ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În ultimii ani, în comunitatea economiștilor pro-europeni, un subiect generos a făcut să se scurgă râuri de cerneală sau gigabiți de fișiere electronice. Celebrul Plan de investiții pentru Europa, cunoscut mai simplu ca Planul Juncker, a suscitat interesul economiștilor, jurnaliștilor și a politicienilor din UE și, fără excepție, și din țara noastră. Argumentele precumpănitoare ale discuțiilor publice de la noi, în care s-a atins direct sau indirect acest subiect, au fost din perspectiva „ingeniozității geniale” sau a „milostivirii ” Comisiei Europene față de statele sale membre, rămase neajutorate la efectele persistente ale crizei economice recente.

O privire mai atentă și o analiză lucidă ar trebui să prilejuiască o reconsiderare a acestui ingenios dar sinuos Plan de investiții.

Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a anunțat în noiembrie 2014 un Plan de investiții pentru Europa ce prevedea mobilizarea a circa 315 miliarde euro pentru investiții majore în infrastructură, industrie, sectorul IMM-urilor și sectorul energetic, în vederea relansării creșterii economice și creării de locuri de muncă. Potrivit estimărilor Comisiei Europene, în ansamblu, măsurile propuse ar putea adăuga peste 400 miliarde euro la PIB-ul UE în cursul următorilor trei ani și ar putea crea până la 1,3 milioane de noi locuri de muncă. În luna decembrie 2014, grupul operativ comun (task force) al Comisiei Europene împreună cu experții Băncii Europene de Investiții (BEI) a elaborat o primă listă a posibilelor proiecte de investiții.

Planul de investiții cuprinde trei axe principale:

I.instituirea Fondului european pentru investiții strategice (FEIS), garantat cu fonduri alocate de Comisia Europeană, care să mobilizeze cel puțin 315 miliarde euro sub formă de investiții suplimentare în perioada 2015-2017 – un obiectiv prea ambițios, care s-a realizat, desigur, doar parțial până acum;
II.crearea unei rezerve de proiecte credibilă, însoțită de un program de asistență, pentru canalizarea investițiilor acolo unde este cea mai mare nevoie de ele;
III.o foaie de parcurs, ale cărei obiective sunt de a face din Europa un spațiu mai atractiv pentru investiții și de a elimina blocajele în materie de reglementare.

De la bun început trebuie spus clar și răspicat că acești cca. 300 miliarde de euro nu există efectiv; nu sunt bani puși la dispoziția investitorilor de către UE. Sunt fonduri care se doresc a fi colectate prin contribuție comună a sectorului privat și a sectorului public din statele membre UE. Tot ce mobilizează efectiv UE sunt fondurile de garantare a FEIS, respectiv un maximum de 21 miliarde de euro, dar și aceștia sunt mobilizați în condiții deosebite, în urma unor negocieri și a unui acord între instituțiile UE. 

Așadar, Planul prevede instituirea unui Fond european pentru investiții strategice (FEIS) în parteneriat cu Banca Europeană de Investiții (BEI). Acest fond va avea la bază o garanție de 16 miliarde euro din bugetul Uniunii Europene, plus 5 miliarde de euro care vor fi alocate de la BEI, un total de 21 miliarde euro. 
 

 FEIS Capacitatea de asumare a riscului   Multiplicator (medie)  Investiții în economie reală
 Investiții pe termen lung  16 miliarde    240 miliarde
 IMM-uri și întreprinderi cu capitalizare medie  5 miliarde  15  75 miliarde
 Total   21 miliarde (euro)    315 miliarde



Comisia Europeană se aștepta, propagandistic, ca: fiecare euro mobilizat prin intermediul FEIS să genereze investiții totale de 15 euro. Cele 21 miliarde euro, vor permite BEI garantarea unor împrumuturi pentru o serie de proiecte care vor fi inițiate alături de investitori privați, care vor avea o valoare de cel mult 315 miliarde de euro. Noul fond se va axa, printre altele, pe investiții în energie din resurse regenerabile și în infrastructura de transport din centrele industriale și va ajuta IMM-urile să depășească situațiile de deficit de capital. 

Planul de investiții pornește de la premiza că motivul pentru nivelul constant scăzut al investițiilor este încrederea insuficientă a investitorilor. Cauzele acestei incertitudini sunt așteptările reduse în privința cererii viitoare de produse și servicii, fragmentarea piețelor financiare și lipsa capacității suficiente de asumare a riscurilor. Planul propune ca banii publici deja existenți (fără împrumuturi noi) să fie utilizați pentru consolidarea capacitații de asumare a riscurilor, în vederea relansării investițiilor private. Planul își va asuma așadar o funcție de preluare a riscurilor pentru a-i încuraja pe dezvoltatori să inițieze investiții și pe finanțatorii privați să se implice.

Planul se bazează pe cele trei axe prezentate anterior – un veritabil „triunghi investițional”. Comisia Europeană consideră că aceste axe sunt menite să se susțină reciproc, deși aceasta poate fi doar o ipoteză literară, bazată pe un pragmatism entuziast al autorilor Planului. 

Aceste axe pot fi interpretate în sens economic în modul următor: 

I.mobilizarea resurselor financiare private pentru investiții, fără creșterea datoriei publice;
II.garantarea faptului că resursele financiare ajung în economia reală, prin sprijinirea proiectelor și investițiilor în domenii cu relevanță strategică europeană, cum ar fi infrastructura, educația, cercetarea și inovarea; 
III.îmbunătățirea mediului de investiții, prin eliminarea barierelor de natură financiară și nefinanciară care stau în calea investițiilor.

Mobilizarea resurselor financiare private se face printr-un sistem complex de garanții publice și efecte de pârghie („leverage”), bazat pe FEIS, prin inovații financiare, în mai multe trepte, estimându-se că fiecare euro alocat ca garanție va fi multiplicat de aproximativ 40 de ori. Cu o sumă inițială de 8 miliarde euro, luată din bugetul UE, se spera să fie atrasă o sumă de 315 miliarde euro de investiții private în următorii ani, 2015-2017. Până în prezent această sumă de 315 miliarde euro este departe de a fi atinsă. Mai mult, UE este nevoită să apeleze la susținere financiară externă pentru a completa aceste acumulări de capital, (cum ar fi fondurile guvernului chinez; o alocare inițială de peste 10 miliarde euro a Beijing-ului în 2016). 

Statele membre ale UE prin fondurile lor publice, băncile de promovare naționale (de regulă cu capital public sau mixt), autoritățile regionale și investitorii privați vor fi încurajați să contribuie cu fonduri la FEIS. Contribuțiile statelor UE nu vor fi luate în calcul la evaluarea deficitului lor public în conformitate cu prevederile Pactului de stabilitate și creștere. Această chestiune nu a fost nici până astăzi limpede lămurită la nivelul tuturor statelor membre UE. Comisia Europeană a adoptat un limbaj eliptic, eluziv, în această privință, sub forma unor "orientări generale” fără valoare juridică.

Planul încurajează, de asemenea, folosirea mai eficientă a fondurilor europene structurale și de investiții (FESI), inclusiv recurgerea la soluții de finanțare inovatoare. Acest lucru implică o utilizare sporită a instrumentelor financiare precum: împrumuturile, capitalurile proprii și garanțiile, în locul grant-urilor tradiționale. Teoretic, utilizarea în mai mare măsură a instrumentelor financiare inovatoare ar trebui să creeze un efect de pârghie suplimentar pentru fiecare euro mobilizat. 

A doua latură a „triunghiului investițional” se referă la îndreptarea fondurilor spre economia reală. Astfel, investițiile suplimentare vor viza următoarele domenii:  
-infrastructura strategică (investiții în sectorul digital și în domeniul energetic în acord cu politicile UE);
-infrastructura de transport din centrele industriale; 
-investițiile pentru stimularea ocupării forței de muncă, în special prin finanțarea IMM-urilor și măsuri pentru încadrarea în muncă a tinerilor;
-proiecte de mediu sustenabile;
-educația;
-inovare și „cercetare și dezvoltare”.  

A treia latură a „triunghiului investițional” are în vedere îndepărtarea barierelor din calea investițiilor sectorului privat. Obiectivul este formarea unei piețe unice UE în domeniile: energie, digital, achiziții publice și servicii. O atenție specială se va acorda formării „Uniunii piețelor de capital” – un proiect al UE lansat în 2015, complementar Uniunii bancare a UE - pentru a reduce dependența firmelor de finanțarea prin intermediul băncilor.

Corelația cu fondurile structurale

Temerea exprimată de mai mulți economiști după lansarea sa în 2014 a fost că această nouă schemă de finanțare propusă de Bruxelles se va interfera cu politica UE privind fondurile structurale clasice, care vor cunoaște o sensibilă diminuare în favoarea Planului de investiții, respectiv a finanțărilor prin FEIS.
La 4 decembrie 2014, reprezentanții regiunilor Uniunii Europene, reuniți la sesiunea plenară a Comitetului Regiunilor (CoR), au avertizat că banii alocați proiectelor din fondurile structurale ar putea fi redirecționați pentru Planul de investiții al Comisiei Europene. CoR susține decizia Comisiei Europene de a excepta proiectele de investiții publice din calcul deficitului, însă reprezentanții regiunilor europene vor ca această decizie să fie extinsă și la fondurile de coeziune și structurale. 

Potrivit Planului, statele membre UE au posibilitatea să completeze sumele în FEIS. Experții CoR doresc ca aceste deduceri din deficit să se aplice tuturor fondurilor europene, pentru că guvernele statelor membre, pentru a avea un deficit mai mic, ar putea contribui la FEIS și nu vor cofinanța banii europeni din anvelopa financiară de coeziune. Slovacia, Finlanda și Spania și-au arătat deja intenția de a face acest lucru. CoR insistă că fondurile structurale și FEIS să nu se suprapună și a cerut Comisiei Europene să clarifice complementaritatea necesară. "(…) Regiunile se tem că, în fața unor resurse limitate pentru co-finanțarea fondurilor în statele membre, atracția de a investi într-un fond care oferă scăderi în calculul deficitului ar putea redirecționa resursele de la proiectele existente”, a declarat un reprezentant oficial al CoR în decembrie 2014. Reprezentanții regiunilor UE vor ca Planul de investiții să fie complementar cu programele regionale finanțate din fonduri europene și nu să le afecteze pe acestea.

În 2016, Comisia Europeană a publicat o nouă comunicare referitoare al evoluțiile Planului de investiții. Se accentuează o legătură mai puternică între fondurile UE și punerea în aplicare a reformelor structurale. Pentru ca fondurile UE să pună un accent mai puternic pe sprijinirea reformelor economice și sociale esențiale în cadrul perioadei de programare 2014-2020, Comisia Europeană intenționează să consolideze legătura cu prioritățile cheie din recomandările specifice de țară care se publică în fiecare an pentru fiecare stat membru al UE. Pentru a facilita utilizarea și eficacitatea fondurilor structurale și de investiții europene (ESI), aprobarea lor a fost condiționată de punerea în aplicare a unor reforme (condiționalități ex ante). Conform cadrului juridic care reglementează fondurile ESI, programele cofinanțate prin fondurile ESI trebuie să abordeze toate recomandările relevante specifice fiecărei țări. Comisia va monitoriza și va comunica progresele înregistrate în vederea îndeplinirii obiectivelor convenite.
 
Combinarea sprijinului FEIS cu fondurile ESI (fondurile structurale și de investiții europene) urmează a fi simplificată în continuare, iar obstacolele legislative și de altă natură din calea unor astfel de combinații vor fi eliminate. În mod concret, în contextul viitoarei revizuiri a CFM (cadrul bugetar al UE) la jumătatea perioadei 2014-2020, va fi analizată posibilitatea de a aduce modificări reglementărilor existente. 

Complementaritatea dintre FEIS și alte fonduri ale UE ar trebui dezvoltată. Comisia Europeană arată că va lua măsuri suplimentare pentru a se asigura că fondurile UE și sprijinul financiar din partea FEIS pot fi combinate cu ușurință. Astfel de combinații pot fi deosebit de utile pentru a asigura o largă acoperire geografică a FEIS.

Corelația cu reformele structurale 

Așa cum însăși Comisia Europeană arată în comunicarea sa oficială din noiembrie 2014 privind Planul de investiții, acest Plan ar trebui privit ca un stimulent economic subtil adresat statelor membre UE de a aprofunda reformele structurale și disciplina (în anumite cazuri, a se înțelege „austeritatea”) fiscal-bugetară, conform guvernanței macroeconomice a UE dezvoltată în ultimii ani. Astfel că, investițiile ar fi încurajate acolo unde se continuă reformele structurale – un concept care nu a fost niciodată lămurit pe deplin în sens economic sau juridic de către Comisia Europeană. 

La 1 iulie 2015, Comisia Europeană a înființat Serviciul de sprijin pentru reforme structurale (SRSS) pentru a oferi asistență tehnică statelor membre. SRSS lucrează împreună cu mai multe state membre asupra unor proiecte concrete de asistență tehnică pentru a identifica și a elimina barierele din calea investițiilor.
Triada de politici consacrată de Comisia Europeană în ultimii ani: reforme structurale – disciplină bugetară – investiții în economia reală își are, așadar, axul principal pe componenta reformelor structurale. Componenta investițională ar veni înspre stimularea celorlalte două și accentuând dezvoltarea sectorului privat.

Reacții critice

Reacțiile la Planul de investiții propus de Comisia Europeană au fost repede favorabile în rândurile economiștilor pro-UE și de orientare neo-liberală, dar prudente și chiar sceptice în rândurile economiștilor britanici sau est europeni. Inițial, cele trei mari familii politice din Parlamentul European – popularii, socialiștii și liberalii – și-au exprimat sprijinul de principiu pentru acest Plan. Deși, Planul este, în mod evident, menit să consolideze credibilitatea Comisiei Juncker, acesta ar avea și rolul de a restabili încrederea investitorilor privați și publici în economia UE în ansamblul său. Planul survine într-un moment în care Comisia Europeană condusă de dl. Juncker are nevoie de sprijin politic confortabil în Europa, pe fondul agravării inegalităților socio-economice între statele și regiunile din UE.

După prezentarea Planului în noiembrie 2014, economiștii au fost mai degrabă rezervați, atât asupra succesului schemei financiare care creează bani din aproape nimic, cât și asupra posibilității ca investițiile private mobilizate prin această schemă să fie cu adevărat noi, adică investiții care nu s-ar fi făcut în absența Planului (1) . Se consideră că Planul nu aduce bani publici noi și nu reprezintă un stimul fiscal pentru economie. Chiar în cazul atragerii cu succes a banilor privați, conform Planului, deficitul de investiții va fi recuperat doar parțial în raport cu tendința istorică de scădere manifestată de la începutul crizei.

Un membru al Curții Europene de Conturi a pus sub semnul întrebării viabilitatea întregii scheme financiare, în condițiile în care, în ultimul raport anual, se constată că doar 37 % dintre fondurile provenite din alte instrumente financiare au ajuns la beneficiarii cărora le-au fost destinate (2).

Prin adoptarea acestui Plan de investiții, Comisia Europeană a respins planuri alternative pentru relansarea investițiilor în UE, cum este cel propus de Mateusz Szczurek, ministrul de finanțe al Poloniei, prezentat la 5 septembrie 2014. Planul dlui. Szczurek (3) prevedea investiții publice europene de 700 miliarde euro pentru 5 ani, 2015-2019, care ar fi avut șanse mai bune să corecteze în mare măsură decalajul de producție existent în UE. 

Considerente economice

Din perspectivă teoretică, Planul de investiții tinde să favorizeze mai mult oferta de investiții și mai puțin cererea. O serie de economiști, inclusiv din țara noastră, au interpretat în perspectivă macroeconomică impactul Planului asupra economiei europene .

Criza financiară din 2008-2009 s-a transformat în criză economică globală, inclusiv în criza economiei UE. Remediul utilizat de decidenții de la Bruxelles pentru refacerea economiilor slăbite de șocul inițial a fost, începând din 2010, consolidarea fiscală, respectiv disciplina fiscal-bugetară. Politica de răspuns a UE a fost reprezentată de reformele structurale îndreptate spre liberalizarea și dereglementarea piețelor și, indirect, spre susținerea marilor corporații. Aceasta rezultă din diagnosticul că economia UE suferă de un deficit de ofertă în economie din cauza obstacolelor existente în piețele insuficient dereglementate. 

În ultimii ani, având în față spectrul unei noi recesiuni, economiști din interiorul UE (i.e.: dl. Mario Draghi, președintele BCE) au identificat o altă cauză a stagnării economice: deficitul de cerere. Scăderea puterii de cumpărare a gospodăriilor, îndatorarea mare a sectorului privat și neîncrederea în piețe din cauza incertitudinilor asupra viitorului, au influențat negativ cererea efectivă, blocând astfel creșterea economică. Investitorii privați au devenit mai prudenți în a investi fonduri în economie, nu pentru că văd obstacole pe piețe, ci pentru că încrederea lor este influențată de așteptările reduse în ceea ce privește cererea existentă pentru noi bunuri și servicii. 

Planul tratează cu prioritate stimularea ofertei, neglijând problema cererii. Planul nu propune investiții publice, care ar fi stimulat direct cererea, ci o complexă inginerie financiară pentru a stimula investițiile private, atât pe partea de finanțare, cât și pe partea de promovare de proiecte. 

Cea mai relevantă axă a Planului devine a treia. Aceasta se referă la ridicarea obstacolelor din calea investițiilor prin completarea și desăvârșirea pieței unice a UE în energie, transporturi, sector digital, servicii, achiziții publice. Aceasta devine o măsură de consolidare a efectelor reformelor structurale și, implicit, de sprijinire puternică a ofertei, fiind favorizate inerent marile corporații. În plus, se pune accentul pe accelerarea proiectului Uniunii piețelor de capital (UPC), proiect care urmărește o revenire asupra modelului de creditare  a investițiilor: de la sistemul bancar către piețele de capital, prin instrumente financiare inovatoare, mai apropiat de modelul economic capitalist american, foarte practicat înainte de criza financiară din 2008-2009. 

Principala noutate a Planului este, de fapt, noua paradigmă privind abordarea investițiilor: fondurile publice nu vor mai fi folosite pentru investiții în active reale, ci preponderent pentru investiții în active financiare, astfel ca, prin diverse instrumente financiare sofisticate, să stimuleze finanțarea privată a proiectelor de investiții. 
Guvernele statelor UE și băncile de promovare naționale sunt îndemnate să contribuie la capitalizarea FEIS. În mod efectiv, se are în vedere cooptarea sectorului privat la beneficiile obținute de schema de finanțare și investiții, cu scopul declarat formal de a crește încrederea acestora în climatului investițional din UE.

Aspecte conexe

Un fapt puțin arătat în mod public este acela că pentru analiza proiectelor de investiții propuse spre finanțare, grupul de experți alcătuit din BEI și Comisia Europeană solicită achitarea unor comisioane de analiză specifice mediului financiar-investițional. Așadar, un cost suplimentar pentru statele membre sau regiunile UE care formulează și susțin proiecte pentru finanțare prin acest intermediul acestui Plan.

Comisia Europeană insistă pe accentuarea dereglementării în cazul acestor proiecte de investiții. Barierele în calea investițiilor sunt puse, desigur, pe seama birocrației administrative și juridice la nivelul statelor. În unele state membre, Comisia arată că au fost identificate ineficiențe persistente în domeniul achizițiilor publice, al sistemelor de impozitare, al sistemelor judiciare și al cadrelor în materie de insolvență. De fapt, Comisia este interesată de aprofundarea pieței unice, implicit de nivelarea atributelor de suveranitate a statelor europene în domeniul economic.

Ambiția administratorilor Planului este de a extinde acest model și în afara continentului, în zone precum Africa sau Orientul Mijlociu, unde UE are interese politice vitale. Sunt propuse daja extensii ale acestui model pentru zone din vecinătatea UE, însă reacțiile din interiorul Uniunii au fost foarte prudente până acum în această privință.
*
Privit din aceste puncte de vedere, Planul de investiții propus și aplicat deja de Comisia Europeană începând din 2015 căpătă noi perspective privind orientările decidenților de la Bruxelles în materie de politică economică pentru Europa. Astfel, putem înțelege mai bine de ce unele state din UE nu s-au grăbit să elogieze Planul și nici să se implice mai mult în operațiunile sale.
 
 
Note:
 
 

[1] Economistul șef al OCDE, dna. Catherine Mann, consideră greu de cuantificat efectul final al schemei de finanțare propusă, însă consideră că este bine că nu se cheltuiesc alte miliarde din bani publici: http://www.dw.de/juncker-to-unveil-315-billion-euro-eu-investment-plan/a-18088988

[2] EUObserver.com: Juncker's plan: Making €60bn worth five times more, 25 noiembrie 2014: http://euobserver.com/economic/126661

[3] Propunerea ministrului polonez M. Szczurek, (septembrie 2014): http://www.voxeu.org/article/investing-europe-s-future

[4] Andrei Mocearov: Planul european de investiții strategice (Planul Juncker), fișă de analiză, (București, 2015): http://www.cdep.ro/afaceri_europene/afeur/2015/az_1702.pdf.