Florin Cîțu, despre noua OUG privind amânarea plății ratelor: Dobânda este zero. Plata se va face eșalonat în 60 de rate egale

ACTUALIZARE 31.03/ 8.20 Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, spune că cererile de suspendare a ratelor pot fi depuse până la 45 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență. El a mai precizat că cei care își plătesc restanțele până la momentul în care fac solicitarea de amânare sau de suspendare a ratelor pot beneficia de această facilitate.Florin Cîțu a declarat, luni seară, la finalul ședinței de Guvern, că dobânda aferentă perioadei de suspendare la creditele ipotecare va fi zero.
"A trebuit să introducem câteva observații pentru a clarifica această măsură să fie foarte clar pentru toată lumea pentru că am văzut foarte multe discuții în spațiul public. Am vrut să elimin orice urmă de îndoială. În ceea ce privește ratele la creditele pentru persoanele fizice la credite ipotecare. Acolo statul garantează 100% dobânda pe o perioadă de cinci ani de zile. Dar pentru că au apărut foarte multe dezbateri în spațiul public, am vrut să fie foarte clar modul în care se face lucru și astfel am spus dobânda aferentă perioadei de suspendare, se calculează potrivit prevederilor contractului de credit și reprezintă o creanță distinctă și independentă în raport cu celelalte obligații izvorâte din contractul de credit. Ce am introdus noi, la această creanță dobânda este 0% și plata de către debitor a acestei creanțe se va face eșalonat în 60 de rate lunare egale începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de amânare. Ca să eliminăm orice discuție în spațiul public, am introdus această clarificare, dobânda este 0 la această creanță”, a declarat ministrul Finanțelor.
El a mai spus că suspendarea ratelor poate fi solicitată până la 45 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței.
"În același timp am văzut iarăși discuții în spațiul public despre perioada în care oamenii pot să ceară această suspendare a ratelor până la nouă luni. Ordonanța care a fost trimisă spre publicare în această seară oferă clienților posibilitatea de a suspenda ratele până la nouă luni de zile și am extins, am schimbat puțin modalitatea și se pot depune aceste cereri cel mai târziu până la 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Deci cetățenii au 45 de zile de la intrarea în vigoare a acestei ordonanțe aceste cereri. Au fost discuții în spațiul public că nu este timp, acum sper că avem timp toți cei care doresc să folosească această facilitate să depună cererile”, a explicat Florin Cîțu.
El spune că a mai fost făcută o clarificare la această ordonanță și de această suspendare a ratelor pot beneficia și cei care achită restanțele până la data solicitării acestei facilități.
"Și încă o clalificare care a apărut în această ședință de guvern tot după discuțiile cu cei care doresc să folosească această facilitate. Inițial se spunea facilitatea prevăzută poate fi acordată doar pentru creditele care nu înregistrează restanțe la data restituirii stării de urgență pe teritoriul României, am adăugat sau debitorii au afectat plata acestor restanțe până la data solicitării suspendării obligației de plată prevăzute la alineatul 1. Astfel, cei care își plătesc restanțele până la momentul în care fac solicitarea de amânare sau de suspendare a ratelor pentru nouă luni de zile pot să beneficieze și aceștia de această facilitate”, a mai declarat Florin Cîțu.
Știrea inițială
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a precizat, într-o postare pe Facebook, că Ordonanța care amână plata ratelor până la 9 luni nu este retrasă, în ciuda unui document oficial care arată acest lucru.
Florin Cîțu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că Ordonanța va fi corectată în ședința de Guvern, care va avea loc luni, de la ora 17.00.
”Ordonanța care amână plata ratele romanilor până la 9 luni(!!!) nu este retrasa! Câteva observații ale MFP care clarificau mai multe discuții apărute în spațiul public au fost omise din varianta trimisă spre publicare. Astăzi în ședința de guvern de la ora 17:00 corectăm această eroare. Varianta cu toate observatiile incluse se va publica dupa sedinta de guvern de astazi”, a scris Florin Cițu, pe Facebook.
Documentul, cu antetul Secretariatului General al Guvernului, a fost trimis Camerei Deputaților, în scopul retragerii Ordonanței de Urgență A Guvernului nr.34/26.03.2020 pentru acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori, înaintată spre publicare în Monitorul Oficial, cu adresa nr.34/O.U/30.03.2020.
Marcel Ciolacu a taxat bâlbâiala Guvernului Orban și a spus că retragerea de la publicare a ordonanței ”e o nouă dovadă de prostie și haos în care acest Guvern aruncă românii și firmele românești”.
Ordonanța prin care se amână plata ratelor de către români a fost adoptată, săptămâna trecută, de Guvern. Ministrul Finanțelor anunța atunci că ratele la bănci pot fi suspendate la cererea debitorului, persoană fizică sau juridică.
Durata de suspendare poate fi cuprinsă între una și nouă luni, dar aceasta nu va depăși data de 31 decembrie 2020.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Care sancțiuni? Rubla rusească a ajuns cea mai performantă monedă din lume, depășind dolarul, coroana suedeză, francul elvețian și aurul

14 Aprilie 1989: Clipa 0 a României - Prima țară din lume fără datorii!

Teren intravilan de 3500 de metri aproape de malul lacului Buftea, în satul Mănăstirea, comuna Crevedia, la preț de apartament - Un loc ideal de mutat la casă pentru tine sau pentru mai mulți prieteni cât și o oportunitate de afaceri. VÂNZARE DIRECTĂ
Recomandările noastre

CNA nu a văzut INCITAREA LA CRIMĂ a candidatului PNL-UDMR-PSD Crin Antonescu de pe toate ecranele patriei iar BEC cenzurează un clip contra introducerii homosexualismului la grădiniță. ȚARA LUI FUNDU'N SUS. CÂT ÎI MAI LĂSĂM?

Senatorul Virgiliu George Vlăescu acuză: ”Ambasadorii din SUA și Israel trădează România, iar partidele de la putere sunt complice la subminarea democrației”. Antisemitimul inventat, folosit ca o ”o bâtă electorală” de aplaudacii lui Crin Antonescu

Politicieni care altădată ar fi fost jupuiți de vii în piața publică. ”Ce faci, fă, Românie? Aveai chef de niște inundații?”

ActiveNews a câștigat procesul cu MAE pentru adevărul despre Canalul Bâstroe. Ucraina a atentat la Delta Dunării și securitatea României cu sprijin de la București. Urmează să executăm MAE pentru divulgarea Notei Verbale de aprobare. SENTINȚĂ DEFINITIVĂ
Secțiuni: Economie Finanțe-Bănci
Persoane: Florin Cîțu Marcel Ciolacu
Subiecte: Rate bănci
Organizații: Ministerul Finanţelor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)