Mega Mall, inaugurat în plin șantier. Între săpături și schele, românii s-au înghesuit să pună mâna pe ofertele speciale

Apetitul românilor pentru mall-uri este fără limite. O dovedeşte inaugurarea celui mai recent complex comercial din Bucureşti, Mega Mall, situat în cartierul Pantelimon.
Chiar dacă au amânat deschiderea din 23 aprilie, constructorii nu au reuşit nici astăzi să termine lucrarea. Pentru a nu rata şi cea de-a doua dată anunţată pentru inaugurare, sud.africanii de la NEPI au decis să deschidă centrul comercial când acesta încă este un şantier. Chiar şi în aceste condiţii, printre schele, praf şi spaţii interioare în curs de amenajare, câteva mii de persoane au luat cu asalt centrul comercial în speranţa că vor pune mâna pe vreun chilipir.
Nu s-au deschis toate magazinele, iar în zona cinematografului 4DX încă se fac lucrări. De asemenea, spaţiile verzi şi faţada nu sunt finalizate. Investiţia totală în Mega Mall se ridică la 165 de milioane de euro
Cumpărătorii s-au înghesuit însă în Mega Mall încă de la ora 10, ora anunțată pentru deschidere, cot la cot cu muncitorii de la firmele de construcție, care defilau în uniforme pe holurile complexului. O parte dintre clienți s-au prezentat chiar de la ora 8 dimineața, când s-a deschis magazinul Media Galaxy, care anunţase oferte speciale.
Pentru galeria foto faceți clic AICI.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Nicușor Dan a semnat pentru defrișarea unui parc din inima Capitalei. Au fost răpuși de drujbe zeci de copaci

Teren intravilan de 3500 de metri aproape de malul lacului Buftea, în satul Mănăstirea, comuna Crevedia, la preț de apartament - Un loc ideal de mutat la casă pentru tine sau pentru mai mulți prieteni cât și o oportunitate de afaceri. VÂNZARE DIRECTĂ

Care sancțiuni? Rubla rusească a ajuns cea mai performantă monedă din lume, depășind dolarul, coroana suedeză, francul elvețian și aurul
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)