Modelul personalist al teologiei ortodoxe

Am văzut că principalele modele din știința economică ce explică comportamentul uman  propun viziuni diferite asupra raționalității. Astfel:
- modelul neoclasic al lui Homo oeconomicus operează cu conceptul de raționalitate perfectă. El asumă că actorul individual este un maximizator care, urmărindu-și propriul interes și dispunând de completitudinea informațiilor, este în măsură să ia întotdeauna deciziile cele mai bune;    
- în schimb, modelul psihologist propus de economia comportamentală și experimentală folosește conceptul de raționalitate constrânsă. El asumă că, în procesul de luare a deciziei, raționalitatea indivizilor este limitată de informațiile inevitabil incomplete de care ei dispun, de limitele cognitive intrinseci ale minților lor, precum și de timpul limitat de care ei dispun pentru a lua decizii. Iar efectul cumulat al tuturor acestor constrângerii îl reprezintă erorile repetate de judecată (anomaliile cognitive) pe care le comit actorii economici. Ceea ce înseamnă că aceștia nu pot realiza întotdeauna maximizarea scopurilor urmărite, așa cum postuează modelul neoclasic. Neputând lua întotdeauna deciziile cele mai bune (optime), actorii economici urmăresc satisfacerea, și nu maximizarea, scopurilor vizate.

Pentru scopul analizei pe care v-am propus-o, îmi voi opri acum atenția asupra aserțiunilor modelului psihologist. În acest sens, mesajul pe care îl transmite modelul psihologist este clar: într-o lume care tinde să se globalizeze și să se standardizeze, este nevoie să se înțeleagă că la baza deciziilor de afaceri stau factori ce înseamnă  mai mult decât niște parametri financiari, cum ar fi media și varianța câștigurilor viitoare. Elementele cheie trimit către predispoziții emoționale, către sentimente precum teama, speranța, răbdarea, presimțirea, nerăbdarea, mândria sau regretul, care determină toleranța față de risc, aversiunea față de pierdere, precum și aversiunea față de regret. 

Într-un cuvânt, modelul psihologist argumentează că predispozițiile emoționale afectează modalitatea în care investitorii evaluează alternativele cu care se confruntă și, în felul acesta, el realizează o ”breșă” conceptuală vitală pentru discuția noastră, întrucât el realizează legitimizarea problematicii stărilor emoționale în interiorul analizei economice.  

Prin ”breșa” astfel creată de psihoeconomiști, se poate acum propune o perspectivă alternativă celei dezvoltate de modelul psihologist, respectiv perspectiva personalistă a învățăturii de credință creștin-ortodoxă cu privire la aceeași problemă, cea a emoțiilor, pe care ea le numește afecte. Altfel spus, se poate propune perspectiva oferită de învățătura de credință creștin-ortodoxă, bazată pe adevărul revelat mărturisit de Sfinții Părinți ai Bisericii Răsăritene referitor la natura umană, în general, și la raționalitatea comportamentului uman, în particular.  
 
Conform învățăturii patristice, Dumnezeul nostru este Dumnezeu, Unul în Treime, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh, în care Tatăl este Mintea, Fiul este Cuvântul, cu care împreună este Duhul Sfânt(1) . Iar în Canonul Sfintei Treimi se spune: „Ca să arăți oamenilor Dumnezeirea Ta, una cea întreit strălucitoare, ai zidit mai înainte pe om, după chipul Tău alcătuindu-l și i-ai dat lui minte și cuvânt și duh, ca un iubitor de oameni”(2) .
 
În același sens - adică al faptului că, în starea zidirii sale initiale după chipul lui Dumnezeu, firea umană este minte, rațiune și duh -, Sfântul Grigorie Palama spune că Adam este „Fire Treimică după Treimea supremă, fiind făcută după Chipul ei ... ca mintală (înțelegătoare), cuvântătoare și duhovnicească”(3) . Iar Sfântul Grigorie de Nazianz adaugă: "Omul, viețuitor rațional, a primit de la Dumnezeu semințele (rațiunile lucrurilor), pe care să le cultive, adică să fie cultivator de plante nemuritoare, de cugete dumnezeiești(...)”(4) .
 
Prin urmare, Sfântul Maxim Mărturisitorul spune și el: „Dumnezeu, care a zidit firea omenească, nu a creat împreună cu ea nici plăcerea, nici durerea din simțire (din simțuri), ci a dat minții ei o anumită capacitate de plăcere, prin care să se poată bucura în chip tainic de El”. Însă, „această capacitate (care e dorința naturală a minții de Dumnezeu-n.n.), lipind-o primul om de simțire îndată ce a fost creat, și-a văzut plăcerea mișcându-se potrivnic firii, spre lucrurile sensibile, prin mijlocirea simțurilor (...)”(5) .
 
Din spusele Sfântului Maxim reies, în felul acesta, etapele prin care a trecut omul: 
- mai întîi, etapa neprihănirii, când mintea avea o dorință naturală de Dumnezeu, când cugetul iubea pe Dumnezeu; 
- apoi, etapa căderii, când mintea a coborât spre plăcerea din simțuri, apărând astfel afectele (pofta după mâncare, plăcerea de mâncare, frica, întristarea etc.).  
 
Înseamnă că afectele nu au fost create la început împreună cu firea oamenilor, nu intră în definiția firii. Ele sunt de fapt o urmare a păcatului strămoșesc și sunt necesare firii noastre de după cădere, ajutând la conservarea ei.
 
Prezența afectelor în firea omului a avut drept consecință cardinală faptul că, după cădere, omul nu mai este în mod obișnuit minte, rațiune și duh - cum era în starea inițială -, ci este: rațiune (ca potență a tuturor actelor de cunoaștere și de cugetare); poftă (ca potență a tuturor dorințelor și poftirilor); și mânie/iuțime/irascibilitate (ca potență impulsivă a actelor de curaj, de bărbăție, de impulsivitate bună sau rea). 
Atâta vreme cât afectele sunt ținute în marginile care le fac utile firii ele sunt bune. Adică, „afectivitatea trupească legată de starea actuală a noastră, este ceva inferior în raport cu firea noastră, dar totuși ceva necesar în existența ei pământească actuală”(6) .
 
Astfel omul, prin intermediul rațiunii, poate crea un echilibru între poftă și irascibilitate și astfel el poate să fie în armonie cu el însuși, cu ceilalți și cu Dumnezeu. Pentru aceasta este ajutat și cu postul, rugăciunea, Sfintele Taine, toate sprijinindu-l pe drumul vieții creștine.
 
Totuși, acest echilibru este fragil și greu de ținut, pentru că pofta din simțuri caută să-și depășească măsura. Rațiunea în loc să mai caute spre Dumnezeu, coboară spre simțuri, în locul plăcerii de cele dumnezeiești, hrănindu-se cu plăcerile din lume. Plusul de poftă, aduce o dorire mai mare, aduce frica de a nu le pierde, aduce durerea și mânia când nu le obține, aduce ura față de cei care-i stau în cale și invidia față de cei care le obțin mai mult decât noi. Afectele devin atunci patimi: „Căutăm cu o voință infinită nimicul...ne devorăm unii pe alții ca șerpii furioși. Căci urmărind din pricina iubirii egoiste de sine, plăcerea și silindu-ne să evităm, din pricina aceluiași egoism, durerea, născocim nașterile nenumărate ale patimilor producătoare de stricăciune” (Sfântul Maxim Mărturisitorul)
 
Sub imperiul patimilor, lumea nu mai este percepută în unitatea ei, ci este percepută pătimaș, despățită, și punându-se accentul pe ceea ce ne atrage. Rațiunea, nu numai că slujește poftelor din simțuri, dar și justifică patimile pe care le slujește.
 
Față de cele arătate mai sus, cred că se poate concluziona că, spre deosebire de modelele economice de explicare a comportamentului uman (ce folosesc conceptele de raționalitate perfectă și, respectiv, constrânsă), modelul personalist al teologiei patristice operează cu conceptul de raționalitate volitivă (duală). Este o raționalitate volitivă, întrucât natura afectelor (conforme cu firea sau contrare firii, adică patimi) depinde de voința liberă a omului. Și este o raționalitate duală, deoarece modelul personalist argumentează că tipologia afectelor este funcție de orientarea lor fie spre lume, fie spre Dumnezeu. Când sunt orientate spre lume (în virtutea unei rațiuni căutătoare de cele simțuale), afectele devin rele, intrucât are astfel loc o precumpănire cantitativă și ierarhică a simțurilor (trupescului) asupra spiritului în om, afectele reprezentând o debordare peste orice măsură a simțualității prin caracterul lor de patimă. Din contră, când sunt orientate către Dumnezeu (în virtutea unei rațiuni căutătoare de cele duhovnicești), afectele devin de două ori bune: mai întâi, deoarece sunt menținute astfel, prin voința liberă a omului, în cadrele funcției lor biologice necesare, adică în cadrele necesare conservării trupului; apoi, deoarece în felul acesta puterea manifestată în aceste afecte este atrasă ca să slujească omului în urcușul lui spre Dumnezeu, ele primind astfel o trăsătură spirituală și putând da un accent sporit iubirii omului de Dumnezeu, care începe să fie văzut și iubit prin ele.     

Plusul de înțelegere adus de gândirea patristică

1. Un prim element de noutate introdus de modelul personalist în dezbaterea condiției de astăzi a omului rațional se referă la înțelegerea predispozițiilor emoționale ca afecte. Din perspectiva gândirii patristice, înainte de a fi o sursă a erorilor în deciziile de afaceri, predispozițiile emoționale identificate de modelul psihologist sunt patimi, adică afecte contrare firii, stări ale unor boli sufletești. Iar tratarea predispozițiilor emoționale ca afecte permite lămurirea unor lucruri care sunt fie tratate deficitar, fie lăsate ”în suspensie” de analizele economice (modelele neoclasic și psihologist). 
 
În primul rând, dacă ar fi să ne referim la problema liniei temporale emoționale a modelului psihologist, plusul de înțelegere adus de modelul personalist stă în aceea că el ne permite să vedem că, în spatele proceselor temporale de transformare a speranței în presimțire (respectiv, a sentimentului de teamă în nerăbdare) și de metamorfozare apoi a presimțirii în mândrie (respectiv, a nerăbdării în regret), nu se află atributele vagi și nedefinite de ”sentimente pozitive” (respectiv,  ”sentimente negative”), ci realitatea foarte precisă a manifestării afectelor ca patimi.
 
Astfel, transformarea speranței în presimțire și a presimțirii în mândrie nu este altceva, din perspectiva teoriei afectelor propusă de doctrina creștin-ortodoxă a sufletului, decât reflecția căutării plăcerii câștigului bănesc pentru iubirea pătimașă de sine, ceea ce este de natură să ducă la nașterea a nenumărate patimi, în acest caz patimile mândriei, a slavei deșarte, îngâmfării, a orgoliului. După cum, transformarea sentimentului de teamă în nerăbdare și a nerăbdării în regret nu este altceva decât expresia silinței de a evita durerea pierderii materiale pentru aceeași iubire pătimașă de sine, silință ce naște o serie de alte patimi, precum întristarea, deznădejdea, neîncrederea, jelania. 
 
În al doilea rând, am văzut că în viziunea psihoeconomiștilor predispozițiile emoționale sunt, alături de erorile de procesare a informațiilor și de mecanismele de automistificare, unul din factorii cauzali ai anomaliilor cognitive. Toți acești factori cauzali sunt considerați a fi rezultatul unor procese mentale subconștiente, ce se manifestă persistent și predictibil, și care nu depind de voința omului. Or, plusul de înțelegere pe care teologia patristică îl aduce aici este dat de situarea în chiar centrul explicativ al naturii predispozițiilor emoționale ca afecte tocmai importanța capitală a voinței umane. Am văzut astfel că, prin liberul său arbitru, omul se poate orienta fie spre lume, fie spre Dumnezeu și, în felul acesta, el lucrează cele rele sau cele bune, se lasă copleșit de debordarea simțualității sau pune frâu și măsură plăcerii de cele materiale, își gestionează afectele ca patimi sau ca funcțiuni sufletești conforme cu firea. Și, ca actor economic, el alege să urmeze astfel fie un comportament economic pătimitor (fiind prioritar preocupat de satisfacerea nevoilor sale biologice și materiale și concepându-și viața ca fiind direcționată introvertit spre sinele propriu), fie decide să se nevoiască printr-un comportament economic virtuos (fiind primordial preocupat de împlinirea nevoilor sale duhovnicești prin însăși activitatea sa economică, conferind adâncime vieții sale interioare și experiind o profundă transformare lăuntrică). 
 
În al treilea rând, este evident că de modul în care este explicată natura predispozițiilor emoționale depinde și modul în care este concepută contracararea efectelor lor perturbatoare asupra procesului decizional: 

- pe de o parte, văzând în predispozițiile emoționale niște forme de manifestare a anomaliilor cognitive, psihoeconomiștii preconizează contracararea efectelor lor distorsionante prin intervenții corective în procesele mentale și mecanismele psihologice ale creierului uman; 
- pe de altă parte, înțelegând predispozițiile emoționale ca afecte pătimașe, ca forme ale bolilor sufletești de care suferă actorii economici, teologia ortodoxă aduce ca plus de cunoaștere și înțelegere identificarea singurului tratament salvator: dragostea Domnului nostru Iisus Hristos, mila Lui. Aici, în iadul patimilor asociate mediului în care sunt derulate afacerile, Se coboară Domnul Iisus Hristos, Se coboară Sfânta Treime, Se coboară Maica Domnului cu toți sfinții, se coboară toată Împărăția cerurilor, ca să fie salvați cei împătimiți prin afaceri. Iar cei păcătoși, copleșiși de atâta dragoste, de atâta milă, se pot pocăi. Nu prin tehnicile psihologiei cognitive și nici prin prescripțiile neuroștiințelor se pot trata afectele pătimașe ale operatorilor și decidenților de pe piețe. Ci prin pocăință, sub toate aspectele ei, și astfel mintea se schimbă, adică nu mai caută la plăcerea din simțuri, ci caută plăcerea pe care i-o dă Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Se poate ajunge astfel să se restabilească în sufletele întreprinzătorilor pătimași un echilibru între rațiune, mânie și poftă. Este starea de normalitate sufletească prin care implicarea în activitățile economice, derularea de proiecte de afaceri,  pot deveni mărturii ale dăruirii iubitoare de sine către Dumnezeu și către semeni.

2. Un al doilea element de noutate introdus de modelul personalist, și care decurge direct tocmai din înțelegerea predispozițiilor emoționale ca afecte, se referă la dezvăluirea naturii volitive a raționalități economice. 
 
Am văzut că, din perspectiva analizei economice, raționalitatea depinde de condițiile în care acționează subiecții economici. Astfel, pentru  neoclasici, actorii economici operează în registrul unei raționalități perfecte întrucât, dispunând de potențialul cognitiv necesar prelucrării informațiilor complete la care au un acces nerestricționat, ei sunt capabili să-și formuleze preferințele între alternativele care le stau la dispoziție, să le compare, să le ierarhizeze și să selecteze cea mai bună alternativă. Pentru psihoeconomiști, însă, raționalitatea subiecților economici este constrânsă de incompletitudinea informațiilor, de limtele cognitive ale minții lor, precum și de presiunea timpului în luarea deciziilor. 
 
În orice caz, perfectă ori constrânsă, natura raționalității argumentate de economiști este una exogen-contextuală subiectului uman și, prin aceasta, predispusă fie la un deficit de realism (cum este cazul neoclasicilor), fie la unul de relevanță (cazul psihoeconomiștilor). 
 
În atari condiții, aportul cognitiv și explicativ adus de viziunea patristică constă în dezvăluirea naturii endogen-volitive a raționalității economice. Spune Sfântul Vasile cel Mare : ”Eu sunt de părere că în mintea omului sunt prezente două puteri, una rea și demonică, în stare să ne atragă spre cădere, iar cealaltă dumnezeiască și bună, în stare să ne ridice spre asemănarea cu Dumnezeu”. Iar Sfântul Nicodim Aghioritul zice: ”(...) sunt două voințe în noi, una contrară celeilalte. Una a părții raționale și de aceea se numește rațională și superioară. Cealaltă, a simțurilor și de aceea este numită simțuală, inferioară. Ultima, de obicei, mai este numită și voință irațională, voință a poftelor și a pasiunilor trupești. Cu voința superioară rațională dorim numai lucrurile bune, iar cu cea inferioară dorim numai lucrurile rele”.

Aceasta înseamnă că, datorită libertății voinței sale, omul poate pune rațiunea în mișcare fie cu o putere negativă, cu un duh rău, și atunci rațiunea se întunecă și lucrează sub capacitatea naturală (caz în care omul lucrează cele rele, lăsându-se copleșit de debordarea simțualității și gestionându-și afectele ca patimi), fie cu o putere pozitivă, cu un duh bun, și atunci rațiunea se luminează, se dilată și cuprinde în sine logica harului, logica credinței, atât cât îi este ei cu putință (caz în care omul lucrează cele bune, punând frâu și măsură plăcerii de cele materiale și administrându-și afectele ca funcțiuni sufletești conforme cu firea).
 
În felul acesta, ”filtrând” problematica raționalității economice prin perspectiva oferită de teologia ortodoxă (patristică), suntem acum în măsură să înțelegem că problema reală a raționalității economice nu este caracterul ei intrinsec perfect sau limitat, ci alegerea liberă a actorului economic de a urma un comportament de afaceri pătimaș sau virtuos. 
 
Note:
 
1. Discuția pe care o realizăm în continuare în legătură cu problema afectelor urmează în bună măsură liniile de analiză dezvoltate în Pr.Petre Comșa (2009): Reflecții creștin-ortodoxe la criza financiară și economică, în Oeconomica, Anul XVIII, Nr.2, pp.3-14.
2. xxx Octoihul Mare, Ediția a șasea, București, EIBMBOR, 1975, p.11, apud Pr.Petre Comșa, op.cit., p.5.
3. Sfântul Grigorie Palama (1977): Filocalia, vol.7, București, EIBMBOR, pp.449-450 (Capete despre dragoste, Suta a treia, 25), apud Pr.Petre Comșa, op.cit., pp.5-6.
4. Sfântul Grigorie de Nazianz (2002): Opere dogmatice (Cuvântare la Sfintele Paști), Bucuești, EIBMBOR, p.67, apud Pr.Petre Comșa, op.cit., p.6. 
5. Sfântul Maxim Mărturisitorul (1994): Răspunsuri către Talasie, în ”Filocalia”, vol.3, Ediția a –II-a, București, Editura Harisma, pp.336-337, apud Pr.Petre Comșa, op.cit., p.6. 
6. Pr.Dumitru Stăniloae (2002): Ascetica și mistica Bisericii Ortodoxe, București, EIBMBOR, p.85, apud Pr.Petre Comșa, op.cit., p.7.

       


Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews