Trăiesc într-o zonă în care au existat întotdeauna mineri, anume oameni simpli care au muncit mereu din greu. În primii ani după '89 președintele de atunci, dl. Iliescu, avea nevoie de minieri, aceștia făceau excursii regulate spre București pentru a-i strivi oponenții politici. Așa de face că după '89 minierii au fost primii beneficiari ai efectului Cantillon, țin minte că cei care veneau să cumpere medicamente din farmacia mamei mele plăteau mereu cu bancnote de valori mari, noi și neuzate, proaspăt scoase din tiparnița cu bani. Era transparent, primitiv și ineficient, pe măsura primitivismului și brutalității domnului Iliescu, pe măsura lipsei de experiență a domnului Mugur Isărescu aflat pe atunci la începutul carierei de falsificator de bani. Știam cu toții că minierii erau plătiți cu bani nou tipăriți, că noi ceilalți urmam să suportăm efectele inflației în vreme ce minierii își puteau cumpăra bunurile la prețuri încă neinflaționate. Și acum, după zeci de ani de zile, am pacienți care atunci și-au cumpărat joagăre, camioane (care între timp au devenit firme de transport) etc. În ziua de azi chestiunile sunt identice ca mod de funcționare, sunt însă mult mai eficiente și, mai ales, mult mai discrete. Expansiunea monetară nu mai este folosită pentru a mitui mii de minieri, mai bine mituim oameni spălați, oameni cu care putem să bem o bere pe un yaht sau o cupă de șampanie fără să vedem mâini muncite, bătături și alte chestiuni nedecorative, de neafișat în lumea bună.

Să vedem așadar ce înseamnă efectul Cantillon. Pe scurt Richard Cantillon a observat că în perioadele de inflație banii proaspăt tipăriți nu sunt distribuiți în mod uniform în economie, că există oameni care pierd și oameni care câștigă de fiecare dată când masa monetară crește.

 

Să presupunem că avem o economie foarte simplă: Ion, Maria, Gheorghe și Elena au împreună zece lei. Pe piață avem un singur bun, este vorba de ouă, mai precis de zece ouă. Zece lei și zece ouă. Să zicem că Ion are trei lei și cumpără trei ouă. Apoi Maria are doi lei, va cumpăra două ouă, Gheorghe are patru lei și va cumpăra patru ouă în vreme ce Elenei cu un leu îi va rămâne un ou de cumpărat. Sunt oameni bogați, dar și săraci. Gheorghe este cel mai bogat, poate cumpăra patru ouă lunar. Elena cu un singur ou este cea mai săracă din grup. Acum Gheorghe se gândește că ar vrea să mănânce șase și nu patru ouă lunar. Vorbește cu cel Viclean, cu Mugur, paznicul tiparniței de bani, și îi cere doi lei în plus. Mugur îi spune că-i dă și-l avertizează pe Gheorghe că-i este acum dator și-l mai avertizează să cheltuiască rapid toți banii. Gheorghe asta face: se duce rapid cu cei șase lei la piață. Vânzătorul, surprins, îi dă șase ouă cu șase lei. Vine apoi Maria și cere cele două ouă corespunzătoare celor doi lei. Vânzătorul, văzând că Gheorghe a cumpărat mai mult, îi cere doi lei pe un ou. Maria pleacă bombănind cu un ou acasă. Apoi vine Ion care pleacă la casa sa tot cu un ou. Obosită și obidită Elena ajunge ultima la piață. Vânzătorul are deja mai mulți bani decât a avut luna trecută, știe deja că va trebui să muncească mai mult pentru Gheorghe căci acesta cumpără mai multe ouă, nu este foarte interesat de leul Elenei. Elena pleacă fără nici un ou, va trebui să muncească mai mult, va trebui să producă doi lei și nu unul pentru a-și putea cumpăra același ou pe care până acum și-l cumpăra cu un leu.

Descrierea de mai sus poate suferi în subtilitate dar este ilustrativă pentru chestiunile importante.

- în primul rând Mugur cel Viclean nu a produs mai multe ouă, a modificat doar alocarea acestora. Prin manevre inflaționiste nu devenim mai bogați, nu se produc mai multe ouă, mașini etc.

- inegalitatea și mai accentuată între oameni apărută după inflație nu are legătură cu meritele acestora în producția de bunuri și servicii pentru semenii lor. Bogăția este dată de aproprierea de Mugur cel Viclean (anume autoritatea emitentă de monedă), sărăcia este rezultatul ignorării existenței lui Mugur, nu al lipsei de competență sau de hărnicie.

Este acum limpede de ce la fiecare pornire a tiparniței de bani dispare câte o parte a economiei cu adevărat private în hăul fondurilor de investiții bine conectate, al băncilor etc. Este limpede de ce stânga marxistă este favorabilă expansiunii monetare, este limpede motivul pentru care conservatorii și liberalii dar și socialiștii care doresc cu adevărat să reprezinte chiar oameni care muncesc iar nu conglomerate de genul minorități de culoare plus LGBT+ etc șamd ar trebui să facă tot ce pot pentru a nu permite pornirea tiparniței de bani.

Este de notat că sistemul descris mai sus este profund inechitabil, este limpede că acesta nu poate exista în lipsa unei propagande acerbe ai cărei destinatari sunt tocmai pierzătorii sistemului. De aceea zona media, lumea populată de personaje precum domnii Mândruță, Ioniță, Liiceanu sau Pleșu este atât de importantă pentru Mugur cel Viclean, în absența propagandei oamenii s-ar întoarce la o monedă naturală (aurul), necontrolată politic. Mugur cel Viclean devine personajul central al politicii, tot restul actorilor sunt meniți să creeze atmosfera cețoasă în care autoritatea monetară stabilește câștigătorii și pierzătorii fiecărui puseu inflaționist.

Von Hayek folosea o comparație pentru a explica modul în care banii pătrund în economie, scria că procesul pătrunderii banilor în economie este similar turnării mierii într-o cană, anume în centrul cănii mierea este mai groasă, aceasta curge încet către marginile cănii. La fel, banii sunt mulți și ușor de câștigat în proximitatea autorității monetare emitente, sunt puțini și greu de câștigat pe măsură ce ne îndepărtăm de aceasta. De aceea dl. Mândruță are probleme serioase, muncește să-și pună yahtul la punct, în vreme ce inginerul, muncitorul, arhitectul sau un profesor de provincie se zbat în anonimat și nevoie având probleme mundane, lipsite de importanță. Este de notat că dacă de pe urma domnului Mândruță nu rămâne ceva ce semenii săi să poată folosi într-un fel sau într-altul, muncitorii, inginerii, arhitecții, țăranii etc fac posibilă și uneori plăcută lumea în care trăim.

Efectul Cantillon ne arată de ce oamenii bogați și bine conectați sunt în favoarea pornirii mașinii de tipărit bani, înțelegem acum că nu dorința de a-i proteja pe cei vulnerabili  îi face să pledeze în vremuri de restriște pentru împrumuturi, eurobonduri etc etc.

Este important să înțelegem mecanismele descrise mai sus, poate că acum, în timpuri grele, vom încerca să înțelegem modul în care omul simplu este strivit, vom încerca să înțelegem mecanisme cu care nu vrem să ne batem capul atunci când timpurile sunt mai bune.

Este criză, este timpul ca cei mai săraci dintre noi să devină și mai săraci, este timpul ca cei mai bogați să devină și mai bogați.