumpe mai degrabă decât școli, piața le va furniza cu prioritate discoteci și mașini;
 - în acest sens, piața este perfectă, în vreme ce oamenii pot fi lipsiți de virtuți morale. Sau, altfel spus, piața este imperfectă numai în măsura în care oamenii sunt imperfecți: imperfecțiunea nu este un atribut al pieței, ci al omului;
 - ca atare, privind lucrurile din perspectiva disponibilității oamenilor de a coopera voluntar și non-agresiv pe piață, se vădește că nu este un lucru lipsit de importanță dacă cei ce o populează  sunt ”indivizi”(1) sau ”persoane”(2) .  
 
Este contextul în care îmi pun acum următoarea întrebare: străduindu-ne să ne situăm într-un duh de conglăsuire cu învățătura de credință a Sfinților Părinți, care ar putea fi profilul etic (și duhovnicesc) al întreprinzătorului (creștin-ortodox) înțeles ca ”persoană” ?
     
Despre personalismul economic 
 
Legat de întrebarea de mai sus, trebuie arătat faptul că în literatura economică a ultimelor două-trei decenii s-a produs un fenomen a cărui cunoaștere și înțelegere pot oferi o sporită nuanțare a contextului în care se situează ea. Este vorba despre apariția și dezvoltarea domeniului de investigație interdisciplinară denumit personalism economic. Conform adepților săi [a se vedea, în special, analizele dezvoltate în lucrările lui Gronbacher(3) ; Zuniga (4) ; Schmiesing (5) sau Woehrling (6) ], personalismul economic reprezintă o tentativă de a analiza ramificațiile morale ale activității economice în lumina viziunii teologiei sociale catolice [ mai exact, a personalismului teologic polonez (7) ] asupra persoanei umane. Altfel spus, principalul merit și noutatea adusă de personaliștii economici stau în faptul că ei își propun în mod explicit să investigheze comportamentul agenților economici în calitatea lor de ”persoane”, și nu de ”indivizi”. 
 
Și caută să facă acest lucru pornind de la convingerea că omul nu trebuie tratat niciodată ca un mijloc pentru atingerea unui scop, fiecare persoană fiind o expresie originală, unică și irepetabilă a naturii umane. Ca atare, valoarea persoanei nu derivă din importanța contribuțiilor aduse de un individ anume, din mărimea talentului său sau din amploarea realizărilor sale; valoarea persoanei provine din semnificația ontologică inefabilă a ființei sale și, de aceea, fiecare persoană trebuie să se afirme (și să fie recunoscută) ca valoare în și pentru sine însăși. 
 
Înscriindu-se pe o astfel de linie de înțelegere a statutului existențial al operatorului economic, personaliștii economici consideră că libertatea economică nu este altceva decât un aspect fundamental al subiectivității și autonomiei persoanei umane. Astfel că, dacă se ia în serios auto-determinarea personală – susțin personaliștii economici -, atunci tot atât de serios trebuie luat în considerare și modul în care această auto-determinare influențează viața economică. Iar, libertatea ontologică a persoanei se dovedește a avea efecte certe de antrenare în sfera socială, ceea ce face ca, drept consecință logică, să apară unele forme ale libertății politice, sociale și economice.                                            
 
Mergând mai departe pe firul acestei preocupări, personaliștii economici apreciază că raritatea bunurilor și serviciilor de folosință imediată semnifică faptul că oamenii sunt în mod constant confruntați cu nevoia de a face anumite alegeri privind supraviețuirea lor. Aceste alegeri implică luarea unor decizii legate de cele mai bune căi și mijloace de alocare a resurselor necesare asigurării hranei, condițiilor de locuit și a altor necesități de bază. În felul acesta, inferează personaliștii, persoana umană interacționează cu mediul său pentru a-l utiliza în scopul propriei bunăstări, de unde rezultă că munca reprezintă un aspect intrinsec al vieții umane. Pe de altă parte, ”abundența” în resurse și bunuri nu este în mod natural egal alocată. Unii subiecți economici, datorită proximității față de resurse, a creativității lor sau a productivității forței lor de muncă, au mai mult, în timp ce alții au mai puțin din aceste resurse și bunuri. Iar această inegalitate nu se referă numai la cantitatea de resurse sau bunuri deținute, ci și la calitatea și tipul lor. Inegalitatea naturală și natura profund socială a persoanei umane – argumentează personaliștii economici – reclamă schimbul și cooperarea între subiecții economici pentru asigurarea supraviețuirii lor, autosuficiența absolută fiind o imposibilitate de facto.
 
Acest lucru, concluzionează promotorii personalismului economic, reflectă faptul că persoanele umane, în ipostaza lor particulară de subiecți ai tranzacțiilor economice, instrumentalizează – mai mult sau mai puțin conștient, cu sau fără voia lor – cerința spirituală a persoanei umane de a se împlini și de a înflori numai în comuniune cu semenii săi. Drept consecință a unor astfel de circumstanțe, are loc apariția oarecum spontană a pieței, locul unde prind viață relațiile de schimb și cooperare între persoanele umane, ca expresie nemijlocită - sunt de părere susținătorii personalismului economic - a unor nevoi fundamentale ale lor, ce sunt deopotrivă de natură trupească și sufletească.
 
Să observăm, în context, modul în care personaliștii economici caută să pună alături conceptele centrale ale teoriei economice a pieței libere (precum libertatea economică sau schimbul pe piață) și conceptele centrale ale teologiei sociale catolice poloneze (cum ar fi subiectivitatea și autonomia persoanei sau comuniunea de persoane). Și chiar mai mult decât atât. Bunăoară, adepții personalismului economic afirmă că imperativul libertății economice și cel al proprietății private (ca principii de bază în teoria economiei de piață) decurg inevitabil din necesitatea de a înțelege obiectivul central al oricărei politicii economice responsabile – respectiv, creșterea calității vieții cetățenilor individuali și comunităților – în termenii afirmării și prezervării demnității umane (ca principiu fundamental în viziunea personalismului polonez).
 
Într-o astfel de așezare firească a lucrurilor, argumentează personaliștii economici, piețele sunt în măsură să dezvolte o serie de indicatori ”naturali” (în principal, prețurile) care semnalează participanților de pe piață cum să acționeze pentru a-și maximiza resursele de care dispun. De aceea, consideră gânditorii noștri, principiile pieței (cum ar fi legea cererii și a ofertei) pot opera numai în baza logicii acțiunii umane libere. În aceste condiții, atunci când structurile politice intervin pe piață prin măsuri coercitive (impozite excesive, controlul prețurilor, reglementări industriale), ele interferează perturbator cu principiile naturale ale pieței (prin limitarea schimburilor libere și restricționarea drepturilor de proprietate) și deformează prețurile, astfel încât acestea nu mai pot furniza cu acuratețe informații privind starea reală a afacerilor de pe piață.
 
Cred că este important de precizat că, în ciuda celor arătate mai sus, promotorii personalismului economic nu sunt susținătorii ideii unor piețe complet nerestricționate. Din contră, ei se pronunță pentru constrângerea piețelor, numai că mijloacele de constrângere pe care le au ei în vedere diferă radical de cele pe care le argumentează de regulă adepții intervenționismului etatist. Mai exact, constrângerile de piață vizate de personaliștii economici sunt constrângeri morale. Personaliștii iau astfel în considerare doar măsuri necoercitive menite să convingă și să întărească comportamentul individual în acord cu adevărul revelat despre persoana umană. Pe cale de consecință, mai curând decât să dea credit politicilor de reglementare a piețelor de către autoritățile guvernamentale, personaliștii economici se pronunță pentru folosirea creativă a instituțiilor culturale și morale ale societăților libere în vederea influențării indivizilor ce operează pe piețe. În condițiile în care instruirea morală, culturalizarea și socializarea au loc primordial în familie și în comunitățile bisericești, gânditorii noștri apreciază că cea mai bună promovare a unui cod moral menit să încurajeze auto-reglementarea și comportamentul social cooperant se poate realiza prin asociații voluntare precum familia, biserica, instituțiile de învățământ general și structurile comunităților locale.
 
În înțelegerea lor, o societate ce se bazează pe o cultură care încurajează comportamentele dedicate servirii intereselor aproapelui, exercițiul introspecției critice, auto-controlul și exercitarea libertății personale prin raportare la o realitate transcendentă este de așteptat să apeleze într-o mai mică măsură la puterea politică coercitivă pentru a asigura ordinea și siguranța socială. În ultimă instanță, o cultură sănătoasă din punct de vedere moral va încuraja un mediu de piață sănătos din punct de vedere moral.
     
Despre întreprinzătorul creștin-ortodox 
 
După cum am văzut, rânduirea după criteriile acțiunii umane etice a treburilor economice cere cu necesitate disponibilitatea oamenilor de a coopera voluntar și non-agresiv pe piață, ceea ce conferă importanță posibilității ca cei ce o populează să fie sau ”indivizi” (în principiu mai înclinați spre un comportament agresiv, neetic) sau ”persoane” (principial situate mai aproape de un comportament non-agresiv, etic). 
 
După știința subsemnatului, la acest moment, singurul curent de gândire economică care își propune în mod explicit să investigheze sistematic comportamentul agenților economici în calitatea lor de ”persoane”, și nu de ”indivizi”, este – așa cum am arătat puțin mai sus - personalismul economic inspirat de concepția teologiei sociale catolice (sursa acesteia fiind personalismul teologic polonez). În miezul acestei gândiri se află aspirația personaliștilor de a le reaminti economiștilor că agenții economici sunt, la urma urmei, persoane. Și o fac aceasta pornind de la convingerea că omul nu trebuie tratat niciodată ca un mijloc pentru atingerea unui scop (resursă umană, capital uman), fiecare persoană fiind o expresie originală, unică și irepetabilă a naturii umane. Ca atare, valoarea persoanei provine din semnificația ontologică inefabilă a ființei sale (în calitatea sa de chip al lui Dumnezeu ce se zidește întru asemănarea cu El) și, de aceea, fiecare persoană trebuie să se afirme (și să fie recunoscută) pentru sine însăși. Procedând în felul acesta, personaliștii economici de inspirație catolică ajung la recunoașterea poziției centrale pe care problema demnității persoanei umane trebuie să o dețină în cadrul analizei economice. Analiză care ar trebui să acopere în mod firesc și imperativul normativ al diferențierii între structurile și aranjamentele instituționale care promovează demnitatea umană și cele are o denigrează, conferindu-se totodată un accent deosebit aspectelor legate de justiție și dreptate în sfera economicului.   
 
Este vremea acum să reamintesc întrebarea inițială: străduindu-ne să ne situăm într-un duh de conglăsuire cu învățătura de credință a Sfinților Părinți, care ar putea fi profilul etic și duhovnicesc al întreprinzătorului creștin-ortodox înțeles ca ”persoană” ? Și, cum s-ar situa acest profil prin raportare la analizele dezvoltate de personaliștii economici de inspirație catolică ? 
 
Ceea ce pot face în acest context este să formulez în continuare, pe scurt, câteva considerente preliminare privind posibilele implicații pe care l-ar putea avea asupra stării actuale a personalismului economic aplicarea unei perspective noi de analiză, adică una  venită din partea teologiei ortodoxe. Mai exact, voi încerca să creionez câteva idei legate de modul în care ar putea avea loc o îmbogățire a orizontului de problematizare al personalismului economic prin apelarea la învățătura de credință a Sfinților Părinți ai Ortodoxiei răsăritene cu privire la persoana umană. Mizez, in felul acesta, pe faptul că se va putea observa cum, în cele din urmă, dimensiunea etico-morală asupra persoanei umane, atât de specifică teologiilor catolică și protestantă, ar  putea fi depășită și chiar transfigurată prin dimensiunea duhovnicească a persoanei umane, în mod particular specifică teologiei ortodoxe. Sunt de părere că o astfel de preeminență a dimensiunii duhovnicești ar urma să poziționeze cercetările în cadrul personalismului economic de-a lungul câtorva linii directoare de investigație (8) .
 
O primă linie directoare ar reprezenta-o smerenia, ca trasatură specifică a persoanei în Ortodoxie (Sf.Siluan Athonitul, Sf.Ambrozie de Optina). În abordarea pe care o am în vedere aici, smerenia este văzută ca reprezentând ipostazierea în plan duhovnicesc a "principiului minimei acțiuni” din stiinta fizicii. Conform acestui principiu, un corp, pentru a ajunge dintr-un punct în alt punct, urmează acel drum – din multitudinea de traiectorii posibile – pe care se consumă o energie minimă (9). Analiza pe care această linie de cercetare ar urma să o dezvolte ar trebui să ia în considere faptul că, dacă Dumnezeu a creat totul după principiul minimei acțiuni, atunci și activitatea omului este după voia lui Dumnezeu dacă respectă acest principiu. Așadar, cel smerit, "cel sărac cu duhul”, este cel a cărui activitate duhovnicească respectă principiul acțiunii minime, adică în activitatea sa el alege drumul fără consum de energie inutilă – care sunt toate patimile și păcatele, tot răul.
 
Aplicând această viziune la domeniul  economic, este de așteptat ca eventualele viitoare  cercetări să caute argumentarea faptului că și economia trebuie să meargă după acest principiu al minimei acțiuni, care echivalează cu maximum de eficiență economică și duhovnicească. Adică, preocuparea de a nu se consuma nimic în plus, atât în termenii consumului de resurse materiale rare (resurse economice), cât și în termenii consumului de energie sufletească inutilă (patimi și păcate).
 
O a doua linie directoare va avea în vedere faptul că o altă trăsătura  specifică a persoanei in Ortodoxie este blândețea, înțeleasă ca "judecată nestrămutată asupra lucrurilor bineplăcute lui Dumnezeu” (Sfântul Vasile cel Mare). Cel blând este acela ce "moștenește pământul” și el va avea cu adevărat spor în afaceri. Spune Sf.Ioan Gură de Aur: "Pentru că se crede că cel blând pierde tot ce are, de aceea Hristos făgăduiește contrariul, spunând că omul blând, omul care nu-i îndrăzneț, nici mândru, stăpânește cu deplină siguranță bunurile sale, pe când cel lipsit de blândețe pierde de multe ori și averea moștenită de la părinți, și sufletul" (10) . Cel smerit si blând are pace (după cum spune Mântuitorul), are adevărata evlavie, vede "creația ca euharistie” (11) , iar el, deci și orice agent economic ce acționează ca pesoană, se consideră un iconom al bogăției ce aparține lui Dumnezeu (precum preotul este un iconom al tainelor lui Hristos – după spusele Sf.Apostol Pavel), iar  averea sa omul trebuie să o înțeleagă ca fiind un talant pe care trebuie să il folosească ca o slugă bună. Acesta "nu consumă din avere mai mult decât îi este absolut necesar” (12) , iar restul bogăției consideră că aparține lui Dumnezeu, scopul fiind ca întreaga creație (deci și orice bogăție) să devină Biserica lui Hristos. 
 
O a treia linie directoare se referă la statutul duhovnicesc al unui agent economic înțeles ca persoană. În viziunea ce dă temelie abordării sugerate aici, omul ca agent economic trebuie să aibă el întâi în sine însuși revelația persoanei (a smereniei, blândetii, păcii, isihiei, a dragostei și duioșiei smerite), adică să trăiască dupa principiul minimei acțiuni (să fie "sărac cu duhul”), trecând  "de la smerenia ca aplecare a minții la smerenia ca zdrobire desăvârșită” (13) , de la smerenia ascetică la smerenia harică (de la pocăință la Taina Pocăinței și a Euharistiei – cum spune Arhimandritul Sofronie), de la smerenia vameșului la smerenia lui Hristos .
 
Se vede că, în înțelegerea întreprinzătorului ca individ angajat pe calea devenirii sale întru persoană,  gândirea patristică are în vedere o ierarhie a lucrării binelui și virtuților, un urcuș continuu pe diferitele trepte ale creșterii duhovnicești spre despătimire, iluminare și îndumnezeire, și anume: 
-pe o primă treaptă a urcușului devenirii întru persoană a întreprinzătorului creștin -ortodoxse află cei mai plăpânzi duhovnicește, cei pe care lipsa averilor și a prosperității materiale îi smintește, astfel încât căutarea îmbogățirii în cazul lor nu este un păcat în sine, cu condiția să fie făcută pe căi cinstite;
-pe treapta următoare a urcușului se află întreprinzătorii ce caută îmbogățirea, dar în vederea sărăcirii milostive . Altfel spus, cei pentru care bogăția nu este atât sursa bunăstării proprii, cât sursa milosteniei pentru aproapele; 
-și, pe o ultimă treaptă a urcușului se află cei angajați în efortul de detașare de bogăție și de toate ale ei, având o singură grijă: să asculte mereu de Dumnezeu și în toate să-I placă Lui.
 
Note:
 
1: Am arătat într-un episod anterior al discuțiilor noastre că omul-individ rămâne în condiția căzută a existenței, adică izolat într-o atitudine auto-centrată, ce concepe viața ca fiind direcționată introvertit spre sinele propriu. Este condiția umană care-l echipează extrem de precar pe operatorul economic cu disponibilitatea de a coopera voluntar și neagresiv cu partenerii săi de pe piață.

2: Am văzut, cu același prilej, că prin însuși actul creării sale, omul este chemat să devină persoană, ceea ce se traduce în lucrarea chipului în virtute, în vederea dobândirii asemănării cu Dumnezeu. În felul acesta, întreagă existența sa se constituie într-o expresie a dăruirii iubitoare de sine către Dumnezeu și semeni. De aceea, cred că omul-persoană este condiția umană ce îl echipează cel mai bine pe agentul economic cu disponibilitatea de a coopera voluntar și neagresiv pe piață.

3: Gregory Gronbacher (1998), The Need for Economic Personalism, The Journal of Markets & Morality 1, No.1 (Spring ), pp.1-34.

4: Kevin Schmiesing (2001), The Context of Economic Personalism, în The Journal of Markets & Morality 4, No.2 (Fall), pp.176-193.

5: Francis Woehrling (2001), ”Christian” Economics, în The Journal of Markets & Morality 4, No.2 (Fall), pp.199-216.

6: Gloria L.Zuniga (2001), What Is Economic Personalism?. A Phenomenological Analysis, în The Journal of Markets & Morality 4, No.2 (Fall), pp.151-175.

7: Personalismul polonez își are rădăcinile în opera și acțiunile unui grup de intelectuali și clerici în majoritatea lor catolici, care au propus viziuni diferite, dar în bună măsură suprapuse, cu privire la natura umană, viziuni bazate pe diferitele teoriile existente din personalismul filosofic. Fundamentul comun tuturor acestor gânditori l-a reprezentat metodologia filosofică a realismului fenomenologic (Edmund Husserl). Printre teologii catolici influențați de fenomenologia și antropologia filosofică dezvoltate de discipolii lui Husserl s-a numărat și tânărul – la acea vreme – preot polonez Karol Wojtyla, viitorul papă Ioan Paul al II-lea. Folosind analiza fenomenologică, Wojtyla a realizat o amplă reexaminare și reevaluare a multora dintre trăsăturile esențiale ale persoanei umane, prin contrast cu maniera de analiză ce se baza pe antropologia tomistă clasică, care domina gândirea teologică catolică de până atunci. În felul acesta, fostul papă este considerat de analiștii domeniului drept părintele fondator al doctrinei personaliste pe care se bazează cercetările curente de personalism economic. Ulterior, luându-l pe Ioan Paul al II-lea drept model și sursă de inspirație, alți gânditori și-au adus contribuția la dezvoltarea noului domeniu interdisciplinar (printre aceștia, Michael Novak, Rocco Buttiglione, Kris Mauren și Rev.Robert Sirico - ultimii doi numărându-se și printre fondatorii Acton Institute for the Study of Religion and Liberty).

8: Vezi Petre Comșa, Costea Munteanu, Persoana în dialogul dintre Economie și Religie, Revista Centrului de Cercetări Interdisciplinare Religie și Știință "Sfântul Maxim Mărturisitorul”, Nr.4, 2008, Editura Bibliotheca, pp. 41-75.

9: P.Feynman (1970), Fizica modernă, vol. 2, trad. prof. Oliviu Gherman, București, Editura Tehnică.

10: Sfântul Ioan Gură de Aur (1994), ”Omilii la Matei”, în Scrieri, Partea a treia, vol. 23, Colecția PSB, traducere Pr. Dumitru Fecioru, Bucuresti , Editura IBM al BOR, p.178.

11: Zizioulas (1999), Creatia ca Euharistie, traducere de Caliopie Papacioc, București, Editura Bizantina.

12: Sfântul Ioan Gură de Aur, op.cit., p.178