Pornind de pe poziții ireconciliabile, reprezentanții majorității parlamentare și ai mediului financiar (plus susținătorii săi politici) par să-și fi atenuat dezacordurile la ultima dezbatere publică privind proiectul de lege.
 
Senatorul Daniel Zamfir admisese anterior că proiectul său e perfectibil, BNR venise cu o propunere de algoritm de plafonare deși inițial combătea inițiativa pe motiv că este anticoncurențială (e drept, draftul BNR pomenește doar de plafonarea dobânzilor la creditele bancare fără să includă și IFN-urile), reprezentanții ALDE prin senatorul Vosganian au în vedere o plafonare diferențiată, pe tipuri de credite, părere împărtășită marți și de șeful Consiliului Concurenței, reprezentatul ANPC susține că plafonarea trebuie să țină cont de realitățile pieței și să nu încurajeze cămătăria, etc. Să nu uităm că pozițiile aparent diametral opuse pe care s-au plasat inițial reprezentanții PSD și cei ai PNL aveau motivații electorale certe, stânga având printre clienții IFN-urilor mulți votanți potențiali iar dreapta încercând să nu ofere adversarilor motive să capitalizeze electoral plafonarea dobânzilor la credite.

ImunoMedica


Una peste alta, traiectoria pe care s-au înscris dezbaterile pare să difere radical de evoluțiile petrecute în cazul unor alte proiecte sensibile aprobate de Parlament privind relația debitori-instituții financiare (legea dării în plată și legea conversiei împrumuturilor în valută). Și în acele cazuri dezbaterile porniseră tensionat, cu refuzul agresiv al sectorului bancar de a lua în calcul varianta propusă de către legiuitori (plus ceva amenințări cu DNA-ul dinspre BNR), ferpare prin ziare și atmosferă de sfârșit de lume comandată prin media. În final, cum din poziții ireconciliabile rareori iese ceva fiabil, una dintre legi a ieșit castrată (darea în plată nu se aplică programului Prima Casă) iar legea conversiei a picat la Curtea Constituțională. Dacă în primul caz există totuși speranța că abandonarea de către stat a programului Prima Casă la un moment dat va oferi în final o sferă de aplicabilitate legii (în cazul unor viitoare credite ipotecare fără garanție de stat), în cel de al doilea debitorii au rămas la mâna băncilor fiind nevoiți să accepte soluțiile de conversie impuse sau să se judece mai departe cu acestea, cu riscurile de rigoare (să piardă niște bani în plus).

Morala poveștii din spatele inițiativei de plafonare a dobânzilor este că renunțarea la pozițiile ireconciliabile poate duce în final la o lege mai bună pentru toată lumea, chiar dacă fiecare va trebui să mai lase câte ceva din pretențiile inițiale, și la șanse mai mari ca soluția negociată pe toate părțile să se aplice efectiv fără tălpi puse la CCR. Mediul financiar a acceptat realitatea că există soluții de plafonare prin mai multe state europene și asta nu afectează principiile pieței libere, inițiatorul legii a acceptat că nivelul de 18%, deși pare ok pentru bănci, este exagerat de mic pentru finanțările cu grad mare de risc și ar putea determina retragerea unor IFN-uri din piață, PNL-ul a observat că diferențierea plafoanelor ar putea să afecteze pozitiv și o parte din clasa de mijloc cu împrumuturi bancare de nevoi personale iar PSD-ul își dă seama că fixarea unor praguri prea joase lasă o parte a propriului electorat fără alternative viabile în cazul unor împrumuturi de ultima instanța pe termen scurt.
 
Cum fiecare parte pare să fi observat care sunt punctele slabe ale argumentației sale de prima instanță, rămâne doar să așteptăm definitivarea unei soluții de compromis care să aibă de această dată o viață mai lungă și o aplicabilitate mai largă decât precedentele legi privind relația dintre consumatorii de servicii financiare și finanțatorii.