ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Există multe situații care te motivează să călătoreșți în Bucureșți. Fie că vii în interes personal, pentru un concert, o nuntă, un botez sau o aniversare în sânul familiei, fie că ai un obiectiv profesional, cum ar fi o întâlnire de afaceri sau un eveniment, ai nevoie de un mijloc de transport sigur și eficient care să te ajute atât să atingi în timp util țintele pentru care ai venit, cât și să-ti faciliteze celelalte drumuri prin oraș. 

Soluția utilă

Pentru a te putea deplasa ușor ai la dispoziție trei opțiuni, iar diferența dintre ele este decisivă. Prima soluție ar fi să apelezi la serviciile de taximetrie disponibile la aeroportul, gara sau autogara în care ai ajuns, însă neclaritățile referitoare la prețul final te pot convinge să renunți la această variantă. O altă idee ar fi să te interesezi de traseele mijloacelor de transport în comun și să alegi în consecință, însă poți fi descurajat de timpul pierdut și disconfortul resimțit pe durata călătoriei, mai ales dacă ai și un bagaj voluminos. Alternativă eficientă este să apelezi la o firma de închirieri auto București

Profitând de serviciile oferite de o comanie profesionistă din acest domeniu, vei avea la dispoziție o mașînă confortabilă, sigură, fiabilă și cu toate reviziile tehnice la zi. În plus, vei putea să îți calculezi cu precizie costurile de transport pe perioada șederii fiindcă o firma serioasă de închirieri auto din Bucureșți întotdeauna va include în prețul afișat pe site taxele și asigurările aferente (RCA, full Casco, rovinieta). Astfel, atunci când va trebui să achiți serviciile de transport nu vei avea neplăcută surpriză de a descoperi costuri neprevăzute. 

Soluția plăcută

În cazul în care cauți și puțînă relaxare pe care să nu o pui în balanță financiară, profită de mașînă aleasă pentru a vizită și câteva din parcurile cu care se mândrește cel mai mare oraș al țării. În rândurile următoare vei putea vedea cum să te bucuri de puțîn timp liber în capitală țării, iar indicațiile de drum sunt incluse. Mai mult, vei putea găși câteva detalii interesante care sigur te vor convinge să petreci cel puțîn câteva ore în linștea oazelor de verdeață bucureștene.  

Parcul Regele Mihai I al României (fostul Herăstrău).
 
Dacă vrei să vizitezi cel mai mare parc al capitalei, va trebui să conduci spre zona de nord a orașului și să parchezi mașina pusă la dispoziție de firma de inchirieri auto din București într-una dintre parcările adiacente Șoselei Kiseleff sau Bulevardului Aviatorilor. Odată ajuns în parc, vei fi uimit de vegetația ce cuprinde, printre altele, sălcii, frasini, plopi, arțari și tei. Pentru a găși câteva zone în care fotografiile să fie de neuitat, poți vizita zona Expo Flora, Insula Trandafirilor, Insula Plopilor și Grădina Japoneză. Printre celelalte atracții ale acestui parc vei putea găși un teatru de vară, pavilioane de expoziții, cluburi nautice și de sport, cafenele, cluburi, restaurante și multe alte facilități. Lacul Herăstrău (cu o suprafață de circa 74 hectare) este utilizat pentru agrement, pescuit sportiv, sporturi nautice și navigație și este înconjurat de o alee de aproximativ 6 km. În apropierea parcului vei mai avea acces la câteva obiective turistice, cum ar fi Arcul de Triumf și Muzeul Satului. 

Parcul Tineretului. Pentru a putea face o plimbare de câteva ore în această oază de verdeață din sudul capitalei, va trebui să parchezi mașina companiei de închirieri auto din Bucureșți într-una dintre parcările amenajate pe Calea Șerban Vodă, Bulevardul Tineretului sau Șoseaua Olteniței. Acest parc îți poate oferi un spectacol deosebit mai ales în timpul migrațiilor de primăvară și toamna, mulțumită multitudinii de specii rare de păsări pe care le adăpostește. Te poți plimba pe malul lacului sau, dacă apreciezi competițiile sportive, poți urca până la Sala Polivalentă. O bună parte din suprafață parcului este folosită pentru activități sportive în aer liber, iar multitudinea de alei și coline pot ascunde locuri de o frumusețe rară. 

Parcul Carol. În vecinătatea Parcului Tineretului, pe Dealul Filaretului, putem găși Parcul Carol (fost Libertății). Acesta a fost amenajat la începutul anilor 1900 și, în ciuda dimensiunilor reduse, este unul dintre cele mai cochete și vizitate parcuri, oferind multiple atracții. Pe lângă lacul în jurul căruia se desfășoară acest parc, aici putem găși Mausoleul, Fântâna George Grigore Cantacuzino, Monumentul Eroului Necunoscut, Castelul Vlad Țepeș sau Arenele Române, zona de concerte în aer liber ce poate acomoda 5000 de persoane.   

În cazul în care ai mai mult timp la dispoziție și doreșți să vizitezi și alte parcuri ale capitalei, apelează la serviciile FocusRent de inchirieri auto în Bucureșți pentru a-ti găși mașina perfect adaptată nevoilor tale și fă o plimbare și prin Parcul Alexandru Ioan Cuza, Grădina Cișmigiu sau Parcul Național.