ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Așa cum am avut deja prilejul să arăt în episoadele anterioare, știința economică se afirmă a fi disciplina științifică umanistă cea mai avansată în ceea ce privește disponibilitatea ei de a se deschide spre dezbaterea unor probleme comune cu gândirea teologică. Și, probabil că acest lucru se datorește faptului că economia și religia se întâlnesc și se întrepătrund pe mai multe planuri(1) . Nu voi dezvolta acum acest subiect – poate cu un alt prilej – ci mă voi referi direct la unul dintre aceste planuri de interferență: influența pe care o exercită religia asupra comportamentului economic al indivizilor și colectivităților. In acest sens, poate fi evocată aici binecunoscuta argumentație dezvoltată de Max Weber în legătură cu rolul jucat de Protestantism în dezvoltarea capitalismului, dar pot fi aduse în discuție, de asemenea, nu puține studii relativ recente de natură cantitativă (bazate pe modelare econometrică) privind factorii determinanți ai creșterii economice. După cum, totodată, trebuie avute în vedere și o serie de studii de natură calitativă (bazate în special pe analize de inspirație instituționalistă), studii ce, pe ansamblu, scot în evidență importanța unor variabile precum cultura și religia în determinarea comportamentului și performanței economice.    

Efectele economice ale religiei: verdictul studiilor empirice 
 
Cercetările empirice cantitative asupra efectelor economice ale religiei sunt numeroase. Este adevărat, interesul pentru astfel de cercetări a fost mai intens în special în anii finali ai secolului trecut și până la jumătatea primului deceniu al secolului nostru, ultimii zece ani evidențiindu-se însă printr-o anume diluare a acestui interes. 
 
Oricum, drept concluzie general împărtășită, aceste investigații constată existența unei legături între comportamentul și performanța economică ale operatorilor de pe piață, pe de o parte, și credințele lor religioase, pe de altă parte. Bunăoară, așa cum comentează unii dintre analiștii domeniului(2), în literatura de profil au fost identificate conexiuni între religiozitate și: dinamica salariilor(3) ; gradul de frecventare a cursurilor școlare(4) ; nivelul de sănătate(5) ; sau nivelul de criminalitate(6) .
 
Tot astfel, cercetători precum La Porta et al.(7)  sau Inglehart(8) au găsit că gradul de încredere între partenerii de afaceri este mai scăzut în țările catolice; Blum și Dudley(9) au estimat că între anii 1500 și 1750 salariile au cunoscut o creștere mai ridicată în orașele cu populație protestantă; Stulz și Williamson (10) au argumentat că în țările predominant catolice există tendința de a se oferi un tratament mai puțin avantajos și protector creditorilor, și aceasta datorită poziției ostile a Bisericii Catolice față de camătă; în timp ce Barro și McCleary (11)  au ajuns la concluzia că dinamica creșterii economice este pozitiv corelată cu credințele subiecților economici și negativ corelată cu ceea ce ei numesc ”gradul de apartenență” a acestora la o anume religie (măsurată prin participarea la viața comunităților religioase), sugerând că efectul religiei asupra performanței economice depinde de ”eficiența producției de credințe”.
 
Totuși, sunt de părere că rezultatele la care ajung toate aceste cercetări trebuie tratate cu multă prudență, și aceasta din cel puțin două considerente. Mai întâi, am în vedere un considerent principial, ce vizează statutul (epistemologic) problematic în sine al analizelor cantitative bazate pe modelare econometrică.  Mă refer, mai exact, la ceea ce s-ar putea numi fragila întemeiere conceptuală a acestor cercetări, din moment ce rezultatele lor evidențiază, în ultimă instanță, simple corelații între variabilele religioase și economice analizate. Iar corelațiile – lucru bine știut – nu înseamnă și relații de cauzalitate. Astfel încât, de cele mai multe ori, nu poate fi evitată ipoteza că atributele variabilelor comportamentului religios și cele ale comportamentului economic co-evoluează întrucât ele au de fapt o cauză comună, și nu pentru că sunt legate cauzal.
 
Apoi, dincolo de această reticiență de principiu, am în vedere și un considerent ”local”, ce ține cont de ceea ce unii dintre analiștii domeniului invocă a fi serioasa problemă de ”deficit de relevanță” ce decurge din natura datelor empirice cu care se operează(12). Astfel, se consideră că aceste studii, atât cele ce se bazează pe observații realizate la nivel individual, pe subiecți ce aparțin unei singure țări, cât și cele ce folosesc – în termenii comparațiilor internaționale - datele de la nivelul țărilor individuale, împreună cu valorile medii de la nivelul diferitelor grupuri de țări, se confruntă cu o relevanță limitată ce provine din dificultatea de a izola efectele particulare ale religiei asupra comportamentului economic de efectele exercitate asupra acestui comportament de acțiunea altor factori de natură instituțională.
     
Efectele economice ale religiei: verdictul studiilor de economie a religiei
 
Problematica legăturii dintre performanța economică și religie este abordată și de cercetările  ”de graniță” reunite sub denumirea de economie a religiei. Succint și generic spus, teoria economică a religiei încearcă să ofere explicații de natură economică pentru activitățile religioase. Pe firul supoziției că se poate da o interpretare economică fenomenului religios, unele studii au dus investigațiile mai în profunzime chiar, căutând să ”închidă cercul”, adică să identifice și măsura în care, la rândul lor, convingerile religioase ale operatorilor economici  influențează comportamentul și performanțele acestora. 
 
În continuare voi încerca, mai întâi, să conturez o imagine generală a tipurilor de problematizări dezvoltate de studiile de economie a religiei, pentru ca apoi să mă opresc mai în detaliu asupra acelora dintre ele care abordează în mod explicit legătura dintre performanța economică și religie. 
 
La o privire de ansamblu, se poate observa că literatura domeniului teoriei economice a religiei a tins până în prezent să preia o serie de modele de analiză specifice diferitelor zone de investigație ale analizei economice (cum ar fi modelul alegerii raționale, ori teoria alegerii publice sau teoria jocurilor), și să le aplice – cu foarte puține și mici modificări și adaptări - studiului religiei. 
 
Într-un studiu considerat de referință(13) , se sugerează că rădăcinile interesului în creștere din ultima vreme al economiștilor teoreticieni pentru problematica religiei se află, nici mai mult nici mai puțin, în comentariile făcute de Adam Smith cu circa două secole în urmă în faimoasa sa lucrare clasică privind avuția națiunilor. Nu împărtășesc acest punct de vedere și cred că impulsul pentru creșterea semnificativă a interesului cercetătorilor economiști pentru tematica religiei provine din mult mai recentele lucrări ale lui Gary Becker, lucrări care au extins – cu deosebit succes, apreciază o bună parte dintre economiștii de azi (punct de vedere pe care, de asemenea, nu îl împărtășesc) – viziunea și analiza economică asupra studiului unor domenii complet diferite și care nu au mai fost abordate până atunci, precum criminologia, familia, psihopatologia (sinuciderile), cultura, sportul și enumerarea ar putea continua. Între aceste domenii extra-economice de investigație economică, religia apare a fi printre ultimii sosiți, dar cu o dezvoltare extrem de rapidă și spectaculoasă.
 
Peisajul literaturii specifice teoriei economice a religiei nu este omogen, existând mai multe paliere pe care cercetările au fost inițiate și derulate până în prezent. Aceste paliere urmează, de fapt, aparatul conceptual oferit de diferitele modele de investigație economică aplicate pentru studierea activităților religioase, la care m-am referit puțin mai sus. Astfel, modelul alegerilor raționale grupează acea parte din literatură care încearcă să explice activitatea religioasă a indivizilor în termenii raționalității opțiunilor pe care aceștia le fac (vezi, spre exemplificare, Azzi și Ehrenberg(14) , precum și Ehrenberg15 ). Modelul alegerilor raționale aplicat la explicarea activităților religioase are în vedere o funcție de utilitate a subiecților umani pentru viața pământească, dar și o astfel de funcție pentru viața viitoare, răsplata în viața viitoare depinzând de activitățile religioase desfășurate în timpul vieții pământești, activități ce sunt consumatoare de resurse limitate, cum sunt veniturile personale și timpul individual. 
 
Un alt palier de literatură grupează lucrările ce se bazează pe teoria și modelele alegerii publice căutătoare de rente economice, lucrări ce vizează explicarea unor aspecte ale procesului de structurare instituțională în interiorul diferitelor biserici. Se poate spune că o contribuție de referință aici reprezintă lucrarea lui Ekelund et al.(16) , care grupează și un studiu anterior al lui Ekelund, Hebert și Tollison(17), unde se explică restricțiile religioase cu privire la camătă în termenii activităților căutătoare de rente. Ulterior (1992), aceiași autori și-au extins analizele în direcția formulării unei teorii cu privire la modul în care bisericile își dezvoltă aparatul doctrinar-teologic ca instrument în sprijinul activităților lor căutătoare de rente (dând ca exemplu dezvoltarea de către Biserica Catolică medievală a doctrinei purgatoriului) (18) .
 
În fine, se mai poate vorbi și despre un alt palier, cel al studiilor aplicate, pragmatice, de economie a religiei (grupate și sistematizate în Stark și Finke 19). Preocuparea principală ce pare a se degaja din astfel de cercetări cu caracter aplicat constă în încercarea lor de a explica tiparele diferite ale participării oamenilor la activitățile religioase, de-a lungul timpului și traversând țările, ca fiind predominant determinate de diferențele ce există în ceea ce privește structura piețelor religioase. Spre exemplu, există studii care susțin că gradul mai ridicat al religiozității ce se observă în Statele Unite, bunăoară, se datorește libertății mai ridicate de care se bucură piețele religioase din această țară, comparativ cu situația din țările scandinave, să zicem, unde, datorită caracterului monopolist al piețelor religioase, gradul de religiozitate a populației este sensibil mai scăzut. 
 
Pe de altă parte, așa cum menționam ceva mai sus, cercetările de economie a religiei par a indica mai recent afirmarea unei direcții noi, mai complexe, ce acoperă și problematica relației dintre performanța economică și religie. Specific acestor cercetări este, în opinia mea, deplasarea tot mai insistentă a cauzei variațiilor în performanța economică a țărilor lumii de la instituții, la cultură. În acest context, se poate spune că instrumentarul analitic al acestor cercetări a fost modelat pe baza studiilor asupra formării preferințelor și a valorilor culturale, precum și asupra naturii regulilor și instituțiilor (20) .  
 
Printr-o tehnică analitică fundamentată pe ceea ce Paul Fudulu numește paradigma puterii generale – tehnică ce nu a mai fost angajată până acum, radical diferită de cea a teoriei economice standard și de metoda weberiană -, se argumentează ceea ce, din perspectiva teoriei sociale standard, inspirată de cultura occidentală, este greu de susținut: valorile și instituțiile marilor religii ale lumii conțin în mod intrinsec ierarhii directe și mijlocite (de costuri și preferințe) ale megaobiectivului avuției absolute și, în acest fel, ele predetermină performanța economică a comunităților care le adoptă.
 
Fapt este că autorul ajunge la concluzia că nici una dintre clasificările făcute corespunzător fiecărui criteriu nu contrazice următoarea clasificare generală a gradului de consistență între religia investigată și performanța economică a populației practicante a religiei respective (în ordinea descrescătoare a gradului de consistență): Iudaism, Protestantism (Calvinism, Luteranism), Catolicism, Ortodoxism, Islamism (Sunnis, Shi’a), Confucianism și Budism. 
 
Alfel spus, conform concluziilor lui Fudulu, Iudaismul, spre exemplu, încurajează și facilitează într-o mai mare măsură performanța economică decât o fac Protestantismul sau Catolicismul. După cum, acestea din urmă sunt într-o mai mare măsură compatibile cu performanța economică ridicată decât este Ortodoxia. Care, la rândul ei, bunăoară, favorizează buna performanță economică mai mult decât o fac Islamismul sau Confucianismul, spre exemplu. 
 
Nu este nici momentul și nici nu am motive consistente pentru a mă pronunța acum, pe îndelete, asupra consistenței epistemice și a viabilității aplicative a metodologiei propuse de această nouă direcție de cercetare din interiorul domeniului economia religiei. Mă rezum la a fi circumspect în legătură cu metoda în sine și rezervat față de rezultatele la care ea a condus. Iar aceasta, numai și pentru faptul că suntem în fața unui lanț de circumstanțe limitative asumate de cercetarea întreprinsă, circumstanțe limitative care, în înțelegerea subsemnatului, relativizează sensibil consistența metodei și relevanța rezultatelor(21) .  

Performanță economică și intervenționism guvernamental
 
Deși nu lipsite de anume merite, cercetările legate de efectele economice ale religiozității plătesc tribut sever, am văzut, ”deficitului de relevanță” ce le tarează metoda și rezultatele.
Dar chiar dacă am presupune că actualele circumstanțe limitative (în termeni de metodă și rezultate) ar putea fi înlăturate, relevanța cercetărilor privind influența religiei asupra comportamentului și performanței economice tot ar continua să se afle în suferință, după părerea mea. Și aceasta întrucât, în ultimă instanță, performanța economică nu depinde decât de factori economici. Ceea ce înseamnă că factorii religioși pot juca, cel mult, un rol contextual pentru factorii economici propriu-ziși, cei care influențează cu adevărat performanța economică. Să mă explic.
 
Într-o economie liberă, ceea ce determină performanța (eficiența) activităților antreprenoriale - orientându-le către acele linii de producție care pot satisface dorințele consumatorilor în maniera cea mai adecvată și mai puțin costisitoare – este configurația determinată de piață a prețurilor, salariilor și ratelor dobânzii(22) . Astfel că elementele luate în calcul de omul de afaceri, atunci când își planifică activitatea viitoare, sunt tocmai prețurile factorilor materiali de producție, ratele salariilor și ale dobânzii, pe de o parte, și prețurile anticipate ale bunurilor de consum, pe de altă parte. Bizuindu-se pe rezultatul acestor calcule, ”...omul de afaceri stabilește dacă un proiect sau altul este sau nu rentabil. În cazul când un anumit proiect se dovedește neprofitabil în urma examinării sale de către antreprenori, aceasta constituie o dovadă că, în condițiile existente, consumatorii preferă executarea altor proiecte. Faptul că o anumită întreprindere este neprofitabilă (deci, înregistrează o performanță economică proastă) înseamnă că potențialii consumatori, cumpărătorii produsului rezultat, nu sunt dispuși să restituie antreprenorilor, cei care au suportat costurile factorilor complementari de producție necesari, cheltuielile efectuate de ei, fiind, pe de altă parte, dornici să cumpere alte produse, așadar dispuși să acopere cheltuielile altor antreprenori pentru utilizarea (adecvată a) acelorași factori. Pe scurt, consumatorii suverani își exprimă preferințele, forțându-i pe producători să-și ajusteze activitățile pentru a le îndeplini dorințele cele mai stringente. Așadar, consumatorii sunt cei care determină o tendință de expansiune a industriilor profitabile și de restrângere a celor neprofitabile”(23) . 
 
Cu alte cuvinte, în condițiile pieței libere, performanța economică depinde fundamental și exclusiv de factori economici. Mai exact, de modul în care întreprinzătorii identifică și satisfac cerințele consumatorilor. Întreprinzătorii ce iau decizii de alocare corecte – adică, sunt capabili să identifice corespunzător și să satisfacă eficient aceste cerințe -, obțin o performanță economică ridicată. În timp ce întreprinzătorii ce comit erori alocaționale, performează prost. 
 
Să luăm, însă, acum în considerare circumstanțele economice reale predominante ale vremurilor în care trăim, respectiv condițiile unei economii obstrucționate de amestecul guvernamental în datele pieței (de exemplu, prin controlul anumitor prețuri, prin stabilirea salariului minim pe economie, sau prin manipularea ratelor dobânzii ”de la pupitrul” politicii monetare a băncii centrale). În acest caz tipic pentru zilele noastre, datele pieței de la care pornesc calculele antreprenorilor sunt falsificate de aceste interferențe guvernamentale, rezultatul fiind înșelător. Induși în eroare de operații aritmetice efectuate cu cifre necorespunzătoare, antreprenorii adoptă proiecte care nu corespund celor mai urgente dorințe ale consumatorilor. Dezacordul acestora din urmă se manifestă clar atunci când produsele capitalului prost investit se dovedesc imposibil de vândut pe piață, la prețuri convenabile. Este vorba, în aceste cazuri, despre ceea ce numim îndeobște ”afaceri proaste”. Sau, pentru contextul discuției noastre, performanță economică proastă. 
 
Rezultă, din cele arătate mai sus, că atât în cazul economiilor libere, cât și în cel al economiilor obstrucționate de intervenționism, performanța economică depinde doar de factori economici, în speță de modul în care întreprinzătorii identifică corect și satisfac eficient cerințele consumatorilor. Există însă o diferență fundamentală între cele două situații, și anume: în timp ce în economia liberă erorile antreprenoriale ce afectează performanța economică sunt ”naturale” (în sensul că sunt atribuibile integral și exclusiv deciziilor genuine ale întreprinzătorului), în economia obstrucționată, în schimb, aceste erori sunt ”artificiale”, adică induse de intervenționismul guvernamental (care falsifică datele pieței și distorsionează stimulentele întreprinzătorilor).  
 
Aserțiunea tare pe care o susțin aici – anume, că performanța economică depinde în primă și ultimă instanță de factori economici – își găsește sprijin și într-o serie de cercetări derulate de-a lungul timpului. Astfel, cred că merită să evoc faptul că Montesquieu a argumentat, la vremea lui, că piețele însele sunt elementul cheie în crearea factorilor comportamentali decisivi – precum încrederea – pentru ca societatea să poată funcționa corespunzător. Bazându-se pe exemplul unor țări europene ale timpului său, el a susținut că piețele însele au creat circumstanțele favorabile pentru creșterea performanțelor economice și, în felul acesta, pentru afirmarea comunităților civilizate. 
 
Pe același fir al analizei, la începutul secolului al XX-lea, sociologul Georg Simmel a adus o importantă completare argumentației lui Montesquieu: nu piețele per se, ci piețele libere competitive au fost cele care au facilitat afirmarea și consolidarea lumii civilizate, întemeiată pe performanță economică ridicată. În opinia lui Simmel, piețele necompetitive, a căror funcționare este distorsionată prin intervenții etatiste, nu au cum să faciliteze astfel de evoluții (în speță, performanțe economice ridicate); performanțele ridicate putându-se obține doar atunci când operatorii de pe piață pot concura liber între ei pentru obținerea unei cote cât mai mari de piață. 
 
În vremurile noastre, subiectul a fost reluat de o serie de alte studii, cel mai recent dintre ele – cel puțin după știința mea – demontând mitul că fiecare societate are nevoie de un tip aparte de economie – o mai veche reminiscență marxistă(24). Concluziile studiului îi contrazic pe cei care susțin că sistemul capitalist bazat pe piața liberă nu se potrivește în unele locuri de pe mapamond; că economia de piață nu poate funcționa în societăți care nu au o tradiție a dreptului de proprietate privată ș.a.m.d. Cercetările intreprinse de autorii menționați au confirmat – la mulți ani distanță de investigațiile lui Montesquieu și Simmel - că piața liberă dezvoltă ea însăși comportamentele adecvate pentru creșterea performanțelor economice și, în felul acesta, a bunăstării societății. În opinia celor citați mai sus, concurența instituie tocmai acele valori care sprijină funcționarea pieței, nu o subminează, așa cum credea Marx. Pentru acești autori, piața duce inclusiv la creșterea nivelului de încredere al indivizilor, facilitând astfel relațiile inter-umane și sporind coeziunea socială. 
 
Ca să închei, cred că ideile importante pe care le putem capitaliza pe baza discuției de mai sus ar fi următoarele:
- performanța economică depinde de calitatea deciziilor alocaționale ale operatorilor de pe piață. Adică, de modul în care ei identifică corect și satisfac eficient dorințele cele mai stringente ale consumatorilor;
- la rândul ei, identificarea corectă și satisfacerea eficientă a acestor dorințe depind de talentul antreprenorial al operatorilor de pe piață, pe de o parte, precum și de gradul de interferență guvernamentală obstrucționistă în libera funcționare a pieței, pe de alta;
- piața liberă concurențială este ea însăși factorul generator și facilitator decisiv, premisa indispensabilă și suficientă, pentru un nivel ridicat al performanței economice. Și aceasta, indiferent și dincolo de timpul istoric, poziționarea geografică, moștenire etnică sau credințe religioase. Spiritul antreprenorial este același, fără circumscrieri temporale și spațiale, atâta timp cât el se poate manifesta pe o piață liberă de interferența guvernamentală; 
- consecința tare a acestei stări de lucru este aceea că performanța economică depinde primordial și nemijlocit doar de factori de natură economică;
- ca atare, este exclus ca relația dintre performanța economică și credințele religioase să fie una directă și cauzală. Cel mult, o astfel de relație nu poate fi decât indirectă și contextuală. În sensul că religiozitatea poate influența, alături de o paletă largă de alți factori contextuali, fie circumstanțele personale ale manifestării talentului antreprenorial, fie circumstanțele societale ale acceptabilității intervenționismului etatist. Atât și nimic mai mult.
 
Note:

1.Vezi Paul Oslington (2003): Economics and Religion, Vol.I, Cheltenham/UK, Edward Elgar Publishing Limited, p.IX.

2. L.Guiso, P. Sapienza, L. Zingales (2003), People’s Opium? Religion and Economic Attitudes, Journal of Monetary Economics, 50 (1), pp.225-282. 

3. B. R. Chiswick (1983), The Earnings and Human Capital of American Jews, Journal of Human Resources, 18 (3), pp.313–336. 

4. R. B. Freeman (1986), Who Escapes? The Relation of Churchgoing and Other Background Factors to the Socioeconomic Performance of Black Male Youths from Inner-city Tracts, în R. B. Freeman and H. J. Holzer (eds.), ”The Black Youth Employment Crisis”, University of Chicago Press, Chicago and London, pp.353-376.

5. C. G. Ellison (1991), Religious Involvement and Subjective Well-being,  Journal of Health and Social Behavior
, 32(1), pp 80-99. 

6. T. D. Evans, F. T. Cullen, R. G. Dunaway, V. S. Burton, Jr. (1995), Religion and Crime Reexamined: The Impact of Religion, Secular Controls, and Social Ecology on Adult Criminality, Criminology, 33 (2), May, pp.195-224. 

7. R.La Porta, F. Lopez-de-Silanes, A. Shleifer, R. W. Vishny (1997), Trust in Large Organizations, American Economic Review, 87 (2), pp.333-338. 

8. R.Inglehart (1999), Trust, Well-being and Democracy, în M. Warren (ed.), ”Democracy and Trust”, Cambridge University Press, New York și Cambridge, pp.88-120. 

9. U.Blum, L. Dudley (2001), Religion and Economic Growth: Was Weber Right?, Journal of Evolutionary Economics, 11(2), pp.207-230. 

10. R. M. Stulz, R. Williamson (2001), Culture, Openness and Finance, NBER, Working Paper 8222, April. 

11. R. J. Barro, R. M. McCleary (2002), Religion, Economy, and Society in an International Panel, NBER, 
Working Paper 8931, May. 

 12. Vezi, de exmplu, Benito Arrunada (2004): The Economic Effects of Christian Moralities, Barcelona, Universitat Pompeu Fabra, pp.3-4.
 
13. L.R.Iannaccone (1998), Introduction to the Economics of Religion, Journal of Economic Literature, 36 (3), pp.1465-1495.

14. Corry Azzi, Ronald Ehrenberg (1975), Household Allocation of Time and Church Attendance, Journal of Political Economy, 83 (1), February, pp.27-56.

15. Ronald G.Ehrenberg (1977), Household Allocation of Time and Religiosity: Replication and Extension, Journal of Political Economy, 85 (2), April, pp.415-423.
 
16. R.B.Ekelund, R.F.Hebert, R.D.Tollison, G.M.Anderson, A.B.Davidson (1996), Sacred Trust: The Medieval Church as An Economic Firm, New York, Oxford University Press.

17. R.B.Ekelund, R.F.Hebert, R.D.Tollison (1989), An Economic Model of the Medieval Church: Usury as a Form of Rent Seeking, Journal of Law, Economics, and Organization, 5 (2), Fall, pp.307-331.

18. R.B.Ekelund, R.F.Hebert, R.D.Tollison (1992), The Economics of Sin and Redemption: Purgatory as a Market-Pull Innovation ?, Journal of Economic Behavior and Organization, 19, pp.1-15.

19. R.Stark, R.Finke (2000), Acts of Faith: Explaining the Human Side of Religion, Berkeley, University of California Press.

20. Exemplare pentru această nouă abordare sunt cercetările întreprinse de economistul român Paul Fudulu (vezi, mai ales, lucrarea sa: Compatibilitatea marilor religii cu performanța economică. O decriptare economică a dogmelor, București, Editura Universității București, 2010).

21. Mă refer la următoarele circumstanțe limitative: se vorbește doar despre două megaobiective (puterea generală și avuția absolută), în condițiile în care tipologia megaobiectivelor poate fi ușor și firesc lărgită (bunăoară, luând în considerare și megaobiectivul comuniune interpersonală); este pus în lucru doar un criteriu direct de consistență din cele patru identificate; sunt puse în lucru doar două dintre cele șapte criterii indirecte identificate; cele șapte religii investigate nu sunt omogen clasificate prin raportare la toate cele trei criterii de consistență aplicate. Și lista ar putea continua.

22.Voi prelua, în continuarea acestei secțiuni, liniile de analiză și argumentația dezvoltate de Ludwig von Mises în lucrarea sa ”The Trade Cycle and Credit Expansion: The Economic Consequences of Cheap Money”, inclusă în L. von Mises: On the Manipulation of Money and Credit, editată de P.Greaves Jr., Dobbs Ferry, NY, Free Market Books, 1978 (am folosit traducerea realizată de Dan Cristian Comănescu).

23. Ludwig von Mises, op.cit.

24. Patrick Francois, Thomas Fujiwara și Tanguy van Ypersele (2009): Competition builds trust (http://www.voxeu.org/index.php?q=node/3906)