Economistul Dan Diaconu: În realitate, „libertatea” economică pe care-am sperat-o nu s-a dovedit a fi decât o mutare a proprietății de stat în portofoliul unor entități private străine care mimează concurența. Suntem captivi

Libertatea economică la care au sperat românii a însemnat, de fapt, doar trecerea proprietății de stat în mâinile a câtorva entități private din străinătate, scrie economistul Dan Diaconu.
Acesta folosește exemplul comerțului, acolo unde șapte entități străine controlează tot ce înseamnă alimentație publică. Afirmațiile vin în contextul în care Consiliul Concurenței a sancționat șapte companii active pe piața comercializării produselor alimentare din România (3 retaileri și 4 furnizori ai acestora) cu amenzi în valoare totală de 87.713.336 lei (aprox. 18,8 milioane euro).
„Comerțul românesc este controlat de șapte entități: Auchan, Carrefour, Louis Delhaize Group(Cora&Profi), Schwarz Gruppe(Lidl&Kaufland), Metro AG, Coop(Selgros) și Royal Ahold(Mega Image). Oricum am da-o, cam tot ce se vinde prin țară trece pe la aceste mega companii. În prezent ele controlează aproape tot ceea ce mâncați și beți, detergenții pe care-i folosiți, dar și o mare parte din îmbrăcămintea pe care o purtați, multe dintre electronicele pe care le aveți în case s.a.m.d.
O concentrare de asemenea proporții e greu de înțeles din perspectiva securității naționale. E clar că domeniul a fost lăsat voit nereglementat pentru a le permite marilor rechini europeni să acapareze tot, lăsându-ne practic în voia vântului. Acesta este motivul pentru care comerțul autohton e sugrumat, iar grosul profitului se duce la marile lanțuri. Practici comerciale incorecte, achiziții după bunul plac, creșterea nesustenabilă a importurilor și multe altele sunt efectul direct al prezenței pe piață a acestor veritabile lipitori către care se duc o bună parte din banii românilor. Partea proastă e că acum e atât de târziu încât nu-mi dau seama ce s-ar mai putea face. Asta pentru că, în cazul în care companiile menționate decid să părăsească România - supărate de vreo decizie pe care-o percep negativă - pot declanșa o foamete mai ceva decât pe vremea lui Ceaușescu.
Laptele pe care-l beți dimineața, brânza din farfurie, iaurtul și celelate specialități vă sunt oferite de doar cinci companii: Lactalis (liderul absolut al pieței autohtone), Olympus, Danone, Friesland Campina, Hochland Romania. În afara acestora, restul fac figurație. Fermierii români produc anual 5 milioane de tone de lapte, dar de procesat nu se procesează decât a patra parte. De ce, e simplu: telemeaua pe care-o mâncați dimineața se face în Polonia, cașcavalul afumat e adus din Germania s.a.m.d. Un alt domeniu în care bravul Consiliu al Concurenței a declanșat anchete din care a rezultat că totul e OK”, a scris el.
Situația este și mai dramatică în energie. De unde România exporta combustibil rafinat, acum am ajuns să importăm pentru a completa necesarul.
„Combustibilul pe care-l folosiți la mașină provine de la doar trei producători. Asta în timp ce monopolul extracției de petrol e deținut de OMV. La Revoluție, România avea zece rafinării, și procesa aproximativ 34 milioane de tone de petrol. Nu aveam capacitatea să consumăm atâta petrol, dar planul de dezvoltare prevedea că, la un moment-dat, se va ajunge la această capacitate. Așa că, până să ne dezvoltăm, exportam în draci în Occident carburant rafinat aici. Acum am mai rămas cu doar trei rafinării, iar necesarul de combustibil îl importăm. Am ajuns mai rău decât iranienii din vremea lui Ceaușescu: ei ne dădeau țiței contra tractoare, ciment s.a.m.d. Noi acum pompăm petrolul autohton până la rafinăria OMV din Viena pentru a importa produse petroliere finite. Asta în timp ce rafinăriile noastre au fost date la fier vechi.
Gazul cu care vă încălziți e furnizat de Romgaz (slavă Domnului, încă aparținând statului) și de omniprezentul OMV. În afara lor mai sunt doar rușii prin cozile de topor de prin Elveția.
Grâul românesc este colectat și depozitat de o mână de companii care, după dorință, pot crește sau scădea prețul fără nicio problemă. Ei controlează exportul și tot ei fac falsele importuri. Variația prețului pâinii de la raft ar trebui să vă pună pe gânduri, dar întrucât ei sunt invizibili, de-aceea vi se pare că toată creșterea e un blestem. Poate o fi, dar unul fabricat cu atenție.
Știați că sunteți obligați ca orice tranzacție de peste 5000 EUR s-o faceți prin intermediul băncilor? Probabil nu vi se pare exagerat, doar salariul/pensia vi le încasați aproape obligatoriu prin intermediul băncii și tot acolo vă păstrați banii. Așa e că nu e nimic în neregulă? Oare? V-ați gândit totuși că avem de-a face cu un cartel format din câteva bănci și că pe această piață statul mai are undeva sub 5%? Că aceste „plăți obligatorii” vin la pachet cu tributul obligatoriu pe care trebuie să-l plătiți băncilor sub forma diverselor comisioane? Nu-i totuși ciudat că banul, un monopol al statului, devine prin această cartelizare o chestiune strict privată și controlată din afara țării? Probabil acum înțelegeți de ce Guvernatorele e atât de scump la vedere și alege să ignore audierile solicitate de comisiile parlamentare.
Sunt doar câteva exemple pe care vi le-am dat și care ar trebui să vă tragă un semnal de alarmă. În realitate, „libertatea” economică pe care-am sperat-o nu s-a dovedit a fi decât o mutare a proprietății de stat în portofoliul unor entități private străine care mimează concurența. Și dacă statul mai avea milă în ceea ce privește prețurile, privații optimizează în draci profiturile, făcându-vă să scoateți cât mai mulți bani din buzunare. De asemenea, cei care-au acaparat economia produc daune iremediabile țării întrucât, în locul producției interne preferă importurile, destabilizând astfel și contul curent, dar și piața forței de muncă.
Atunci când vă întrebați de ce ne-a plecat din țară atâta amar de forță de muncă, uitați-vă cu atenție spre cei cărora le-am amanetat economia. De asemenea, dacă vă îngrijorează creșterea gradului de îndatorare al țării, dați un ochi în farfurie și conștientizați că eticheta frumos colorată și otrăvurile dichisite le luați din import, alimentând astfel deficitul de cont curent și, automat, influențând gradul de îndatorare. Și nu doar propria sănătate o distrugeți consumând fake-urile acelea penibile, ci și sănătatea economică a țării. Realitatea e că suntem captivi, iar libertatea ne-am vândut-o pe nimic atunci când urlam că ne-am luat-o înapoi. N-am luat de fapt nimic altceva în afara iluziilor”, a conchis el.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Nicușor Dan a semnat pentru defrișarea unui parc din inima Capitalei. Au fost răpuși de drujbe zeci de copaci

Teren intravilan de 3500 de metri aproape de malul lacului Buftea, în satul Mănăstirea, comuna Crevedia, la preț de apartament - Un loc ideal de mutat la casă pentru tine sau pentru mai mulți prieteni cât și o oportunitate de afaceri. VÂNZARE DIRECTĂ

Care sancțiuni? Rubla rusească a ajuns cea mai performantă monedă din lume, depășind dolarul, coroana suedeză, francul elvețian și aurul
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)