Modificări în structura preţurilor la energie electrică. Cine poate beneficia de scăderea tarifului

Conform unui proiect de lege publicat pe siteu Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în domeniul Energiei (www.anre.ro), tarifele reglementate practicate de operatorii reţelelor de distribuţie ar urma să se schimbe cel mai probabil cu data de 01.01.2016.
În prezent, tarifele de distribuţie, care sunt incluse în tarifele şi preţurile de furnizare a energiei electrice, se aplică doar cantităţii de energie distribuită la locul de consum şi sunt exprimate în lei/MWh. Proiectul de lege prevede trecerea la tarife de tip binom, cu o componentă pentru energie (similar tarifelor actuale) şi o componentă pentru puterea rezervată prin avizul tehnic de racordare. Este de aşteptat o componentă pentru energie mai mică decât tariful actual practicat de un operator de distribuţie, diferenţa urmând a se regăsi, aproximativ, în componenta aferentă puterii aprobate.
Această modificare poate fi în avantajul acelor consumatori, în special agenţi economici, care nu folosesc întreaga putere aprobată prin avizul de racordare şi care vor putea depune o cerere la operatorul local de distribuţie pentru reducerea puterii aprobate, ceea ce ar conduce implicit la o reducere a preţului de contract pentru furnizarea energiei electrice.
Proiectul de lege era aşteptat de ceva vreme de actorii din piaţa energiei electrice, însă a fost contestat de Asociaţia Furnizorilor de Energie Electrică din România ca fiind insuficient argumentat, lipsindu-i analiza de impact asupra preţurilor şi tarifelor.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Nicușor Dan a semnat pentru defrișarea unui parc din inima Capitalei. Au fost răpuși de drujbe zeci de copaci

Teren intravilan de 3500 de metri aproape de malul lacului Buftea, în satul Mănăstirea, comuna Crevedia, la preț de apartament - Un loc ideal de mutat la casă pentru tine sau pentru mai mulți prieteni cât și o oportunitate de afaceri. VÂNZARE DIRECTĂ

Care sancțiuni? Rubla rusească a ajuns cea mai performantă monedă din lume, depășind dolarul, coroana suedeză, francul elvețian și aurul
Recomandările noastre
Secțiuni: Economie
Locații: București
Subiecte: Furnizori energie electrică
Organizații: ANRE
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)