După un deceniu, Mariana Gheorghe înlocuită din vârful OMV Petrom. Cine va prelua conducerea celei mai mari companii petroliere din Romania

Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom a înlocuit-o, marți, pe Mariana Gheorghe din funcția de director general (CEO) al companiei, care „a renunțat la mandatul său”, conducerea societății fiind preluată de Christina Verchere.
„În ședința de astăzi, Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom SA a numit-o pe Christina Verchere în funcția de președinte al Directoratului și Director General Executiv (CEO) al OMV Petrom SA. Înainte de ședința Consililului de Supraveghere de astăzi, Mariana Gheorghe a renunțat la mandatul de Președinte al directoratului și CEO al OMV Petrom SA. Renunțarea va deveni efectivă la momentul în care succesoarea va prelua funcția, cel mai târziu pe 20 mai 2018”, se arată într-un copmunicat transmis Bursei de Valori de către OMV Petrom.
„În conformitate cu Actul Constitutiv al OMV Petrom SA, numirea a fost făcută pentru perioada rămasă din mandatul Marianei Gheorghe, până în data de 16 aprilie 2019. Christina Verchere a acceptat numirea și va prelua poziția, în funcție de disponibilitate, cel mai târziu începând cu 21 mai 2018”, se mai arată în comunicat.
Christina Verchere este absolventă a Universității din Aberdeen și a lucrat în ultimii patru ani ca președinte regional al British Petroleum. Anterior, a fost președinte și CEO la BP Canada Energy Group.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Nicușor Dan a semnat pentru defrișarea unui parc din inima Capitalei. Au fost răpuși de drujbe zeci de copaci

Teren intravilan de 3500 de metri aproape de malul lacului Buftea, în satul Mănăstirea, comuna Crevedia, la preț de apartament - Un loc ideal de mutat la casă pentru tine sau pentru mai mulți prieteni cât și o oportunitate de afaceri. VÂNZARE DIRECTĂ

Care sancțiuni? Rubla rusească a ajuns cea mai performantă monedă din lume, depășind dolarul, coroana suedeză, francul elvețian și aurul
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Economie
Locații: București
Subiecte: Giganţii petrolului Productie petrol
Organizații: OMV Petrom
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)